Îngeraş de suflet păzitor

Eşti lângă mine oare? Chiar acum? Chiar stai în jurul meu şi mă păzeşti?

Chiar mă auzi când uneori, plângând, te chem alături să mă linişteşti?

Tu chiar îmi mângâi sufletul când ard în neştiute flăcări din destin?

Sau, când îmi pierd speranţele şi cad, a tale aripi albe mă susţin?

Tu chiar mă porţi în braţe uneori, când, obosită, nu mai am puteri?

Şi mi te-alături când pe umeri duc, de prea mult timp, prea grelele  poveri?

Tu îmi şopteşti în taină ce să fac când nu mai ştiu să descifrez cărări?

Tu mă împingi ’nainte şi, apoi, îmi stai aproape cu încurajări?

Tu chiar mă strângi în braţe fericit când evadez din lanţuri şi-nchisori,

Când mă înalţ spre ceruri fluturând frumoase vise dincolo de nori?

Tu îmi arăţi lumina din oglinzi când singură în noapte rătăcesc?

Tu-mi pui cuvinte-n inimă mereu ca-n adevărul lor să înfloresc?

Tu chiar eşti lângă mine-n faţa Lui când rugăciuni, smerită, îi trimit?

Îi ceri şi tu iertare pentru tot ce-n vieţi nenumărate am greşit?

De paşii mei de mâine îi vorbeşti? Şi-i aminteşti şi tu cât vreau să zbor?

Cum oare aş putea să-ţi mulţumesc, drag îngeraş de suflet păzitor?

***

El este cel mai aproape de sufletul nostru: şi atunci când ne este cel mai greu, dar şi atunci când suntem cei mai fericiţi. El ne este întotdeauna alături. Cum nici un om nu poate fi.

El este cel care ştie exact ce simţim. Cum nici un om nu poate şti.

El este cel care ne iubeste necondiţionat. Mai mult decât oricare om.

El este cel care ne ajută permanent spre binele nostru cel mai înalt. Cum nici un om nu este în stare s-o facă.

Iar noi deseori uităm de el.

Bucuresti : 26.08.2012

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

Este timpul meu!

Da, uneori avem nevoie de un timp al nostru, pentru noi insine.

De un timp in care sa adunam putere si curaj pentru urmatorul pas.

De un timp in care sa stam in loc si sa privim in jur si sa ne cautam reperul. Ceva care sa ne arate unde suntem.Reperul care nu ne spune neaparat pe unde s-o luam, nu ne arata calea prin care sa iesim din labirint, dar care ne linisteste sufletul pentru ca, astfel, ne dam seama ca nu ne-am ratacit.

Reperul care ne spune: Acum esti Aici.

Si, parca, in momentul acela, privindu-ne reperul, redescoperim Linistea din noi.

Iar in acea liniste ne oferim noua insine timpul necesar pentru a ne desprinde de trecut, pentru a putea lua decizia de a face pasul inainte.

Uneori acest timp este plin de lacrimi. Doare. Simtim nevoia sa ne ascundem, sa fugim, sa ne izolam in tacere. Nimic in jurul nostru nu mai conteaza. Nimic nu se intampla. Noi nu mai facem parte din lumea care se misca in jur. Nu ne mai conectam la ea. Nu ne mai raportam la ea. Ramanem singuri in furtuna interioara. Si avem nevoie de timp sa lasam ploile sa se linisteasca, vantul sa taca, amintirile sa nu mai arda.

Avem nevoie de timp pentru a ne pune in ordine gandurile, sentimentele, cuvintele.

Avem nevoie de timp sa intelegem, sa pansam ranile, sa vindecam, sa inchidem iar, cu blandete, usile trantite de furtuna, sa iertam, sa redeschidem ochii si sa zambim.

Eu sunt acum in acest Timp.

Este timpul meu pentru impacarea cu mine insami.

Este timpul meu pentru intelegerile care vin din trecut, pentru iertare, pentru multumire, pentru recunostinta.

Este timpul meu in care invat ca am avut tot ce credeam ca n-am, ca am stiut tot ce credeam ca  nu stiu, ca am putut tot ce credeam ca nu pot, ca am fost tot ce nu credeam ca sunt.

Este timpul meu in care prind putere si curaj sa vad ce n-am putut vedea pana acum, sa accept ce n-am putut accepta pana acum si, mai ales, sa aflu, din nou, ca nimic n-a fost intamplator.

Este timpul meu in care stau pe loc pentru a putea lasa Trecutul, in liniste si pace, acolo, in trecut. 

Si nu, nu vreau sa uit nimic. Vreau sa-mi amintesc mereu ce m-a adus in acest Prezent, in acest timp al linistirii, al pacii. Dar vreau sa ma detasez de tot ce-a fost. Ca sa pot merge inainte.

Este timpul sa fiu doar eu cu mine insami. Sa-mi ofer mie. Sa-mi fiu mie. Sa-mi fiu a mea.

Este timpul meu doar pentru mine si atat.

Acum eu imi sunt reperul.

Bucuresti : 26.08.2012

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

Pân’la sfârşit

Atâţia paşi mă-nvaţă Calea Sa şi mă ajută să nu rătăcesc!

Atâtea aripi mă-nfăşoară-n alb şi de suspinul lumii mă păzesc!

Atât de cald şi bine e în jur, învăluită în Lumina Lui!

Atâtea chipuri blânde îmi zâmbesc, dar… nicăieri ca lângă tine nu-i.

Mi-e dor de tine, dor de tot ce-a fost, iar dorul meu se pierde-n infinit.

Aş vrea să uit tot ce nu pot să-ţi spun, tot gândul meu în noapte risipit.

N-am să te chem din nou, nu, nu mai vreau, am plâns destul dorindu-te al meu.

Nu vreau din nou al aşteptării chin, nu vreau să fiu o lacrimă mereu.

Mi-ai fost, din depărtare, doar un vis, dar te-am iubit cum n-ai mai fost iubit!

Şi m-am simţit iubită cum n-am fost! Cum nici să sper nu aş fi îndrăznit!

Chiar de s-au stins cuvintele pe drum şi ne-am desprins din lanţurile lor

Ne leagă încă nevăzute chei... şi ne uneşte încă dor cu dor...

Ne vor rămâne-n suflet amintiri cum altele nicicând nu vor mai fi,

Ne vom hrăni din ele uneori când prin trecutul nostru vom privi.

Ţi-am fost iubită-n visul tău frumos cum tu mi-ai fost, în visul meu, iubit.

Şi am dansat în taină, amândoi, un minunat tangou! Pân’la sfârşit.

Bucuresti : 25.08.2012

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu