Maria Magdalena (în ziua de Florii)

La porţile cetăţii mulţimea se adună.

Sosirea Lui în templu e, parcă, sărbătoare.

Covor îi fac din lauri, din flori îi fac cunună

Şi îl petrec în strigăt ca la însurătoare.

El însă ştie. Crucea-L aşteaptă pe cărare.

Şi-n fiecare zâmbet e-o piatră ce-L loveşte,

În fiecare floare El vede-a lor uitare

Şi simte mâna care deja îl biciuieşte.

Din fiecare vorbă ce-acum e bucurie

El gustă picătura pelinului, amară.

Uralele mulţimii se vor sfârşi. El ştie.

S-or transforma în fiere şi-n vorbe de ocară.

El vede înainte. A lor îmbrăţişare

E drumul spre Golgota în chin şi umilinţă.

Norodul îl îmbie spre-a Sa crucificare.

Şi, totuşi, El îl iartă - e numai neştiinţă.

Din toată adunarea ce astăzi îl aclamă

O singură făptură îi va purta solia.

Mariei Magdalena, ascunsă sub maramă,

Îi simte neclintită iubirea, bucuria.

Doar ea îi este-alături mereu pe-această cale,

Ea-l crede, îl urmează, sub Cruce îl jeleşte,

Şi, după ce învinge a Morţii cruntă Vale,

Ea, fără îndoială, e prima ce-L primeşte.

Ea răspândeşte vestea minunii Învierii,

Ea îi aşteaptă-n suflet Cuvântul şi Chemarea,

Ea rupe, prin credinţă, destinul Decăderii,

Ea e dovadă vie - Iubirea e salvarea.

Ea este ucenicul care nu se dezminte.

Ea ştie Adevărul. Ea-L simte. Îl trăieşte.

Ea este cea prin care aducerea aminte

Se-aprinde, luminează şi se desăvârşeşte!

Bucuresti: 09.03.2010

***