Am timp din nou

Am timp din nou să mă întorc în mine şi să citesc în paşii din trecut,

Să-mi regăsesc regretele din care am învăţat şi-apoi am renăscut,

Să mă ascult în vorbele rostite şi-n cele-ascunse în lăuntrul meu,

Să-mi fiu din nou oglindă fermecată şi-n adevăr să mă privesc mereu.

Am timp din nou să plâng după căldura din inimile ce m-au părăsit,

Să iert din nou şi să-nţeleg tăcerea în care m-am ascuns când am greşit,

Să-mi răscolesc durerile trecute, de pânze de păianjen să le şterg

Şi să le-aşez curate în lumina în care azi ’nainte ştiu să merg.

Am timp din nou să stau în aşteptare, să nu-i grăbesc pe cei ce se opresc,

Să fiu cu ei în liniştea în care înţelepciunea vieţii o primesc,

Să le devin o cheie pentru uşa ce încă e închisă-n faţa lor

Chiar dacă ştiu că vor uita de mine când aripile-şi vor deschide-n zbor.

Am timp din nou s-alerg după iluzii şi să visez ce încă n-am visat,

Să retrăiesc în inimă minunea de-a evada din trupul limitat,

De-a mă juca-n poveşti nemuritoare uitând de lumea-n care-am rătăcit,

Descoperind acolo libertatea de a iubi ce încă n-am iubit.

Am timp din nou să simt nemărginirea din cei ce azi în ei sunt prizonieri,

Să îi aştept zâmbind la porţi închise, să le ofer din mine primăveri,

Să le fiu lor ce nu mi-am fost nici mie când am crezut că timpu-i trecător:

Iubirea nesfârşită! Fericirea! Un infinit etern în jurul lor!

Am timp din nou să-mi construiesc castele sau să pornesc pe-un drum fără sfârşit,

Să fiu din nou adâncă rădăcină sau doar parfum de floare risipit,

Să fiu orice! Acum nu mai contează! Cum alţii vor? Cum însămi îmi doresc?

Nimic de sunt, ştiu bine că sunt Totul! Căci sunt Iubirea însăşi! Şi iubesc!

Bucuresti : 13.05.2012

***