Nimic nu-i intamplator.
Stiu asta.
Toti stim asta acum.
Doar ca uneori nu prea intelegem "de
ce?". Care este motivul unui anume fapt, unui anume cuvant, unui anume
gest? Care este lectia?
Sa va povestesc ceva.
Ceva din drumul meu de ieri dimineata, din
drumul spre serviciu.
M-am urcat in tramvaiul care era destul de
aglomerat la ora aceea matinala cand toata lumea pleca la serviciu si am auzit
vocea unui barbat care parea revoltat de ceva sau pe cineva. Mai intai am
crezut ca vorbeste la telefon, asa cum se intampla adesea sa-i vad si sa-i aud
pe unii conversand fara a-si tine telefonul la ureche, avand hand's-free.
Totusi acesta nu vorbea la telefon, vorbea singur. De fapt, parea ca ni se
adreseaza noua, tuturor calatorilor din tramvai, insa.... cine oare tine un
seminar in tramvai pe subiectul societatii moderne si a neajunsurilor
acesteia?
Caci domnul acela parea a fi un profesor
universitar sau un conferentiar care tinea o prelegere.
Modul sau academic de exprimare, aria
lingvistica, tonul si atitudinea discursului sau erau ale unui inalt
intelectual. Am ramas ascultandu-l siderata cand mi-am dat seama ca bietul de
el era in realitatea noastra la limita facultatilor sale mintale, nicidecum in
deplinatatea lor.
In cele cateva statii pana am coborat am
ascultat consideratii extraordinare asupra sistemului financiar al tarii,
asupra politicianismului romanesc, asupra gradului de saracie din tara, a
gradului de indatorare a tarii si a populatiei, despre discrepantele
ostentative dintre cele doua paturi extreme, cea a celor foarte bogati si cea a
celor foarte saraci, despre conflictul dintre generatii, dintre diferitele
clase sociale, dintre intelectuali si muncitorii necalificati, dintre urban si
rural.
A fost ceva incredibil!!!! Toti calatorii
il ascultam ca paralizati!!!
Era un barbat tanar, de aproximativ 40-45
de ani, inalt, frumos, cu o barba mare si neagra care ii incadra fata, ii configura
si-i reconfirma alura de intelectual, cu o constitutie atletica, cu o tinuta
dreapta, demna, eleganta, dar fiind imbracat in acea uniforma militara
kaki, de camuflaj. Vorbea si gesticula
cu mainile in aer exact cum fac profesorii in fata unei aule pline de studenti,
ca in fata unui auditoriu numeros si de calitate.
Inainte de a cobora am apucat sa-l mai aud
cum ajunsese sa-si expuna public propria conditie de "exilat" din
randurile societatii moderne si civilizate, judecand si acuzand guvernul de o
intentie ascunsa de a-i fura demnitatea si onoarea si de a-l transforma intr-un
specimen odios uman, intr-un exemplu de "gunoi" la nivel national sau
poate chiar la nivel mondial.
Credeti-ma, am fost socata de elocinta
discursului sau, de capacitatea extraordinara de sinteza in doar cateva fraze a
unor subiecte actuale atat de grave, dar mai ales de modul elevat si
elaborat de exprimare!!!! M-am uitat discret in jurul sau cautand din priviri
un eventual insotitor cu care ar fi putut purta o eventual conversatie, desi
glasul sau grav rostea cuvintele pe un ton mult prea ridicat pentru a fi doar o
discutie personala. Era evident ca se dorea ascultat de toti calatorii.
Cum oare un asemenea om, cu o asemenea
pregatire (caci, cred eu, numai un om cu o inalta pregatire
intelectuala se putea exprima astfel) a ajuns intr-o situatie atat de
disperata incat mintile i-au fost tulburate atat de grav punandu-l, poate nu
pentru prima oara, in postura aceea stranie de a vorbi singur intr-un tramvai
oarecare, intr-o dimineata oarecare? Cum
oare a ajuns un asemenea om sa-si piarda constienta de sine si sa se expuna
privirilor si judecatii oamenilor necunoscuti intr-o asemenea maniera?
Da, lumea asta ciudata nu inceteaza sa ma
uimeasca si sa-mi trezeasca sentimente profunde, dar totusi confuze,
amestecate: de mila, de teama, de ingrijorare, de admiratie, de intelegere, de
respect. Eu am spus in gand doar un "ai mila de el, Doamne", dar
simteam in mine nevoia de a face mai mult....si ce-as fi putut face?....cum as
fi putut sa interactionez cu un astfel de om, intr-o astfel de
conjunctura?....as fi dorit sa stiu cum traieste, cine are grija lui, cum poate
fi ajutat.....si n-am putut face nimic......am trecut mai departe pe drumul
meu.... asa cum facem cei mai multi in astfel de situatii, in fata suferintei
acestor oameni.
Ba, mai repede m-am oprit in drumul meu
cand am vazut un caine ranit decat m-am oprit vreodata pentru un astfel de om
sarman pe strada. Pentru ca mereu m-am temut de reactia unui astfel de om. Mai
mult decat de a unui caine suferind, caci, da, niciodata nu stim la ce sa ne
asteptam din partea unor astfel de "rataciti" ai vietii.
Dar cat de nedrept este ca se intampla asa
ceva!!!!.....si multe altele asemenea...............
In ultimul timp imi ies in cale astfel de
povesti de viata. Imi atrag atentia si sunt impresionata.
Uneori ma urmaresc povestile astea zile la
rand si, astfel, mi s-a intamplat sa aflu anumite raspunsuri la intrebari abia
dupa mai mult timp. O sa va mai povestesc si altele.
Totusi, de ce? De ce ma ating acum aceste
povesti?
Pentru ca nimic nu-i intamplator.
Bucuresti : 04.06.2012
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)