Autor: Adrian Pascanu
„Astazi, pe o ploaie usoara, ne-am hotarat sa iesim totusi la plimbare. Am
luat-o de data aceasta in alta directie decat mergem de obicei, iar schimbarea
a adus roadele ei. Am dat peste 3 miracole pe care dorim sa le impartasim aici.
Plus inca unul. (nota mea: de fapt, am dat peste o multime de miracole ale
toamnei).
Mai intai, pe strada umeda si gri, am vazut ceva care se misca incet,
sacadat si colorat. Cand ne-am uitat cu atentie, am vazut o salamandra.
Salamandra este un miracol in sine, pentru ca este capabila sa isi regenereze nu
numai coada (pe care o lasa generoasa dusmanilor ei, daca acestia chiar o
doresc), dar si membrele. Da... poate fi un simbol si pentru noi capacitatea ei
de regenerare.
Cum ne-am oprit noi sa facem poze (eu cu umbrela, Liliana cu telefonul
mobil), un numar neobisnuit de oameni s-au adunat in apropiere si si-au facut
de lucru in jurul nostru. Ciudat. Am reusit totusi sa imortalizam meditatia in
miscare a salamandrei.
La un moment dat, ea a ajuns la bordurile generoase de pe marginea
drumului. A reusit sa isi infiga gherutele, dar nu a putut sa se impace cu noul
standard de inaltime a bordurii si a cazut. Dupa ce m-a asigurat ca ea este de
partea luminii, am ajut-o sa treaca bordura si a ajuns in siguranta in iarba de
pe margine, apoi ne-am luat ramas bun.
Nici bine n-am mai facut cativa pasi, ca un alt miracol a aparut dupa o
curba.
Intinsa pe un zid de piatra mai vechi, se afla o iedera ce luase culoarea
rosie a toamnei... Ne-a cerut sa ii facem si ei poza si nu am rezistat impulsului.
Am mergem mai departe, cand, ce sa vezi, dam de un alt miracol.
Era un cal cam dubios, conspirationist, a carui privire semana foarte bine
cu cea a lui Benjamin Fulford. De aceea nu am crezut nici o iota din ceea ce parea
ca ne spune. Bine, pe ici pe colo, cred avea si el dreptate. Chiar asa dubios fiind, acest cal a avut un aer de miracol, pentru ca nu am vazut niciodata din
partea unui cal atata suspiciune intr-un loc atat de plin de pace. :)
Ok, calul a dat din coada ca de ramas bun, s-a rotit si ne-a mai privit inca
odata cu maxima suspiciune, apoi a continuat sa rumege din ale lui fire de iarba de
pe pajiste.
La intoarcerea agale spre casa, Liliana a mai luat cateva pastai de seminte
de la niste flori frumoase, portocalii si galbene (nota mea: aveam niste butasi
din aceasta planta pusi in apa, pentru a face radacini, dar am zis ca e bine sa
incercam sa o inmultim si din seminte), moment in care ni s-a intamplat inca un
miracol.
Doamna care statea in casa aceea, cea care avea acele flori la poarta (nota
mea: doamna cu Gradina, despre care v-am mai povestit ca ne-a oferit o multime de daruri pana acum,
precum dulceata de rubarba, de exemplu), a iesit din casa, ne-a strigat si ne-a
dat un servetel plin cu seminte ale acelei flori.
Floarea se numeste (nu intamplator) Condurul Doamnei.
Dupa atatea miracole, ca sa nu-i suparam pe oamenii foarte seriosi din jur,
am hotarat sa ne intoarcem acasa.
Maine si poimaine se anunta vreme frumoasa (calda) la noi la munte, asadar, cu aparatul foto cel mare, profesional, vom crea albumul de toamna traditional, in culori de verde, galben, ruginiu si rosu.
Am
observat un fenomen mai neobisnuit, cel putin pentru ultimii cativa ani,
privind Muntii Bucegi, asa cum se vad dinspre nord.
Anii
trecuti, se vedea cenusiul stancilor, uneori mai difuz cand umiditatea aerului
era mare, alteori mai clar cand aerul era uscat.
Anul
acesta insa, inca din vara, am observat o tenta verzuie a stancilor si am
crezut ca este un efect optic. Apoi insa, verdele a devenit mai accentuat si
mi-am dat seama ca a crescut vegetatie pe stanca.
Vara
a trecut, toamna i-a luat locul, destul de calda fata de ceea ce era considerat
normal. Cu timpul, vegetatia de pe stanci s-a uscat si ele au inceput sa aiba o
nuanta de brun roscat. Am facut cateva poze si cu stancile, pentru ca efectul cromatic este
deosebit."
Autor: Adrian Pascanu, 13.10.2023)
*
Adrian a povestit cele de mai sus in data de 13 octombrie.
Intre timp, in cele doua saptamani care au trecut pana azi, decorul tomnatic s-a schimbat treptat, si am adunat astfel diverse imagini colorate ale acestui miraculos octombrie montan.
Veti observa, desigur, in pozele care urmeaza, mult mai multe miracole decat cele prinse in randurile de mai sus, cum ar fi o veverita jucausa sau urmele unui urs intalnite dupa ce ne-am intersectat cu cateva semne de avertizare subtile.
PS. Spre deosebire de anii trecuti, cand majoritatea pozelor erau facute de mine, anul acesta i-am predat stafeta lui Adrian, pentru a fi el Maestru de ceremonii in prezentarea Toamnei noastre montane.
PS2. Ema a fost perfect de acord cu cele de mai sus, drept pentru care a decis ca este cazul sa mai faca o meditatie transcedentala pentru nemurirea sufletului. :)
27.10.2023
