Ador toamna!
(10.10.2013)
Octombrie in
Predealul celor 4 anotimpuri (01.10.2022)
Am cules si
noi dovlecii de placinta (21.09.2021)
Am cules
macese ca un pirat! (27.09.2022)
Striptease de
octombrie (26.10.2021)
Ce mai facem
noi in octombrie? (12.10.2022)
Macesele de
octombrie sunt pentru... Coroana Regala! (03.10.2022)
Paparazzi
urmaresc "lucrarile" de Halloween (31.10.2022)
Ce toamnă frumoasă!
“Oh, a venit toamna!” - îngână poeţii,
La fel şi pădurea, şi mii de livezi.
Prin roşii grădini, de comori încărcate,
Prin rânduri de vii, cum se plimbă, o vezi.
Îşi lasă în urmă a rochiei trenă
De frunze pictate, de soare, de vânt,
Şi trece zâmbind printre crengi pârguite,
Ce-i fac reverenţe adânci, spre pământ.
“Ce toamnă frumoasă!” – recită poeţii
Şi astfel repetă şi sufletul meu!
Ce linişte sfântă pluteşte pe dealuri,
În ea se-odihneşte chiar şi Dumnezeu,
Miresme de poame-adunate în coşuri
Adie-n văzduhu-nroşit de apus,
Spre veri de pe alte meleaguri curg stoluri
De păsări ce-aud glasul Celui de Sus.
Ce mândră eşti, Toamnă! Ce taine ascunzi
Sub brazdele-ntoarse spre-al iernii popas!
Pământul primeşte ofrandele tale
Prin care îi laşi un tăcut “ bun rămas”.
El ştie că-n inima lui dorm seminţe
Pe care, tu, Toamnă, i le-ai dăruit,
Să-ţi facă din ele o rochie nouă,
Din lanuri bogate de grâu aurit.
Hai, Toamnă, dansează pe-alei însorite!
Priviri inocente cu drag te privesc.
Bobocii aceştia demult te aşteaptă
Să-nveţe noi paşi într-un ritm şcolăresc,
În braţele tale materne adună-i
Şi-ndeamnă-i să aibă încredere-n ei,
Că pot, dacă vor, să ajungă oriunde,
Ştiind, doar, că sunt întrupaţi Dumnezei.
Toamnă, dansează
cu mine!
Hai,
toamnă, dansează cu mine! Învârte-mă-n braţe de ploi!
Fă-mi
rochii din apele tale, cu largi crinoline-n şuvoi,
Fă-mi
aripi din frunze uscate şi-apoi aminteşte-mi că pot
Să-mi
vindec destinul de dorul în care mă mistui de tot.
Hai,
toamnă, îmbracă-mă-n soare pictat ruginiu în apus,
Dantele
din tei, aurite, să-mi fluturi prin suflet, în sus,
În
inimă picură-mi dulce lumina din calde tăceri,
Din
paşii ce-mi poartă fiinţa mereu mai departe de ieri.
Hai,
toamnă, ‘mpleteşte-mi în taină, din vechi anotimpuri, cununi,
Doar
vise frumoase şi stele în sufletul meu să-mi aduni,
Să-mi
strângi amintiri şi speranţe cu care să pot şi să ştiu
Să-ntâmpin,
eu, albă-nflorire, al iernii dans alb şi pustiu.
Cântă-mi, toamnă frumoasă
Cântă-mi de dragoste, toamnă
frumoasă, de dorul ce-mi arde în piept,
De visele toate-adunate în suflet, de omul pe care-l aştept,
De paşii pierduţi pe-ncâlcite poteci, de timpul ce-n rouă l-am strâns,
De albul surâs ce timid mi-l retrag în umbra-necată de plâns.
Cântă-mi de ochii tăi mari şi albaştri, de-a lor resemnare în ploi,
De vântul ce-mi spulberă arşiţa verii şi-n urmă-mi rămân pomii goi,
De cârduri de păsări ce-mi duc pe aripi tandreţi, amintiri şi poveri,
De trista tăcere din cuiburi pustii, de-ai nopţilor reci mesageri.
Cântă-mi iubirea ce-o port în
adâncuri, ascunsă sub frunze şi flori,
Sub crengi adormite-n amurguri
târzii spre care doar tu mai cobori,
De porţile-nchise sub lacăte mari ce încă blesteme-mi şoptesc,
De inima-n care îl caut şi-acum pe-acela pe care-l iubesc.
Oh, toamnă frumoasă, vioară în piept, arcuş de lumină-ţi devin
Să-ţi cânt melodia pe strune de vis din albe petale de crin.
Cu sufletul meu trupul gol ţi-l îmbrac, fecioară cu păr ruginiu,
Şi-n mine, pe veci, prizonieră fiind, frumoasă ca tine să fiu!
Cântecul ploii de toamnă
Îmi cântă ploaia la fereastră
Şi o ascult cum clipoceşte,
În picături de nostalgie
Povestea toamnei mi-o doineşte.
Miroase-a cetină de brad
Din umezeala călătoare
Şi-aud discret cum din stejari
Cad ghindele pe trotuare.
Prin frunze galbene arţarii
Îşi susură melancolia,
Iar vântul i-acompaniază
Şi mi-aminteşte melodia.
Mătăsuri albe curg din ceţuri
Dansând cu norii în duete -
Cortină peste plopii care
Cântă refrenul în cvartete.
Ascult vrăjită repertoriul
Din camera cu crizanteme.
Mănânc gutui şi pere coapte,
Iar toamnei îi pictez poeme.
Dor de crizanteme
Mi-ai adus aminte, toamnă minunată, de petale albe la icoane puse,
De parfum de rouă plânsă dimineaţa, de priviri de floare pe-nserat apuse.
Braţelor sfioase le-a fost dor de ele, dor de crizanteme mândre în grădină,
Dor de-nţelepciunea timpului în care mi-ascundeam în mine dorul de lumină.
Mi-ai adus aminte de-un trecut în care nu ştiam că-s vie şi că-n mine-s vise,
Nu-mi ştiam povestea vieţii pregatită, nici de-acele drumuri mie interzise.
M-ai dus în trecutul unde resemnarea îmi era cu lacrimi în destin înscrisă,
Unde n-aveam doruri şi nici îndrăzneala de-a-aştepta din stele dragostea promisă.
Mi-ai adus aminte că mi-am pus speranţa pentru fericire printre crizanteme,
Căci pe-atunci doar ele îmi stăteau alături şi-mi şopteau cuvinte pentru noi poeme.
Ele-au spart oglinda-aceea-n care noaptea mă găsea, spre ceruri, cerând îndurare
Şi au pus în mine o oglindă nouă să mă văd senină, albă, mândră floare.
Ele-au scos din mine toamna şi durerea şi-au sădit în suflet muguri de iubire,
Mi-au deschis petale fine de speranţe şi-au făcut din ele prima amintire.
Vise parfumate mi-au trimis în valuri, dăruindu-mi prima albă aripioară
Şi de-atunci ştiu bine cât de dor le este florilor de toamnă după primăvară.
Arome de toamnă
Pe dealuri se înalţă tomnatică lucire,
Iar dimineaţa umple de raze-ntreg pământul,
Pădurile-mbrăcate în ruginite straie
Şi-anunţă hibernarea foşnind în ritm cu vântul,
Grădinile-şi descarcă în spornicele coşuri
Comorile-adunate din vrejuri roditoare,
Cămările aşteaptă s-ascundă-n întuneric,
Din pârguite daruri, esenţe-mbietoare.
Cu mâinile dibace frumoasa gospodină
Începe să picteze-n borcane fermecate
O lume, o poveste, un vis şi-o împlinire
Rostind, în incantaţii, reţete minunate.
Din ancestrale timpuri ea a primit secretul
De-a strânge din culoare arome potrivite
Cu care să prepare bucate fără seamăn,
Licori vindecătoare, pomezi meşteşugite.
Cuptorul coace astăzi pe jarul viu şi harnic,
Cu burţile la soare, doar vinete culese
Anume pentru taina ce-n foc se desluşeşte
Când fierb, amestecate, legumele alese.
Ardeii copţi, şi ceapa, şi roşiile toate
Se clocotesc cu grijă-n mixtura delicioasă,
Iar mâinile femeii presară mirodenii
peste ceaunul care pe pirostrii apasă.
Când focul se sfârşeşte borcanele adună,
În pântecele grase, a toamnei bogăţie:
Mâncarea aromată ce va stârni ispite
Când, prin grădini şi dealuri, doar iarnă o să fie.
Când crivăţul năprasnic va bate la fereastră
Şi când ne vom ascunde de el la foc, în casă,
Ne-om aduna în jurul azimei aburinde
Şi-a străchinilor cu zacuscă de pe masă.
Frumuseţea este
în ochii privitorului
Când privitorul vede Frumuseţea
Ea înfloreşte-n forme minunate,
În paşi de dans se-arată pentru-o clipă
Sau în petale albe, parfumate.
Prin muzica celestă Ea înalţă
Frumoase aripi, vise reaprinse,
Cu care-l poartă-n zboruri către stele
Unde tristeţile din el sunt stinse.
Când privitorul simte Frumuseţea
Lumina Ei pe el îl luminează,
Prezenţa Ei i-aprinde o scânteie
Ce îl trezeşte şi-l eliberează.
Ea îi arată tainele minunii
Ascunse în tăcerea ce dansează,
Şi-n ritmul Ei, prin
calda-i mângâiere,
Din timpul lui îl smulge şi-l salvează.
Când privitorul ştie Frumuseţea
El însuşi zboară, vultur către soare!
El este pas în dansul ce-l înalţă!
Şi simte-n el parfumul Ei de Floare!
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)