Actualizare in 01.08.2023: texte noi la final
Dupa ce ne-am mutat noi (de doi ani) in varf de munte,
in Cuibul nostru de Vulturi, am incercat, pe cat posibil, sa traim in lume, dar fara sa-i apartinem ei.
Ca sa reusim asta, avem nevoie, desigur, sa stim constant
in ce lume traim. ;-)
Deci, ne informam. Dar in felul nostru.
Televizorul l-am desfiintat cu foarte multi ani in
urma, de pe vremea cand inca locuiam in Gradina din Ardeal, deci aceasta sursa
de informare, oricum si cea mai nociva dintre toate, a fost taiata de pe lista.
Internetul ne-a ramas o sursa indirecta, dar importanta,
de furnizare a informatiilor, avand grija ce si unde cautam.
Insa cea mai directa si neafectata sursa din care ne luam
zilnic pulsul lumii in care traim este insasi realitatea noastra cotidiana, palpabila,
cea pe care o vedem si o auzim prin ochii si urechile noastre, dar mai ales pe
care o simtim si o interpretam prin perceptiile noastre interioare, observand oamenii
cu care ne intersectam sau/si cu care interactionam zi de zi.
De doi ani locuim intr-o statiune turistica, deci, pe
langa observarea localnicilor orasului, putem (si chiar o facem) sa observam si
turistii, oameni dintr-o gama foarte variata de tipologii, din multe zone ale
tarii, veniti in vacanta.
Pentru ei, aceasta prezenta a lor la munte este un fel
de nisa a vietii lor, o evadare din cotidian, o iesire din film, deci se poate
presupune ca ar trebui sa fie o situatie benefica, fericita, linistita.
Ei bine, pentru multi nu este. Vacanta este pentru
unii un moment al refularilor, al deversarii multora din nemultumirile adunate
in orasele din care provin, in vietile lor de familie inregimentate in sistemul
urban constrictor.
Ii vedem mai ales pe strada si in magazine, ii vedem
in jurul hotelurilor si pensiunilor, la terase, pe promenada din padure, ii
vedem mergand pe jos sau cu masinile lor, iar pe unii inchiriind ATV-uri (din
fericire, zonele unde mai au voie ATV-uri sunt mult restrictionate din acest
an).
Noi doi, si eu si Adrian, avem aceasta predilectie in
a observa oamenii care ne ies in cale, adultii pe langa care trecem sau cu care
ne intersectam in diferitele ocazii, apoi discutam unul cu altul despre ei,
identificand tipologii, aspectele atipice observate, tiparele de comportament,
sau altele.
Asa cum facem si dupa ce ne uitam la cate vreun film
care ne incita mai mult, comentam si analizam personajele si actiunea. Sau dupa
ce urmarim cate vreo inregistrare video de pe internet, analizam diferitele
persoane publice, din viata reala. Sau asa cum ne dam cu parerea intre noi doi
despre orice om pe care il vedem oriunde, fie si numai in fotografii, dar care
are legatura cu vreun subiect pe care il dezbatem.
Unde vreau sa ajung?
Ei bine, discutam azi cu Adrian despre faptul ca am
observat amandoi ca nu prea mai vedem oameni nealterati de toxicitatea si de
haosul lumii acesteia in care traim, nu prea mai vedem oameni senini, a caror
puritate interioara sa li se reflecte pe chip, in privire.
Vedem multe chipuri incrancenate, crispate, bantuite
de frici, de frustrari, de furii interioare, de temeri si resentimente, chipuri
blazate, resemnate, pierdute, abandonate in neputinte. Ca sa nu mai spun de
chipurile care reflecta suflete agresive, chinuite de demoni, de reavointa,
egoism si individualism.
In general, peste an, oamenii sunt prinsi in
scenariilor lor de viata, in locuri de munca mai mult sau mai putin
provocatoare, cu sefi sau colegi conflictuali, cu roluri de jucat, cu atributii
impuse uneori pana dincolo de limita corectitudinii, pentru atingerea unor
targheturi absurde, a unor rezultate dictate de sus, de conducerea unor
institutii ale statului compromise, corupte si bolnave moral.
Ei sunt prinsi in acest carusel al muncii, din care nu se pot da jos, care prinde viteza din ce in ce mai mare, si unde regulile jocului sunt din ce in ce mai murdare si mai compromitatoare. Nici macar in vacante nu se mai pot debarasa de problemele lor.
Ii vedem pe unii cum umbla de colo colo fara pic de entuziasm sau placere ca sunt si ei in sfarsit in concediu, ba, dimpotriva, sunt mereu nemultumiti de toate si de toti: de trafic si de gropile din asfalt, de preturile la cazare si de terasele prea goale/pline, de covrigul prea ars sau de sucul prea rece, sunt nemultumiti ca soarele arde prea tare sau ca ploaia e prea uda, ca ninge prea mult sau ca rasaritul e dincolo de munti.
Se cearta intre ei, isi reproseaza unii altora te miri ce, strigand in gura mare pe strada, aruncand pe asfalt ambalajele de fast-food mancate din mers sau sticlele de bere golite pe marginea bordurilor.
Se plang tot timpul de cate ceva si, cand au epuizat motivele proaspete pe care le descopera in vacanta, revin la subiectele lasate acasa, in orasele unde muncesc, traiesc, supravietuiesc. Isi amintesc toate lipsurile, toate durerile, toate furiile si trag cu tunul in orice se poate din viata lor.
Pentru ca acestia pleaca in concediu cu bagajele pline de toate nemultumirile din viata lor, nu lasa nimic acasa si nu se pot relaxa nici macar in vacanta.
Si nu este doar in orasul nostru asa. Am fost si in Sinaia si in Busteni si in Brasov, care sunt tot orase-statiuni turistice. Peste tot am observat astfel de oameni-zombi. Doar ca in unele locuri statutul de "zombi" este mascat de standardul dat de snobism si "elitism".
Ce privire senina sa mai aiba acesti oameni
care sunt deconectati de la Bucuria Vietii? Nu prea mai au.
Apoi, sunt oamenii care au familii si copii. Este
extrem de provocator in vremurile de acum sa cresti si sa educi un copil, sau
doi. Nici nu zic de mai multi. Nici nu vreau sa ma gandesc cum e sa faci fata
la mai mult de doi copii, in conditiile societatii actuale.
Scoala nu mai este scoala, copilaria le este
compromisa si otravita de tot felul de adictii toxice, cum sunt obsesiile
pentru hainele de firma, pentru branduri de lux, pentru gadgeturi de fite, precum
telefoanele mobile de ultima generatie. Apoi, sunt ingrijoratoare dependentele de
social-media, de droguri, sexualitatea scapata de sub control la varste din ce
in ce mai mici, infractionalitatea de pe strada, rapirile, violurile si altele
pe care nici nu mai vreau sa le pomenesc.
Cat de speriati trebuie sa fie parintii copiilor din
aceste vremuri! Cat de ingrijorati trebuie sa fie ei pentru orice pas al
copiilor lor! Cate tensiuni se descarca in aceste familii in confruntarile
zilnice dintre parinti si copii, atunci cand regulile parentale se confrunta cu
pretentiile infantile! Ce privire senina sa mai aiba acesti parinti de copii?
Nu prea mai au.
Ne-am uitat si la unele personaje din lumea
spirituala, zona in care am putea presupune ca este de gasit mai multa
detasare, mai multa liniste interioara, o intelegere superioara a lucrurilor.
N-am prea gasit. Lupte de putere si acolo, ego mult, superioritate ostentativa,
agresivitate chiar, atacuri, teribilism. Ce privire senina sa mai aiba acesti
luptatori in ringul nisipurilor miscatoare ale conceptelor, ale teoriilor
despre spiritualitate, dar aproape deloc practicate in propria lor viata? Nu
prea mai au.
Am identificat foarte putine nume de oameni spirituali
in ochii carora am vazut puritatea, seninul, candoarea, viul, printre care pot
sa enumar doar cativa, Victor Truviano, Jasmuheen, Akahi Ricardo si sotia lui, Camila Castello, Inelia
Benz.
Sunt personaje care s-au extras din matrice, care au
lasat in urma scenariile lumii moderne, rolurile de societate, provocarile
familiale (desi, ca o exceptie, Akahi si Camila au copii in crestere), mastile
pe care oamenii sunt nevoiti sa le poarte in interactiunile urbane si nu numai.
Sunt personaje care s-au dedicat evolutiei personale, cautarii caii optime
catre Dumnezeu si descoperirii propriilor abilitati indumnezeite.
Asadat, cum sa-ti pastrezi privirea senina in
circumstantele unei vieti plina de griji, greutati, traume, abuzuri, lipsuri,
toxicitati sociale? Nu prea mai ai cum.
Oamenii se pot adapta cumva la conditiile de viata,
pot disimula, se pot folosi de umor, de atitudini arogante, de ingrosarea
obrazului si pot purta mastile care ii ajuta temporar sa reziste, sa
supravietuiasca, sa razbata, dar din ce in ce mai greu le este sa-si gaseasca
pacea interioara profunda, aceea care sa se reflecte si in privirea senina,
pura, curata.
Desigur, nu vreau sa generalizez prin aceste
concluzii, ci doar sa semnalez o tendinta.
Asa cum putem usor observa, traim intr-o societate preocupata mai degraba sa produca "Papusi Barbie" frumoase si Robotei eficienti din punct de vedere productiv, avizi dupa bani, putere si statut social privilegiat, care nu gandesc, ci muncesc pe banda rulanta, fara sentimente si fara constiinta, in loc sa fie preocupata de cresterea si dezvoltarea de Oameni frumosi, cu caractere frumoase, puternice, care sa aprecieze si sa traiasca dupa niste principii si valori morale sanatoase, pozitive, care sa dovedeasca prin faptele lor ca Iubirea, Respectul si Aprecierea, Adevarul si Integritatea, Iertarea si Recunostinta nu sunt doar niste concepte, niste notiuni teoretice, ci norme elevate de viata, de conduita. Si care sa-l aiba pe Dumnezeu in inima, inainte de orice.
Si, tot discutand noi doi despre asta, am ajuns la
concluzia ca mai degraba am incerca sa identificam cateva din putinele situatii
in care oamenii (ne-au preocupat mai ales cei din mediile urbane, care sunt cei mai prinsi in
iuresul tot mai accelerat al vietii de zi cu zi) isi mai pastreaza nealterata
esenta sufleteasca profunda, inocenta interioara, candoarea, puritatea,
autenticitatea, adica acele valori care faciliteaza mai usor spre o evolutie
spirituala sanatoasa.
Ei bine, am observat ca mai ales oamenii care iubesc si se
simt iubiti mai pastreaza in privire scanteia aceia de lumina, puritate si
seninatate la care ma refeream.
Iubirea este cea mai puternica forta a vietii, care
darama toate obstacolele si care inalta sufletul mai presus de toate cele
lumesti. Prin iubire omul poate sa tranceada cu seninatate in privire peste
orice circumstante ale vietii, peste orice greutati, provocari, pierderi sau
lipsuri.
Iubirea da putere, sens si lumina oricarui suflet si
oricarui demers al lui, oricarei destinatii, oricarui proiect.
Cine iubeste stie. Cine iubeste are privirea senina, pura, limpede, vie,
ardenta, sclipitoare.
Cine iubeste are Cerul in privire si il are pe Dumnezeu in fata ochilor,
caci Iubirea il imbraca pe celalalt, cel privit, in aura indumnezeirii, catre
care nu se poate uita decat fiind el insusi curat, pur, sincer si fericit.
Puritatea aceea a Privirii este ca o Oglinda a Iubirii, in care se privesc doar Ochii care se Iubesc. Si care pot fi ochi de indragostiti, privindu-se fata in fata, fericiti in cuplu, ochi de parinte, privindu-si cu iubire copilul, ochi de copil, imbratisat de Iubirea parintilor, sau pur si simplu ochi de Om Fericit acolo unde e, cu cine e, facand ce face, Om care isi traieste plenar Iubirea de Viata si in privirea caruia se oglindeste insusi Dumnezeu.
Liliana Pascanu
31.07.2023
“Empatii…
Nu încercați să păcăliți empații, ei sunt cei mai buni "detectivi" care vă ghicesc intențiile.
Empații sunt oameni extrem de puternici, sunt minunați la citirea limbajului corpului și sunt cei mai buni "detectivi" care ghicesc intențiile altora!
Acești oameni se nasc cu un dar real, au capacitatea de a simți sentimentele altora.
Deși este un avantaj sigur atunci când ai nevoie de cineva cu care să vorbești, nu este darul lor principal. Sunt experți în psihologia umană, este a doua natură. Astfel sunt capabili să știe când cineva se teme, minte sau nu spune cine este cu adevărat.
Unii oameni drăguți au intenții crude din pacate. Empații au pur și simplu capacitatea de a recunoaște acest lucru.
Empații pot ghici intențiile oamenilor și nu pot fi ușor păcăliți. Dacă ești genul care minte, evită interactiunile cu empații. Vei regreta !
Ei știu dacă vreți să-i flatați pentru ceva. Amintiți-vă când erați copil și voiați ceva, i-ați flatat pe părinți să-l obțineți. Nu adopta acest comportament cu empatul, te va opri imediat. Este mai probabil să obțineți ceea ce doriți dacă sunteți cinstit și direct.
Mărcile sunt detectoare de minciună. Când cineva minte, face anumite mișcări ale corpului subconștient și primește „căpușe”. Modalități obișnuite de a identifica un mincinos sunt mișcările lor oculare și dorința copleșitoare de a te convinge. Cu toate acestea, dacă ești si tu un empat, știi deja asta. Nu poți explica de ce o știi, este doar înnăscută in tine.
Nu încercați să-i păcăliți. Simt sentimentele altora mult mai mult decât și-ar dori. Nu încercați să vă ascundeți intențiile crude în prezența unui empat, nu va funcționa niciodată. Oamenii empatici pot vedea chiar prin micul tău carusel.
Ei simt dacă aveți prejudecăți
Un empat va ști întotdeauna dacă aveți anumite prejudecăți, fie pentru oamenii de culoare sau pentru o altă personalitate . Oamenilor empatici nu le pasă de oamenii care sunt superficiali.
Ei știu când nu ești bine.
Empații știu când nu te descurci bine. A avea un prieten cu care să vorbești este un cadou de neprețuit. Apreciază abilitățile de vindecare ale prietenului tău și spune-i adevărul, el îți dorește numai binele.
Te pot citi ca pe o carte deschisă.
Nu le plac conversațiile banale și urăsc și mai mult oamenii care le fac complimente false. Nu complimentați un empat pentru a le câștiga afecțiunea. O va vedea imediat. Cea mai puternică abilitate a unui empat este de a descifra fiecare acțiune și intenție a oamenilor.
Ei știu când ești pe un drum greșit.
Dacă un empat vă spune că sunteți pe un drum greșit, ascultați sfaturile lor. Au priceperea de a prezice autodistrugerea care se simte ca o călătorie în timp. Când un empat îți spune că mergi pe o cale greșită, reconsiderează-ți serios intențiile.
Ei știu când încerci să fii cineva care nu ești.
Ei apreciază calitățile tale la fel de mult ca și defectele tale. Apreciază oamenii care se compensează. Când încerci să te prefaci, ei o știu imediat.
Simt geloziea.
Oamenii empatici pot simți când ești gelos pe ei. Un empat poate spune dacă ești gelos pe ei, dar ei vor arăta o anumită umilință pentru a te face să te simți confortabil și să risipești acea gelozie inutilă.
Simt ura.
Ura este o emoție cu adevărat negativă care trimite energie foarte puternică. Acest sentiment atrage empații. Ura ta nu îi face rău, dar ar prefera să nu lase energia ta negativă să le afecteze sufletul. “ Sursa: Olivier Bouch
„Cand iti regasesti linistea sufletului... el poate zbura lângă inima
albatrosului... lângă pieptul ghepardului... în ritmul şerpuirilor cobrei...
...Şi în emoţia omului avântat, îmbătat de Viaţă...
În liniştea interioară, care este seninătatea sufletului nostru, timpul se dilată şi devine învăţător pentru mult mai multe suflete decât putem crede... Viaţa interioară a sufletului nu ţine azi pasul cu viaţa lumii, dar avem puterea să ne-o strunim pentru a o face să meargă în pas cu oricine...” Cristiana Antonovici
„Barbie, o lume care nu e roz
Filmul Barbie e cu povești și fără, păpuși și femei, scenarii alegorice și
realitate. Poate fi văzut prin ce ochi alegi, ceea ce rămâne din el, din film,
e următorul monolog, piesa centrală luată din lumea reală:
“Este practic imposibil să
fii femeie. Ești atât de frumoasă și de inteligentă, și mă doare gândul că nu
te consideri suficient de bună. E ca și cum trebuie să fim mereu extraordinare,
dar, cumva, facem totul greșit.
Ca femeie, trebuie să fii
slabă, dar nu prea slabă. Și nu poți zice niciodată că vrei să fii slabă.
Trebuie să spui că vrei să fii sănătoasă, dar în același timp trebuie să fii și
slabă. Trebuie să ai bani, dar nu-i poți pretinde pentru că e nepoliticos.
Trebuie să fii autoritară, dar nu poți fi rea. Trebuie să fii lider, dar nu
poți zdrobi ideile altora. Trebuie să adori să fii mamă, dar nu poți vorbi
despre copiii tăi tot timpul. Trebuie să fii o femeie dedicată carierei, dar în
același timp trebuie să ai grijă de alții.
Ești răspunzătoare de
comportamentul greșit al bărbaților, ceea ce e absurd, dar dacă vorbești despre
asta ești acuzată că te plângi. Trebuie să rămâi frumoasă pentru bărbați, dar nu
atât de frumoasă încât să-i tentezi prea mult sau să devii amenințătoare pentru
alte femei, pentru că se presupune că faci parte dintr-o alianță.
Totuși, trebuie să ieși
mereu în evidență și să fii recunoscătoare, dar fără să uiți că sistemul e
trucat. Așa că trebuie să găsești o cale de a lua la cunoștință acest lucru dar
fiind mereu recunoscătoare. N-ai voie niciodată să îmbătrânești, să fii
nepoliticoasă, să te lauzi, să fii egoistă, să cazi, să eșuezi, să-ți fie
frică, să fii altfel. E mult prea greu! E contradictoriu și nimeni nu-ți va da
o medalie, nici nu-ți va spune mulțumesc! Și, se pare, de fapt, nu doar că tu
faci totul greșit, ci și că totul este din vina ta!
M-am săturat să mă văd pe
mine și pe alte femei făcându-ne singure rău doar ca să plăcem altora. Și dacă
toate astea sunt valabile și pentru o păpușă care doar reprezintă femeile, nici
nu mai știu ce să mai zic.”
*
Ce s-a
intamplat cu Oamenii?
Oamenii exista, dar stau in lumea lor tot mai mica, unde inca exista respect,
empatie, implicare si decenta! Doar ca este o lume neapreciata si respinsa de
societate.
Pleaca nu pentru ca aici nu ar avea ce face, ci pentru a-si creste copii intr-o
lume decenta si civilizata, pentru a fi respectati ca Oameni!
De ce s-a ajuuns aici? E suficient sa deschizi televizorul… Peste tot este
promovata indecenta, vulgaritatea si nefirescul. Tot ceea ce se promoveaza este
impotriva decentei si a Omului adevarat. Ce sa faca acei oameni care inca sunt
Oameni? Nu pot decat sa stea departe de tot ceea ce se promoveaza ca firesc
impotriva firescului. Cum poate un OM sa asiste la indecenta si vulgaritatea
omniprezenta? Cum poate schimba ceva? Nu poate! Poate in schimb sa stea printre
Oameni si sa traiasca frumos. Acolo sunt oamenii, intr-o lume nevazuta,
paralela cu tot ceea ce promoveaza televiziunile ca valori si principii. De
acolo pleaca tot… fetitele vad doar femei injectate, operate, sculptate, care
nu au nimic normal, firesc sau natural. Ce sa invete? Ca asta e normalitatea…
Baieteii vad doar antrenori de muschi, freze de cocosi si pantaloni cu 3 numere
mai mici. Unde sunt Oamenii? De ce ne intrebam? Vedem doar circ… Oamenii nu pot
lua parte la asa ceva!!!
Doar tarile subdezvoltate promoveaza asemenea valori si le fac publice.
Vulgaritate si nonvalori exista peste tot, dar nu le promoveaza nimeni.
Daca vrem sa vedem acei Oameni adevarati, ar trebui sa le creem conditiile si
ambientul necesar! Ceea ce nu se va intampla cu siguranta…
Ce emisiuni au audienta? Cele cu circ…
La ce emisiuni nu se uita nimeni? La cele culturale, care promovaza valoarea si
decenta! De ce? Pentru ca asa i-am invatat!!! Si ne intrebam unde sunt
Oamenii???” Marcel
„Adulții-copii. Adulții aceia care încă se mai joacă de fiecare dată când au ocazia. Pe care-i vezi făcând copiii să râdă în piscină. Care stau deasupra unui puzzle cu orele. Care râd din tot sufletul. Care fac farse. Care râd la glumele copilărești și la filmele cu oameni care se rostogolesc pe scări.
Adulții-copii mi se par cei mai fericiți adulți. Au reușit să păstreze undeva în celulele lor bucuria de a crea și de a se juca. Nu sunt scorțoși, nu vor să dea bine, nu le e teamă că va râde lumea de ei. Dimpotrivă, ce bine că se râde!” Printesa urbana, adica Ioana Macoveiciuc
„Există oameni care simt mai mult decât simt ceilalți, care percep energii/ informații pe care ceilalți oameni nu le percep.
Și probabil că voi toți aveți printre apropiați oameni care nu simt totul atât de intens/ profund precum simțiți voi, care nu percep atât de multe informații din mediul exterior pe cât percepeți voi, care nu simt energiile așa cum le simțiți voi, care nu se întreabă niciodată care este natura realității.
Nu toți oamenii au arhetipul Căutătorului, nu toți oamenii vor să știe mai multe despre lume, viață, adevăr.
Unii oameni simt la nivel de suflet că vor să cunoască misterele Universului, în timp ce altora nici nu le trece prin cap așa ceva.
Unii oameni vor să afle câte Dimensiuni există, în timp ce alții nu sunt interesați decât să-și ducă viața obișnuită în 3D și nici nu au idee că lumea în care trăiesc este una 3D și că există și alte Dimensiuni.
De ce suntem diferiți din acest punct de vedere? E o chestiune ce ține de sufletele noastre. Sufletele noastre sunt diferite și avem contracte sacre diferite.” (Robert Ohotto) Traducerea Mihaela Dan
„Până acum eu n-am găsit niciun om dintre cei care au participat la cursurile mele care să vorbească despre faptul că este un empat de pe o poziție de putere, din perspectiva faptului că această calitate este un Dar; am văzut doar empați care vorbeau despre asta doar pe pe poziția victimei, a celui care are de suferit de pe urma faptului că simte totul atât de intens.
Și e adevărat că la început, ca empat, te simți copleșit de toate energiile pe care le simți, de toate informațiile pe care le percepi; asta se întâmplă până înțelegi că acesta este un Dar, că această sensibilitate reprezintă un atu, că este Lumina ta. De ce ai trata un atu ca fiind o povară?!
Faptul că ești un Lucrător în Lumină înseamnă, printre altele, că sufletul tău a ales ca în această viață umană tu să ai calitățile unui empat, să ai acest gen de Lumină, care este o expresie a Grației divine.
Sufletul tău a ales să vină pe Pământ în această perioadă foarte provocatoare și a semnat un contract sacru prin care se angaja să fie emisarul unei Noi Ere, să aducă pe Pământ noi tipare, un nou mod de a trăi, o perspectivă multidimensională asupra vieții, adevăruri mistice.
Tu nu poți să-ți îndeplinești Misiunea ca Lucrător în Lumină dacă ești un empat copleșit/ dărâmat de energiile din jur și dacă te simți o victimă din acest punct de vedere. Dacă nu faci față energiilor, dacă nu înveți să-ți gestionezi propria energie, nu ai cum să-ți faci treaba de Lucrător în Lumina. Postura de victimă în care te plasezi, convingerea ta că ești prea sensibil pentru această lume, că nu poți face față la tot ceea ce simți, te blochează.
Și te întreb: crezi că sufletul tău a semnat un contract sacru care prevedea să vină pe Pământ și să trăiască toată viața suferind, victimă a energiilor din jur, incapabil să le facă față acestora? Chiar crezi că sufletul tău a considerat că merită să vină pe Pământ pentru a experimenta așa ceva? Crezi că ăsta este potențialul tău maxim?
Și sunt sigur că răspunsul tău e „Nu, evident! Nu pentru asta am venit pe Pământ!”.
Dacă ești un Lucrător în Lumină, contractul sacru semnat de sufletul tău prevede să mergi în întuneric și să aduci acolo Lumina.
Ce crezi că fac Lucrătorii în Lumină? Merg acolo unde este nevoie de Lumină!” (Robert Ohotto) Traducerea Mihaela Dan
„Mulți empați se simt victime ale sensibilității lor „exagerate”, însă la un moment dat ei conștientizează ce Dar este să fii empat, ce frumusețe și profunzime aduce acest lucru vieții lor.
Când înțelegi asta privești altfel calitățile tale de empat și decizi: „Ok, eu am o treabă de făcut aici, eu sunt un alchimist și uneori o să ajung în zone întunecate, pentru a aduce acolo Lumina”.
Abia atunci empații înțeleg că simt foarte intens totul nu pentru că e ceva în neregulă cu ei sau pentru că sunt meniți să sufere toată viața, ci pentru că sufletul lor a ales să vină pe Pământ pentru a-și asuma rolul unui Lucrător în Lumină, pentru a fi un Alchimist, un Magician. Și asta schimbă complet jocul.
Nu e mirare că voi, empații, simțiți că nu e locul vostru aici, pe Pământ, simțiți că nu reușiți să vă integrați în această lume; sufletele voastre au venit să schimbe radical această lume, nu să se integreze în ea.
Chiar credeți că ați venit aici ca să suferiți o viață întreagă?
Chiar credeți că nu există nicio modalitate de a trăi în această lume funcționând foarte bine în baza abilităților voastre intuitive și stabilind limite ferme în relațiile cu cei din jur, asumându-vă puterea personală?
Ba se poate, iar eu sunt un exemplu în acest sens.” (Robert Ohotto) Traducerea Mihaela Dan
„Dacă tu ești empat și funcționezi încă la nivelul 3D este posibil să simți uneori din senin o anxietate/ tristețe/ frică/ furie intensă și să nu ai idee ce se întâmplă cu tine, fiindcă nimic din viața ta nu justifică o asemenea stare. De fapt, când se întâmplă asta, cel mai probabil tu simți emoțiile unei persoane care se află în preajma ta, ale unui străin pe lângă care ai trecut, ale unei întregi țări sau ale colectivului, în general. Tu simți emoții/ energii care nu sunt ale tale, dar nu ai nicio idee ce ți se întâmplă. Și psihologia 3D nu te poate ajuta când este vorba de astfel de „probleme”, pentru că aceasta privește omul ca pe o ființă 3D.
Ca empat ai nevoie de o psihologie multidimensională, care tratează omul ca o ființă multidimensională, ce are mult mai multe simțuri decât cele cinci simțuri „obișnuite” și care poate simți emoțiile/ energiile din jurul său.
Psihologia 3D este utilă, își are rolul său, dar de la un nivel încolo nu te mai poate ajuta. Iar dacă ești un empat ai nevoie de altceva, pentru că psihologia 3D nu-ți poate oferi explicații și nici soluții pentru ceea ce experimentezi tu.
În aceste vremuri în care suntem supuși unei avalanșe de informații, din care multe reprezintă propagandă, manipulare, viruși psihologici, minciuni, tentative de control, manipulare, este crucial să conștientizăm ce informații/ energii asimilăm și să facem o selecție riguroasă a acestora, pentru că există persoane/ grupuri care au agende întunecate și care sunt foarte pricepute în a atrage oamenii în întuneric.
Este foarte important să înțelegeți că atunci când dați click pe o postare/ un link/ o înregistrare, când citiți/ ascultați/ vizionați ceva vă conectați cu energia acelui lucru.
Fiți atenți la ce gen de energii vă conectați.” (Robert Ohotto) Traducerea Mihaela Dan
„Pe Pământ curg în mod continuu energii foarte intense. Și acestea sunt
asimilate în corpul nostru.
Totul este orchestrat divin, aceste energii sunt menite să fie absorbite în
corpurile noastre fizice (fiecare corp absoarbe atât cât poate).
Dacă vă imaginați o oală cu supă pusă pe foc, amestecul acela este pe cale
să dea în clocot, asta se întâmplă acum. Și este alegerea noastră dacă rămânem
în oala cu supă și nu vedem lucrurile foarte clar, pentru că suntem în
interior, sau suntem în exterior și privim lucrurile de deasupra.
Mulți oameni sunt în „oala cu supă”.
Ceea ce va întâmpla în perioada următoare (și a început deja) este că se
vor intensifica distragerile și de asemenea, și reacțiile noastre
(dezechilibrate). Și pentru fiecare om distragerile vor fi diferite, în funcție
de personalitatea sa. De exemplu, dacă pentru tine politica este o distragere,
va fi o distragere și mai mare; dacă partenerul este o distragere, va fi o
distragere și mai mare. Oricare ar fi distragerea ta (adică acel lucru asupra
căruia îți concentrezi cel mai mult atenția și care te ține prins în 3D), acea
distragere va fi mult mai mare.
Și asta se întâmplă așa cu un scop: ca fiecare dintre noi să învățăm să nu
ne mai lăsăm distrași de iluzia 3D. Iar dacă tu conștientizezi că te lași
distras de un anumit lucru/ o anumită persoană și în loc să continui să faci
asta, alegi să te concentrezi pe tine însuți, pe propria evoluție, o să apară o
altă distragere care să te „tenteze”. Așa suntem determinați să ne folosim
discernământul, să sesizăm nenumăratele distrageri de care ne-am lăsat atrași
până acum și care ne-au ținut în 3D.
Vor fi distrageri uriașe la nivel colectiv, dar dacă tu ești genul care nu
se lasă prins în „poveștile” colective, atunci vei avea parte de distrageri
personale, care te vizează direct pe tine. Dacă te lași prins de acele
distrageri vei coborî vibrațional, vei conștientiza că iar te-ai lăsat distras,
că iar ai coborât în 3D și vei observa ce efect au acele distrageri asupra
energiei tale. Ca atare, încetul cu încetul, vei alege să te îndepărtezi tot
mai mult de acele distrageri și vei rămâne în postura Observatorului neutru.
Pe de altă parte, distragerile de la nivel colectiv, care vor crește ca
intensitate, ne vor oferi șansa să ne urmărim reacțiile când ne confruntăm cu
acestea și apoi să alegem dacă reacționăm sau răspundem.
Lucrurile se vor intensifica la nivel global. Și eu nu vă spun să băgați
capul în nisip și să vă prefaceți că nu s-a întâmplat nimic, ci vă spun să
conștientizați cum reacționați/ răspundeți la ceea ce se întâmplă. Atunci când
ne asumăm deplina responsabilitate pentru modul în care reacționăm/ răspundem,
noi devenim Maeștri ai propriei realități.
Abia atunci când ne asumăm deplina responsabilitate pentru tot ceea ce
creăm în realitatea/ viața noastră ni se oferă instrumentele (interioare)
pentru ceea ce înseamnă creație de un înalt nivel vibrațional.
Unii dintre oamenii din comunitatea spirituală nu sunt pregătiți pentru
ceea ce va veni, lucrurile care se vor întâmpla la nivel colectiv le vor apăsa
butoanele și ei vor reacționa (dezechilibrat). Poate că vei fi și tu unul
dintre aceștia...
Tratează-i cu compasiune pe cei care fac asta și menține-te cât mai mult
timp posibil în postura Observatorului neutru.
Ce fac/ cum reacționează alții e treaba lor, treaba/ responsabilitatea ta
ține de modul în care reacționezi/ răspunzi tu.” (Amanda Lorence) Traducerea Mihaela
Dan
„Ați observat vreodată cum în Biblie este
scris că bărbații urcă mereu în munți pentru a vorbi cu Domnul?
Cu toate acestea, în Sfânta Scriptură aproape niciodată nu citești despre
femei care merg în munți - și știm de ce, nu?
Pentru că femeile erau prea ocupate de menținerea vieții; nu au putut
abandona copii, mese, case, focuri, grădini și alte o mie de responsabilități
pentru a face posibilă urcarea lor în munți.
Am vorbit zilele trecute cu o prietenă spunându-i că, femeie modernă fiind,
simt că nu sunt niciodată suficient de „liberă" de responsabilitățile
mele, niciodată într-o liniște suficientă sau loc suficient de sfânt pentru a
avea tipul de comuniune pe care îl vreau cu Dumnezeu.
Răspunsul ei m-a copleșit:
„De aceea Dumnezeu vine la femei. Bărbații trebuie să urce pe munte pentru
a-L întâlni pe Dumnezeu, dar Dumnezeu vine la femei oriunde s-ar afla”.
Mă gândesc la cuvintele ei de câteva săptămâni și am căutat în Biblie să
văd dacă ceea ce a spus este adevărat.
Dumnezeu vizitează femeile în momentele în care își fac lucrurile
obișnuite, munca de zi cu zi.
Le întâlnește la fântâni unde scot apă pentru familiile lor, în casele lor,
în bucătăriile lor, în grădinile lor.
El vine la ele în timp ce stau lângă paturile bolnavilor, la cele ce nasc,
îngrijesc persoanele în vârstă și împlinesc obiceiurile de doliu și cele de
înmormântare necesare.
Chiar și la mormântul gol, Maria Magdalena a fost prima căreia Hristos i
s-a arătat după Înviere - ea s-a dus dis-de-dimineață pentru a se îngriji de
mormânt și de trupul Lui, iar în cale i-a apărut chiar Mântuitorul.
În cele mai obișnuite și aparent banale activități ale lor, aceste femei
din Scriptură s-au trezit față în față cu Dumnezeu.
Așadar, dacă - la fel ca mine - începi vreodată să te plângi de faptul că
nu ai atât de mult timp să petreci în munți cu Dumnezeu pe cât ți-ai dori,
amintește-ți că Dumnezeu vine la femei. El știe unde suntem și poverile pe care
le purtăm.
El ne vede și, dacă ne deschidem ochii și inimile, Îl vom
vedea chiar și în cele mai obișnuite locuri și în cele mai obișnuite lucruri.” Teodor Ciurariu
"Se
spune că era odată o furnică ce venea în fiecare dimineață veselă la muncă. Îi
plăcea ce făcea, muncea cu drag și spor și, mai ales, era fericită.
Șeful,
Leul era suprins că furnica lucrează așa de bine fără să fie supravegheată. I-a
venit o idee: dacă furnica producea așa de mult singură, fără să fie
supravegheată sigur va produce și mai mult dacă va avea un șef direct.
Așa a
fost angajat Gândacul. Acesta avea experiența în supravegherea muncitorilor și
era cunoscut pentru faptul că scria niște rapoarte excelente. Prima decizie a
Gândacului a fost să instaleze un ceas de pontaj. Apoi, și-a dat seama că avea
nevoie și de o secretară ca să-l ajute să scrie rapoartele lui minuțioase.
Astfel, a angajat pe Păianjen.
Păianjenul
avea grijă de arhive și răspundea la telefon.
Leul
era foarte mulțumit de munca Gândacului, rapoartele lui erau excelente, așa că
i-a spus că și-ar dori și rapoarte de producție și analize ale trendului pentru
a le putea folosi în ședințele viitoare.
Gândacul
și-a luat munca în serios, așa că i-a cerut Leului un computer de ultimă
generație, imprimantă modernă și un angajat care să se ocupe de departamentul
de IT. Așa a fost angajată Musca.
Între
timp, Furnica care demult venea la muncă cu plăcere și era tare productivă a
ajuns să semneze tot felul de rapoarte zilnice și să participe la ședințe lungi
și plictisitoare care îi luau cea mai mare din timpul de lucru.
Leul
a considerat că mai are nevoie de o persoană care să se ocupe de departamentul
unde lucra Furnica. Astfel a fost angajată Cicada.
Cicada,
în prima zi de lucru și-a cumpărat un scaun ergonomic și un covor pentru biroul
ei nou. A doua zi a cerut un computer și un asistent personal pentru a putea
face planul de optimizare a muncii și bugetului.
Departamentul
unde lucra Furnica a ajuns un loc extrem de trist. Nimeni nu mai lucre cu drag
și spor, iar stresul afecta productivitatea.
Leul
a observat că în departamentul unde lucra Furnica a scăzut productivitatea așa
că a angajat Bufnița, un expert ce va veni cu soluții ce creștere a
productivității.
Bufnița
a analizat ce a analizat și la sfârșit a ajuns la concluzia că departamentul
furnicii are prea mulți angajați.
Ghiciți
pe cine a concediat Leul?
Pe
furnică! Pentru că era un angajat cu o atitudine negativă și îi lipsea
motivația."
Sursa:
soapte via Geta Buneru
"A
fost o data un grup de broscute. Telul lor era sa ajunga in virful unui turn
foarte inalt. Se adunasera deja multi spectatori pentru a urmari cursa si a le
incuraja pe broscute.
Totusi...
Dintre spectatori nu credea nici unul ca vreuna din broscute va reusi sa ajunga
in virful turnului.Tot ce se auzea erau exclamatii de genul:„Oh, ce obositor!!!
Nu vor reusi niciodata sa ajunga sus!“ sau:„Nici nu au cum sa reuseasca, turnul
este mult prea inalt!“
Broscutele
incepura se abandoneze.. cu exceptia uneia singure, care se catara vioaie mai
departe.
Spectatorii
continuau sa strige:
„E
mult prea obositor! Nu va putea nimeni sa ajunga sus!“
Tot
mai multe broscute se resemnau si abandonau... ...Doar una singura se catara
consecvent mai departe.
Nu
voia cu nici un chip sa abandoneze!
In
final renuntasera toate, cu exceptia acelei broscute, care cu o imensa ambitie
si rezistenta reusi sa ajunga singura in virful turnului!
Unul
din spectatori se duse la broscuta s-o intrebe cum de a reusit sa faca un efort
atit de mare si sa ajunga in virful turnului.
Broscuta
invingatoare era SURDA !!!"
"Binele
și răul,
O legendă
străveche, păstrată și în zilele noastre în cercurile artistice din Italia,
spune că în momentul în care da Vinci a început să picteze tabloul, s-a lovit
de o imensă problemă. Trebuia să găsească o modalitate prin care să imprime
binele pe chipul lui Iisus și răul pe cel al lui Iuda.
A
pictat toate personajele, dar pe cei doi nu reușea să-i contureze. Avea nevoie
de modele și nu le găsea. Într-o zi, pe când asista la concertul unui cor
bisericesc, a remarcat chipul unui adolescent. Aceasta făcea parte din cor și
da Vinci l-a asemănat cu întruchiparea lui Iisus. L-a invitat pe copil în
atelierul său și a realizat mai multe schițe după chipul său.
Jumătate
din problemă fusese rezolvată, pentru că în acest fel reușise să picteze chipul
lui Iisus, dar cealaltă jumătate a problemei încă persista. După ce model să-l
picteze pe cel al lui Iuda?
Fiind
presat, da Vinci avea nevoie de un model al răului. Se chinuia de circa 3 ani
să termine chipul lui Iuda și nu reușea, dar într-o zi a văzut un tânăr pe
stradă. Aceasta era îmbrăcat zdrențuros și era sub influența alcoolului. Cu
greu l-a convins să meargă în atelierul său pentru a fi pictat. În câteva ore,
da Vinci și-a încheiat misiunea, iar tânărul s-a trezit din beție.
Atunci
i-a zis maestrului că recunoaște pictura și că a mai văzut-o. Pictorul,
contrariat, l-a întrebat unde și când? Tânărul zdrențuros i-a spus că în urmă
cu trei ani fusese în atelierul lui să se lăsase pictat pentru chipul lui
Iisus. În acea vreme, ducea o viața corectă și cânta în corul bisericii.
Da
Vinci a rămas înmărmurit și a realizat că binele și răul pot exista în același
timp și în același trup sau loc." via Angelica Mihaela Costea
„CHESTIA
VERDE
La
casa de marcat a supermarketului tânăra casieră îi atrage atenția clientei (o
doamnă mult mai în vârstă) că sacoșa de acasă e din plastic și nu e bună pentru
mediu, nu este verde.
Doamna
își cere scuze și zice: “noi nu aveam chestia asta ‘verde’ pe vremuri “.
Tânăra
casieră îi raspunde: “Asta e problema noastră azi, că generației voastre nu i-a
păsat de mediu, să îl păstreze curat pentru generațiile viitoare”.
Doamna
îi spune că are dreptate, că generația ei nu a avut chestia asta ‘verde’.
“Pe
vremea mea recipientele de lapte, de apă minerală și de bere sau borcanele de
iaurt erau din sticlă, se returnau la magazin de unde ajungeau la fabrici
pentru spălare, sterilizare și refolosire de multe, multe ori, deci se reciclau
cu adevărat.
La
aprozar se dădeau pungi de hârtie pe care le refoloseam până se rupeau și le
predam împreună cu ziare, reviste, caiete, cartoane… la punctele de colectare,
ajungând la fabricile de hârtie scutind de la tăiere mulți copaci. Nu aveam
chestia ‘verde’ pe vremuri.
În
trecut urcam etajele pe scări pentru ca nu erau decât rar ascensoare și scări
rulante în fiecare clădire de birouri ori magazine. Mergeam la cumpărături pe
jos, nu cu masini de 300 CP pentru 500 metri dar e adevarat ca nu aveam chestia
‘verde’.
Scutecele
copiilor, fiind din bumbac, se spălau și se refoloseau pentru ca nu le aveam pe
cele de unică folosință. Ne uscam rufele afară, în soare și vânt pentru că nu
aveam uscătoare electrice în casă. Copiii purtau și hainele fraților și
surorilor mai mari, nu întotdeauna haine noi-nouțe. Tânăra are dreptate, nu
aveam chestia ‘verde’ pe atunci.
Aveam
un singur TV ori doar un radio în casă, nu în fiecare camera.
În
bucătărie amestecam și frământam cu mâinile pentru că nu aveam mașini electrice
să facă totul. Când împachetam ceva fragil foloseam hartie veche și ziare, nu
folie de plastic cu bule.
Pe
vremuri nu porneam mașini de tăiat iarbă cu benzina ori electrice să ne aranjăm
gazonul, ci foloseam mașini manuale, coasa, secera și făceam destulă mișcare ca
să nu avem nevoie să mergem la săli de gimnastică pentru a ne urca pe benzi ori
pe biciclete alimentate cu electricitate. Cu adevărat, nu aveam chestia ‘verde’
pe atunci.
Când
ne era sete beam apă de la o cișmea de pe stradă în loc să folosim pahar de
plastic ori sticlă de plastic cu apă îmbuteliată. Ne re-umpleam stilourile cu
cerneală din călimară în loc să cumpărăm altele noi sau rezerve din plastic.
Bărbați schimbau lama în aparatul de bărbierit în loc să-l arunce de fiecare
dată când se uza lama, dar nu aveam chestia ‘verde’.
Oamenii
luau tramvaiul și autobuzul iar copiii mergeau pe jos ori pe biciclete la școală
în loc să fie duși cu mașina de 45 de mii de euro a familiei dar nu aveam de
chestia ‘verde’. Aveam o singură priză în cameră, nu prelungitoare pentru o
duzină de aparate electrice și nu aveam nevoie de un smartphone și de GPS cu
semnale de la sateliți ca să găsim cel mai apropiat McDonalds.
Nu e
trist să vezi cum se plânge tânăra generație cât de risipitori și poluanți am
fost noi doar pentru că nu aveam chestia ‘verde’ pe vremuri?
"Undeva,
într-un sat uitat de lume, trăia un om. Singura lui avere era un cal alb,
puternic, frumos. Puteai trece pe sub el, fără să-ți apleci capul. Omul abia
își ținea zilele și familia. Își iubea calul asa cum își iubea lumina ochilor.
Sărăcia creștea cu fiecare zi. Localnicii i-au cerut să le vânda lor calul
oferindu-i mulți bani.
Omul
s-a gândit, s-a uitat la copiii flămânzi, s-a uitat și la calul său și a
refuzat oferta. Cumpărătorilor nu le venea să creadă. Și l-au întrebat de ce
își condamna familia la sărăcie și chiar la moarte. Scărpinandu-se în cap, omul
a zis mai mult pentru sine o fi bine, o fi rău.. Și iarăși au venit alți
cumpărători oferindu-i și mai mulți bani și omul a răspuns la fel.
Într-o
zi, cineva a lăsat ușa grajdului deschisă. Calul a fugit. Au venit sătenii și
i-au spus: Ai vazut? Dumnezeu te-a pedepsit..trebuia să-l vinzi. Acum familia
ta va muri de foame. Omul a privit către cer, zicând mai mult pentru sine: o fi
bine, o fi rău.., și a intrat în casă.
Peste
câteva zile, calul s-a întors. A adus încă trei cai sălbatici. Omul i-a
îngrijit, erau mari și puternici. Și toata lumea îl pizmuia. Celor care îl
intrebau dacă are un cal de vânzare le răspundea că nu se poate desparți de
niciunul, o fi bine, o fi rău..
Într-o
zi, fiul lui a plecat undeva în alt sat. Călare pe calul cel mai puternic.
Undeva pe o costișă, a căzut rupându-și trei coaste. Oamenii îl învinuiau pe
omul care nu și-a vandut calul că uite: Dumnezeu l-a pedepsit. El asculta și,
uitându-se la cer, spuse din nou mai mult pentru sine: o fi bine, o fi rău..
Într-o
zi a început războiul. Toți flăcăii din sat au primit chemare. Au plecat și nu
s-au mai întors. Niciodată.
Feciorul
lui rănit nu a fost luat de-acasă. Oamenii îl ocoleau privindu-l chiorâș.
Bătrânul
se uită la cer, întrebându-se din nou: o fi bine, o fi rău.."
"Era
o bătrână și se duce și ea la doctor, cu ceva dureri. O vede doctorul și-i
zice, cu părere de rău:
–
Bunică, mai ai vreo două luni și gata. Du-te acasă la mata...!
S-a
dus bătrâna acasă, supărată. O vede vecinul și o întreabă:
– Ce
ai de ești necăjită?!
–
M-am dus la doctor, mi-a spus că-s bolnavă tare... și că nu mai trăiesc mult...
–
Știi ce? zise vecinul. Du-te la preotul cela bătrân din pădure, colo, sub
munte... (Era un pustnic acolo, retras.) Du-te la el, că el ce spune,
se-mplinește. El știe dacă te vindeci sau nu...
Femeia
se duce la pustnic.
–
Părinte, uite...
Și
și-a spus ea necazul acolo.
Îi
zice părintele:
– Da,
te vei putea vindeca.
– E
vindecare pentru mine?!!
–
Este, numai să vrei!
– Și
ce trebuie să fac? întreabă ea.
–
TREI ZILE DE BUNĂTATE!
– Cum
adică, părinte?!
–
Trei zile faci NUMAI BINE. Dar nu numai să faci, nici să nu vorbești, nici să
nu gândești rău. Să fie continuu BINE. Dacă ai gândit cumva ceva rău, trebuie
s-o iei de la început. Trei zile continuu de bunatate și se vindecă orice
boală!
S-a
dus bătrâna acasă și a început a se gândi și a-și zice în mintea ei:
– Ei,
asta-i destul de ușor... trei zile trec repede...
Normal
că după doar câteva ore și-a amintit că nu știu ce vecină i-a zis odată o vorbă
grea, și imediat a gândit şi ea de rău...
– Ah,
ia-o de la-nceput! Trebuie să pornesc iar și să nu mai gândesc nimic de rău.
Avea
bătrâna o vecină apropiată, care știa toată istoria şi zbuciumul femeii. Și
între timp, vecina plecă la fiica ei, în străinătate.
S-a
întors după un an. Și o vede pe bătrână dereticând prin curte, pe-acolo, după
găini. Și-i zice, mirată:
–
Bunică, ai reușit! Ai ținut trei zile de bunătate?!
–
N-am reușit, măi maică... Numa' pân' la două zile, dar încă mă lupt... și-acu'
mă mai lupt...
– Dar
cu boala cum e? Te-ai vindecat?
– Nu
știu dacă m-am vindecat, dar știu că toată viața mi s-a schimbat în bine.
Luptând
întotdeauna să facă numai BINE, să vorbească numai BINE, să gândească doar de
BINE, uitase de boala ei...
–
Măi, măi... iar am căzut în păcat, iar o iau de la-nceput, că trebuie să țin
trei zile numai de bine...
Și
atât de mult s-a concentrat pe asta, încât a ajuns să facă numai binele de
atunci, să trăiască și să gândească numai de bine. Se ruga tot timpul și
ajunsese într-o stare de-i strălucea fața și i se schimbase întreaga viață. Era
ca o Lumină vie, oriunde mergea, fiindcă, pur și simplu, boala n-o mai
interesa...
Așa
că, dacă vreți... și care vreți, eu v-am zis și vouă... CU TREI ZILE DE
BUNĂTATE se rezolvă orice problemă!"
Luati-o in serios caci pare o poveste, dar nu este doar atit..." Sursa: George Caruntu
„Dați-vă la o parte din calea voastră, nu mai încercați să fiți ceva ce
credeți voi că „ar trebui” să fiți; doar fiți cine sunteți voi cu adevărat!
Asta e tot, fiți voi înșivă; nu e atât de greu.
Nu e nevoie ca lumea să fie așa cum ați vrut voi să fie, nu e nevoie ca
lucrurile să iasă așa cum ați plănuit voi să iasă.
Opriți televizorul, lăsați știrile deoparte, nu mai ascultați tot felul de
autorități/ „experți” care vă spun care este „adevărul” cu privire la diverse
lucruri și ieșiți afară și îmbrățișați un copac pentru cinci minute!
Toate problemele pe care vi le faceți, toate îngrijorările voastre nu sunt
atât de importante, dacă priviți lucrurile de la un nivel mai înalt.
Am ajuns la momentul la care este necesar să ne eliberăm de toate poverile
și de toate lucrurile ce țin de trecut. Situațiile prin care am trecut, omul
care am fost, ceea ce am făcut în cursul vieții noastre, lucrurile/ relațiile/
titlurile/ statutul social cu care ne identificam țin de trecut; toate acestea
ne-au făcut să devenim omul care suntem azi. Dați drumul poveștilor despre cine
ați fost voi, dați drumul vechii voastre identități, dați drumul vechilor credințe/
tipare și trăiți în Acum, savurați Călătoria, care este una excepțională!
Noi am intrat în ceea ce eu numesc „timpul cosmic”, nu mai suntem în
„timpul liniar”; alegerile pe care le facem acum într-o zi reprezintă
echivalentul alegerilor pe care le făceam în trecut în mai mult de 8 luni, iar
asta este ceva major. (Jason Estes) Traducerea Mihaela Dan
„Copaci uscati, de tot felul, inclusiv brazi, am tot vazut... este cate
unul asa, si restul sunt vii...
Si imi tot puneam intrebarea ce se intampla?
Ieri, a venit si raspunsul. Unul mai trist decat tristetea insasi...
Am mai spus ca plantele se ascund acolo unde nu le place ceva. Si da, se
ascund de oameni. In limbajul pe intelesul oamenilor, ei spun ca
"dispar". In realitate, se ascund.
De ce s-ar ascunde plantele?
Pentru ca oamenii nu le mai vad, nu le mai aud. Pentru ca oamenii traiesc
in universul lor stramt si egoist. Pentru ca suntem un ecosistem, si suntem
impreuna. Oamenii fara plante nu pot supravietui, si oamenii nu stiu asta prea
bine. Oamenii cred ca tot ceea ce este in natura trebuie sa fie la cheremul
lor, cand au ei chef, oamenii, doar sa intinda mana...
Realitatea este insa mult departe de ceea ce cred oamenii.
Plantele sunt fiinte vii, simt, vorbesc chiar daca intr-un limbaj codat
pentru oameni si in frecvente pe care oamenii nu le mai pot receptiona. Se
numesc frecvente inalte. Acele frecvente pe care Ochiul Magic din frunte nu le
mai receptioneaza pentru ca este mai mult nu decat da, mai mult nefunctional
decat da.
Ca orice fiinta vie, planta are nevoie de anumite conditii de viata. Un
mediu prielnic care insa nu se rezuma doar la sol si apa. Un mediu prielnic
energetic in primul rand. Este usor sa dam vina pe tehnologia artificiala ca
produce "radiatii" ori pe bietul Soare, asa cum sustin unii si altii.
Oamenii s-au obisnuit mai mereu sa gaseasca vinovati in exterior, mereu
altii... ei, ei insasi, bine ca nu...
Deci, mediul energetic nu il face doar ploaia, fulgerele si jocul dea
tehnologia. Mediul energetic de la sol in primul rand il fac oamenii! Si tocmai
oamenii nu mai stiu acest aspect esential. Egocentrismul este un mediu
energetic total neprielnic plantelor. Ca si gunoaiele aruncate in saci pe
trotuare, peste tot.. In timp ce copacii dispar, se inmultesc gandacii de
noapte. Peste tot, din ce in ce mai mari si mai grasi. Normal, au hrana din
abundenta, energetica si fizica...
Gunoaie energetice si gunoaie fizice. Cam la aceasta se rezuma mediul
energetic al zilelor noastre, in... "aglomerari urbane". Oameni care
traiesc, pardon cred ca traiesc, doar pentru ei. Care vad doar telefonul din
palma, care tipa, injura, vorbesc tare vrute si nverute, si altfel trec
nepasatori pe langa tot si toate... Acesti oameni sunt mai rupti de ei insisi
decat oricand. Si aceasta ruptura creeaza un mediu energetic extrem de proprice
energiilor joase, adica gunoiul energetic. La pachet, vine si gunoiul fizic.
Oamenii trec nepasatori pe planga plante, desi, si ele plantele au nevoie sa
fie observate ca sunt pe langa noi. Altfel, se usuca si mor. Dispar. Pardon, se
ascund de oamenii prea nepasatori fara de viata insasi...
La fel de bine, sunt alti copaci care sunt plini de viata. Se intampla in
acele locuri unde sunt ingrijiti, si unde li se acorda atentie.
Omule, cand treci pe oriunde, priveste ce este in jurul tau. Opreste-te o
clipa in loc si stai de vorba cu plantele cum stai de vorba si cu tine. Si daca
ai uitat cum sa mai vorbesti cu tine, atunci vorbeste cu plantele si iti vei
aminti cum sa vorbesti si cu tine..
Cum si noi oamenii avem nevoie de atentie, de vorbe bune, de dragalasenii,
de afectiune, si plantele au aceleasi nevoi. Daca nu le mai au, ele, plantele,
se usuca si mor.” Pagina de FB Day Oriana
"Mama mea avea multe probleme. Nu dormea si se simtea epuizata. Era
irascibila, cicalitoare, morocanoasa. Mereu era bolnava.
Pana intr-o zi, cand, asa, dintr-o data, s-a schimbat.
Situatia era cea dintotdeauna, insa ea era diferita.
Intr-o zi, cand tata ii zice:
- Iubito, merg la o bere cu baietii. Am obosit. De trei luni caut de lucru
si nu gasesc nimic.
Mama ii raspunde:
- Foarte bine!
Apoi, cand fratele meu ii aduce la cunostinta:
- Mama, la Universitate, merg rau la toate materiile.
Mama ii zice:
- Foarte bine! Recuperezi tu! Daca nu, repeti semestrul, dar taxa ti-o
platesti singur.
Sora mea, la randu-i:
- Mama, am lovit masina.
Mama:
- Foarte bine, fata mea! Du-o in Service. Gandeste-te cum platesti si intre
timp, circula cu autobuzul sau cu metroul.
Urmatoarea fu nora:
- Vin sa stau la voi cateva luni.
Raspunsul mamei:
Foarte bine! Fa-te comoda pe canapeaua din salon si cauta-ti niste
asternuturi in sifonier.
Vazand asemenea reactii ciudate din partea mamei, am inceput sa ne facem
griji. Asa ca, ne-am strans cu totii sa ne sfatuim ce sa facem.
O suspectam pe mama ca a mers la medic si ca ala, medicul, i-a retetat
niste pastile de "ma doare-n cot de toata lumea" de 1000 mg.
Si sigur, sigur si-a administrat o supradoza.
Am propus atunci o "investigatie" urgenta asupra starii mamei,
pentru a o indeparta de orice posibila dependenta fata de orice medicament
anti-istericale.
Mare ne-a fost surpriza insa cand mama a inceput sa ne explice:
- Mi-a luat mult timp pana mi-am dat seama ca fiecare e responsabil pentru
viata sa. Am avut nevoie de multi ani sa descopar ca anxietatea mea ,
mortificarea mea, depresia mea, nervii mei, noptile mele de nesomn, stresul
meu, nu rezolvau problemele voastre, ci le acutizau pe ale mele.
Eu nu sunt responsabila de actiunile celorlalti, dar sunt responsabila de
reactiile pe care le exprim fata de acestea.
De aceea, am ajuns la concluzia ca datoria mea fata de mine insami este
aceea de a-mi pastra calmul si de a lasa pe fiecare sa-si rezolve problemele
care ii corespund.
Am urmat cursuri de yoga, meditatii, miracole, dezvoltare personala, igiena
mintala, vibratie si programare neurolingvistica. Si in toate am gasit un
numitor comun:
toate conduc catre acelasi punct.
Eu pot sa interferez doar asupra mea.
Voi toti aveti toate resursele necesare pentru a va rezolva propriile
vieti.
Eu pot doar sa va dau un sfat, daca il cereti bineinteles. Ca il urmati sau
nu, depinde doar de voi.
Asa ca, incepand de azi, incetez sa mai fiu: receptorul responsabilitatilor
voastre, sacul culpelor voastre, masina de spalat a remuscarilor voastre,
avocatul greselilor voastre, zidul plangerilor voastre, cea care va rezolva
problemele si roata de rezerva care se achita de responsabilitatile voastre.
Azi, va declar adulti, independenti si autonomi.
Toti cei de fata, am amutit!
Incepand cu acea zi, familia a inceput sa functioneze.
Pentru ca de atunci, toti din casa stiu exact ce au de facut."
Autor: O FEMEIE FERICITA!!! „ Gema Leticia Rodriguez Montero
“- Spune-mi, care este cea mai
nebunească experiență pe care ai avut-o vreodată.
– Simplu. Viața pe Pământ .
– Ai fost pe Pământ?
– Da.
– Uau. Sunt adevărate poveștile despre
Pământ? Ați fost cu adevărat captivi pe Pământ ?
– Am fost unul dintre voluntari.
– Te-ai oferit voluntar să mergi pe
Pământ?
– A trebuit. Am avut familia prinsă pe
Pământ.
– Cum se poate “să fii prins” pe Pământ?
– Trebuie să fii acolo ca să înțelegi.
Pe pământ, nu îți amintești nimic.
– Cum adică?
– Vreau să spun că n-ai nicio amintire
despre cine ești cu adevărat. Nici nu-ți aduci aminte că ai existat înainte de
a veni pe Pământ.
– Cum este posibil?
– Așa a fost planul. Este genial. Să te
scufunzi cât mai profund posibil într-o astfel ignoranță, într-un asemenea
întuneric și apoi să găsești drumul înapoi, aducându-ți aminte cine ești… Asta
este adevărata măiestrie.
– Uau, încă nu-mi vine să cred că ai
fost pe Pământ. Spune-mi mai multe.
– Păi, Pământul are propriul său set de
legi precum gravitația – ceea ce urcă trebuie să coboare sau timpul liniar –
zilele care se succed nopților.
– Timp? Ce este timpul?
– Știi cum, atunci când ne gândim la
ceva și acel ceva se manifestă instantaneu? Ei bine, pe Pământ, aici, este o
întârziere în manifestare. De asta este atât de dificil pe Pământ.
– Interesant. Spune-mi mai multe.
– Înainte de a merge pe Pământ, îți
alegi familia, dacă vrei să fii bărbat sau femeie, ce rasă ai vrea să fii,
locul unde vrei să trăiești.
– Deci, îți poți alege propriul
personaj?
– Exact. Intri pe Pământ ca bebeluș și
ești complet dependent de ceilalți pentru a învăța regulile. Iar ei și-au alcătuit
propriile reguli, bazate pe frică și pe a-ți da puterea celorlalți.
– Nu sună prea bine. Deci tu ai variante
ale tale peste tot pe Pământ?
– Da, i-am urmărit. A fost destul de
amuzant.
– Ce a fost atât de amuzant?
– Să vezi aceste ființe magnifice care
trăiesc o experiență unică în Univers dar habar nu au că fac asta. Am încercat
să-i ghidez cât mai mult.
– Puteai comunica cu ei?
– Da, dar nu mă auzeau. Le arătam
sincronicități, le trimiteam impulsuri care să-i ajute, să-i ghideze, însă nu
mă auzeau.
– De ce nu?
– Nu aveau încredere în ei înșiși.
– Și atunci, cereau să fie ajutați?
– Exact.
– Atunci ai fost pe Pământ?
– Nu, nu m-am dus până mai târziu.
Primii voluntari au avut de suferit cel mai mult.
– În ce fel?
– Au fost uciși.
– Ce?
– Au fost uciși. Cei de pe Pământ nu
puteau înțelege ce le spuneau voluntarii. Ideea că erau egali cu voluntarii îi
speria.
– Ce le spuneau?
– Lucruri de bun-simț precum: toate
răspunsurile pe care le căutați se află în interiorul vostru. Tot ce pot face
eu, puteți face și voi și multe altele. Și apoi i-au ucis și au răstălmăcit
mesajul voluntarilor și au creat și mai multă teamă.
– Cum adică mai multă teamă?
– Mesajul „Dumnezeu este în tine“ s-a
transformat în „ești separat de Dumnezeu “. Mesajul „răspunsurile pe care le
cauți sunt în tine “ se transformă în „nu poți avea încredere în tine“. Și au
crezut. Totul a fost scăpat de sub control.
– Cum poți să crezi că astfel de lucruri
sunt adevărate?
– Trebuie să fii acolo pentru a
înțelege. Știi că de fapt ei credeau că sunt singura formă de viață inteligentă
din Univers?
– Asta e chiar amuzant. Și ce s-a mai
întâmplat?
– Designerii planului știau că pământul
va intra într-o secțiune a galaxiei pe care oamenii nu o experimentaseră
niciodată. O secțiune umplută cu o frecvență care ar putea să reconecteze
ADN-ul uman.
– Ce s-a întâmplat cu ADN-ul?
– Nu a mai funcționat. ADN-ul este modul
în care ei se pot conecta cu Sinele lor Superior.
– Deci de aceea, încarnările tale te pot
auzi.
– Exact. Dar noul plan a venit cu ceva
interesant. Numai cei întrupați pe Pământ puteau ancora aceste frecvențe noi.
– Deci, a fost nevoie de mai mulți
voluntari.
– Da, dar de data asta nu a mai fost
nicio șansă să se anuleze planul. A fost nevoie de milioane de suflete, în
formă fizică, cablate și gata să se acordeze la aceste frecvențe.
– Sunt aceștia oamenii secolului XXI,
despre care se vorbește în toate poveștile?
– Da, ne-am oferit voluntari din toate
colțurile universului pentru a ajuta oamenii să se trezească.
– Ce au avut de făcut voluntarii după ce
au ajuns pe Pământ?
– A trebuit să ne trezim la aceste
frecvențe și să le răspândim pe restul planetei.
– Ajunși pe Pământ, ni s-au transmis
aceleași credințe bazate pe frică care au fost transmise timp de eoni. Trăiam
cu totul neîncrezători în cine eram și în ce se pregătea să se întâmple. Dar
imediat ce Pământul a intrat în acest nor de frecvențe, am început să punem la
îndoială totul și, unul câte unul, am început să ne trezim.
– Deci planul a funcționat.
– Da. Cu cât am avut mai multă încredere
în noi înșine, cu cât ne-am conectat mai repede și cu cât am început mai repede
să ne amintim ce se întâmplă. Și întrucât am fost răspândiți uniform în toată
planeta, frecvența planetei a început să crească rapid.
– Ce s-a întâmplat când frecvența
planetei a început să crească ?
– Timpul a început să accelereze.
Credințele au început să se manifeste din ce în ce mai repede. Cei care trăiau
în frică au creat și mai multă frică și în cele din urmă lucrurile au ieșit de
sub control. Aceste credințe de joasă frecvență care au controlat experiența
umană timp de eoni nu mai puteau exista. Așadar, au început să se autodistrugă
și lumea a căzut într-un haos complet.
– Sună îngrozitor.
– A fost pentru cei care trăiau în
frică. Noi știam că este sfârșitul vechii energii și începutul noii lumi.
– Deci ce s-a întâmplat?
– S-a ajuns la un punct de răscruce în
trezirea noastră și am creat un Pământ Nou.
– Ce s-a întâmplat cu vechiul pământ?
– A continuat să existe, permițându-le
celor care nu puteau da drumul fricilor să-și învețe lecțiile. Am creat un
Pământ Nou care să se potrivească cu frecvența noastră și, la fel de ușor,
toate convingerile bazate pe frică pur și simplu au dispărut în momentul în
care ne-am amintit cine suntem. Știam că suntem cu toții conectați și am
încetat să ne rănim unii pe alții. Am început să ne respectăm reciproc, am
început să ne iubim. Ne-am preluat puterea de a crea și am creat un nou pământ
fără teamă.
– Deci legendele sunt adevărate. Ce
experiență incredibilă trebuie să fi fost. Bună treabă.
– Mulțumesc.”
Sursa: net
"Sa va povestesc despre o doamnă de
92 de ani, micuță și cochetă, care este îmbrăcată complet în fiecare dimineață
până la ora opt, cu părul ei coafat la modă și machiaj perfect aplicat, este
oarbă din punct de vedere medical, și s-a mutat la un azil de bătrâni ieri.
Soțul ei de 70 de ani a decedat recent, făcând mutarea ei necesară.
După ce a așteptat răbdătoare multe ore
în holul azilului de bătrâni, a zâmbit dulce când i s-a spus că este gata
camera dânsei. În timp ce mergeam cu dânsa spre lift, i-am oferit o descriere
vizuală a camerei ei micuțe, inclusiv cum arată jaluzelele de la fereastra sa.
′′Îmi place la nebunie," a afirmat cu entuziasmul unui copil de opt ani
căruia tocmai i s-ar fi oferit un cățeluș.
′′Doamna Jones, dar nu ai văzut
camera.... așteaptă."
′′Asta nu are nimic de-a face cu
fericirea mea," a răspuns ea. ′′ Fericirea este ceva ce decizi înainte de
o întâmplare. Dacă îmi place camera mea sau nu, nu depinde de modul în care
este amenajată mobila, ci de modul în care îmi aranjez mintea. Deja am decis să
iubesc acest loc. Este o decizie pe care o iau în fiecare dimineață când mă
trezesc. Am de ales.
Îmi pot petrece ziua în pat gândindu-mă
la dificultatea pe care o am cu părțile corpului meu care nu mai funcționează,
sau să mă ridic din pat și să fiu recunoscătoare pentru că încă trăiesc.
Fiecare zi este un cadou, și atâta timp cât ochii mei se deschid, mă voi
concentra asupra noii zile și a tuturor amintirilor fericite pe care le-am
păstrat în inima mea, doar pentru acest moment din viața mea."
Ea a continuat să explice: ′′ Bătrânețea
este ca un cont bancar, retragi din ce ai pus acolo în timp. Așadar, sfatul meu
pentru tine ar fi să depui multă fericire în contul bancar al amintirilor.
Mulțumesc că și tu ai contribuit la una din amintirile mele.”
Și cu un zâmbet, ea a spus:
′′Amintește-ți cele cinci reguli simple pentru a fi fericit:
1. Eliberează-ți inima de ură.
2. Eliberează-ți mintea de griji.
3. Trăiește simplu.
4. Dăruiește mai mult.
5. Ai mai puține așteptări și bucură-te
de fiecare moment.”
Sursa: Ligia Palfi
.jpg)
.jpg)
30.07.2023
