vineri, 29 noiembrie 2019

Lansam cartea "În Căutarea Grădinii - Bucureşteni mutaţi la ţară, în Ardeal"




Dragi prieteni,
Azi, cu ocazia împlinirii a 4 ani de când trăim în mijlocul Grădinii lui Dumnezeu, cu mare bucurie şi emoţie dorim să vă anunţăm că, în curând, noi doi vom lansa o carte. Se numeşte "În Căutarea Grădinii - Bucureşteni mutaţi la ţară, în Ardeal".
Noi doi, Liliana şi Adrian, suntem personajele acestei cărţi - doi intelectuali bucureşteni care au ales, la un moment dat, să se mute din capitală la ţară, într-un sat din Ardeal, loc pe care l-am numit „Grădina lui Dumnezeu”. Alegerea aceasta ne-a adus o mulţime de provocări şi de schimbări în modul nostru de viaţă, pe care le-am adunat, în detaliu, în filele acestei cărţi.
Am scris această poveste exclusiv din propria noastră experienţă. „Poate le va fi unora de folos” – ne-am gândit, aşa cum nouă ne-au fost de mare folos poveştile altora, ale celor care au făcut înaintea noastră pasul tranziţiei de la oraş la sat.
Sperăm că această carte va inspira şi va aduce, pe lângă savoarea lecturii unei poveşti adevărate, din viaţă, un strop în plus de frumuseţe, încredere, bucurie, speranţă si zambete în sufletele celor care ne citesc.
PS.1. În prezent, asteptăm să ne primim codul ISBN, apoi revenim cu mai multe detalii. Ne-am dorit, totuşi, ca azi, în zi de sărbătoare pentru noi, să vă facem părtaşi la bucuria şi emoţiile noastre. Îi îmbrăţişăm pe toţi cei care ne-au fost aproape de-a lungul celor 4 ani, care ne-au încurajat şi susţinut, şi care au avut câte un cuvânt sau un gând bun pentru noi. 

PS.2. Dorim sa va anuntam ca am dezactivat de pe blog postarile despre Gradina si ca acestea nu sunt pierdute, ci doar ascunse publicului. Motivul pentru care am facut aceasta este, desigur, lansarea cartii. Totusi, atat pentru cititorii fideli ai blogului, cat si pentru cititorii cartii (ce va fi disponibila in curand), vom lasa treptat vizibile fotografiile. Ele vin sa sustina continutul cartii, veridicitatea povestii si magicul aventurilor noastre. 
Vă mulţumim!
Cu drag, Liliana şi Adrian





Din Gradina lui Dumnezeu: 29.11.2019

***

Azi sarbatorim fix 4 ani, 53 kg si... ceva!





Stiti deja ca noua ne place mult sa sarbatorim in fiecare zi cate ceva. Sarbatoritul este pasiunea noastra principala. Cum rar ni se intampla sa avem trei motive deodata de sarbatorit in acelasi timp, azi am facut-o lata!

Am facut "pregatiri traditionale", specifice de sarbatoare, ceva usor, finut, cateva firfirici acolo, caci, ne stiti, noi suntem mereu la dieta.

Ce spuneti? E masa plina cat pentru sapte oameni, nu doar pentru doi? Pai, suntem noi doar doi, dar sarbatorim cat sapte! Sapte zile,
am vrut sa spun!

S-o luam pe rand.

Mai intai, azi sarbatorim cei 4 ani incheiati din ziua in care am ajuns in Gradina lui Dumnezeu cu bagaje, cu catel, cu.... purcel, era sa spun.... cu tot calabalacul presupus intr-o astfel de mutare.

Acum, cand scriu aceste randuri, este putin trecut de ora 14:00. Exact ca in ziua aceea memorabila de 29 noiembrie 2015 cand deschideam portile curtii sa intram cu masina si cu dubita plina cu lucrurile noastre. "Am facut si pe asta!" - ne-am zis atunci. Cu alte cuvinte, am bifat. Dupa cum observati, noi ne-am inceput obiceiul asta, al bifatului, chiar din primele clipe.

Un al doilea motiv de sarbatoare este atingerea pragului critic.
Nu ne referim la alte praguri critice catre care, probabil, v-ati dus cu gandul, ci doar la acel prag critic personal, catre care tinteam de ceva vreme. Este vorba deeee.... tobele, va rog!... acum aprindeti reflectoarele!... siiiiiiiii....... aplauze frenetice!!!!!.... 53 de kg!!!!!....fara acele virgule periculoase, insinuoase, care deturneaza atentia si slabesc capacitatile de concentrare.

Despre al treilea motiv vom vorbi imediat, dintr-o noua transmisie in direct, caci ni se topeste inghetata in cupe. Ne scuzati un pic. Adreea Esca, ai legatura!

PS. Credem ca Ema Boema si-a deschis pizzerie in oras, caci astazi de la ea ne-a sosit comanda!

































Din Gradina lui Dumnezeu: 29.11.2019

***

miercuri, 27 noiembrie 2019

Vibratia puritatii si inocentei



Frumusetea, ca expresie a vietii, emotioneaza orice suflet si conduce spre a simti vibratia puritatii si inocentei.



18.05.2019

***

Fii autentic, rosteste-ti adevarul!



"Când te manifeşti cu adevărat la modul autentic, exprimându-ţi Esenta, vei ieşi în evidenţă. Vei fi remarcat, fiindca vei fi diferit de toţi cei din jur. De ce? Pentru că eşti unic, pentru că eşti singurul om din această lume care are acea poveste de viaţă şi ai un mod unic, personal, de a-ţi transmite mesajul.

Nu toată lumea va rezona cu tine. Nu-i nimic; tu rosteşte-ţi adevărul oricum. Oamenii care rezonează cu tine, cei care fac parte din Tribul tău, vor simţi/recunoaşte imediat vibraţia ta. Energia pe care o radiezi nu poate fi falsificată sau copiată. Când Lumina ta este aprinsă, aceasta “vorbeste” mai elocvent decât orice altceva.

Dar este necesar să-ţi foloseşti vocea, să-ţi rosteşti adevărul, pentru a arăta la modul public cine eşti cu adevărat – să vorbeşti, depăşind orice teamă că vei fi respins/ridiculizat sau că vei da greş. Este necesar să faci pasul în faţă, să te arăţi la modul public, pentru ca Tribul tău să te poată găsi." (Maja Metlicar)
Traducerea: Mihaela Dan 16.11.2019


***

luni, 25 noiembrie 2019

Bubulina trece pe dieta



"Ema, draguta mea, te-ai cam ingrasat! Ia sa te cantarim noi!"

Cat credeti ca a luat domnisorica noastra in greutate? 500 gr. !
Avea 3,5 kg pana nu demult, iar acum 4???? Pai stiti voi ca cele 500 gr insemna, daca pastram proportiile cu greutatea unui corp uman, o ingrasare cam cu 10 kg?

Pai, cred si eu, cum sa nu se ingrase cand ea sta cu cate trei caserole de boabe in fata, cu trei sortimente, la alegere, ca sa aiba dupa chef si dispozitie, dupa pofte si.... pofte, zic.

"Adica, ce, numai tu sa ai la discretie si la alegere intre amandine, ecleruri, ciocolate si mai stiu eu ce? - imi replica ea, indignata.

Daaa??? Bineeeee.... Gata, de azi nu mai tine figura! Gata cu dormitul in cosulet cat e ziua de mare, pana pe la pranz, cum mai face stim-noi-cine, si gata si cu viata sedentara in fata calculatorului, cu ochii in ecran pana dupa miezul noptii, pe facebook!

Gata, Bubulina! La sportul de frumusete cu tine!

Dupa cum vedeti, Ema este maxim de motivata.

















Din Gradina lui Dumnezeu: 25.11.2019

***