Campania electorala la noi in sat

Mi-am dat seama ca nu v-am povestit ceva comic.

Ieri, pe inserat, am iesit un pic pe-afara, asa cum fac deseori, sa-mi verific "bebelusii" patrupezi daca sunt in regula, daca au mancat, daca mai au apa in caserole sau daca sunt la adapost, in culcusurile lor, mai ales ca vedeam pe fereastra cerul invinetit cu nori grei, de ploaie.

Mi-au iesit toti trei inainte, Toni, Gina si Bobita, ne-am draganit un pic, am impartit mangaieri in dreapta si in stanga, fara numar, fara numar, apoi am constatat ca incepuse chiar sa picure usor. Asa ca mi-a venit o idee.

Mi-am zis ca strada era la ora aceea pustie, avand in vedere lasarea serii, cand toata lumea satului era deja retrasa in case, la caldura, pregatindu-se de cele ale serii, focuri in sobe, masa, televizor si culcare. Cam asta fac satenii aici serile. Cu atat mai mult cu cat incepuse si sa ploua rar, mi-am zis ca sigur nu mai e nimeni pe strada, asa ca as putea iesi si eu cateva minute, discret, in fata portii, cu o grebla si o galeata, cat sa strang rapid si fara socializare frunzele si florile uscate de craite din lungul gardului nostru.

Observasem de cateva zile ca frigul le inegrise si le vestejise definitiv, ramanand doar niste lujeri golasi si urati, infipti in pamant. Ma gandeam ca ma pot ocupa de curatenia din fata portii nestingherita de privirile curioase ale nimanui.

Zis si facut. Ma apuc eu de smus din pamant betele vestede, greblez jumatate din fasia de pamant de-a lungul a jumatate de gard, cand, deodata, aud in capatul strazii mai multe voci. O vad cotind din dreapta pe Mamaita de la vale, care venea spre mine din urma vacii ei, pe care o intorcea de la cireada, de la pascutul de pe camp, adica. Vorbea cu cineva, nu vedeam cu cine, eu fiind coborata in santul betonat de scurgere a apelor pluviale, cu o diferenta fata de nivelul strazii cam de o jumatate de metru adancime.

Ajunge ea in dreptul meu, ne salutam, „sara buna” „sara buna”, „ce face doamna?”, ”un pic de curatenie aici, ca s-au uscat florile si arata urat”, si, gata, ma asteptam sa treaca mai departe, iar eu sa-mi continui linistita treaba.

Dincolo de cotul strazii, vocile se auzeau tot mai pregnant, vociferarile tot mai galagioase, mai clare, dar, de unde eram eu, nu se putea distinge in departare si prin negura inserarii cine era.

De dupa vaca Mamaitei, care tocmai atunci trecea de noi, vad cum se apropie de amandoua un domn inalt, foarte inalt, cel cu care Mamaita vorbise mai devreme.

„Sara buna, doamna, ce faceti?”
Eu, tot din sant, ma uitam in sus la el, in timp ce el, deja foarte inalt, stand pe strada, mult mai sus decat adancimea santului pluvial, se uita in jos la mine. Eu, avand o mana plina de vrejuri uscate, pline de pamant si ude de ploaie, si cu grebla de frunze in cealalta, el la costum, cu pliante electorale in maini. Eu relaxata, el simtind din start un disconfort maxim, pentru ca era in fata „doamnei de la Bucuresti”.

„Buna seara – ii raspund si eu politicos la salut, dupa care continui si repet aproape ceremonios, egal si lejer – fac putina curatenie in fata portii, ca s-au uscat florile si nu mai arata frumos.”

„Noi suntem in campanie electorala. E si doamna primar aici, mai sus, va roaga frumos sa veniti duminica la votare, da?” adauga el justificativ pentru intrerupere, un pic adus de spate, incercand sa mai diminueze discrepanta diferentei de nivel de la care imi vorbea, de prea sus, la propriu. Si imi intinde in jos, jenat, un fluturas electoral.

„Desigur, venim duminica la vot. Multumim. Salutari doamnei primar.” ii raspund eu, transmitandu-i subliminal, intr-un mod politicos si elegant, ca aici se incheie conversatia . Omul inalt si la costum intelege, se scuza ca m-a intrerupt din treburi, si se retrage fastacit.

Din capatul strazii, vocea doamnei primar razbate pana la mine, o si vad in mijlocul unui grup de sateni iesiti cu bucurie sa o vada, cuprinsi toti de o efuziune colectiva rara, ca in zi de mare sarbatoare, si imi dau seama ca momentul este o reala placere pentru toata lumea.

Primarita noastra este un om foarte gospodar, care a dezvoltat vizibil si eficient infrastructura localitatilor pe care le are in subordine, iar oamenii sunt foarte multumiti de ea. Este aici un fel de matriarhat local, unul bun, bazat pe gospodarire multumitoare, iar primarita este in mijlocul satenilor precum matca in mijlocul unui stup de albine.

M-am retras discret in curte, lasandu-mi curatenia neterminata, nedorind sa intru si eu in randul albinelor din jurul matcii.

Rad acum cand ma gandesc ca imi imaginasemca aveam sa petrec cateva minute singura, in care sa gradinaresc un pic linistita, in fapt de seara, pe o strada pustie, in timpul unui inceput de ploaie de noiembrie, atunci cand, de obicei, oamenii stau retrasi in case, in jurul focului, lasandu-si pe strazi numai cainii din curti sa zburde liberi.

Asadar, cam asa s-a desfasurat campania electorala din satul nostru: fix in ultima zi a campaniei, fix in ultimele ore ale zilei, fix aproape pe intuneric, pe ploaie, pe fuga, doar cu o mana de oameni in jur, cei cativa iesiti din curti, dar cu o mare bucurie, daca e sa ma iau dupa agitatia care s-a produs brusc pe strada noastra un pic inainte de lasarea noptii peste sat.

 

Asta inseamna sa fii un primar bun, zic eu. Sa te iubeasca oamenii pentru ceea ce ai dovedit ca ai facut si faci pentru ei, nu pentru ce le promiti ca vei face.

Din Gradina lui Dumnezeu: 07.11.2019

***