Dialog in versuri (si nu numai) cu si despre talent

Imi adun aici comorile din oameni, sa nu le ratacesc. 

*

Adriana - Scriu orice, scriu ca să fie! Nu-mi pasă de-i cu valoare!

Dacă ieri putea să zboare un cuvânt și-acum îl vezi cum se-mpiedică de ghete și de pași uitați pe stradă, scoțând nasul din zăpadă, ori din ce se mai găsește, doar să zică ce-i prin mintea-mi tulburată de momente și de clipe desuete, asta-nseamnă că-i greșit?

Ori că folosesc o stare așezând o oarecare vorbă-mpachetată-n ziar, fără aplomb, dar cu habar că-mi va da iubire-n rate și-mi va așeza-n spate o desagă-ncăpătoare-n care, sigur, am să duc dovezi că-n viață, de-ai chef să fii zidar, poți pune nițel mortar și-o să iasă, pentr-un timp, zid pe care să-l prezint și-altora așa ca mine?

Uite cum știu eu, prea bine, că vor fi destui ce-or pune o inscripție, un nume, poartă, un brâu, poate-un desen, în alte seri și-un catren, un graffiti colorat sau vor fi și cei ce tac, ce-or gândi, în sinea lor, - ,,mai bine picta și-un nor, că așa pare să scrie, piatra ca o păpădie!"

Eu aș mulțumi frumos și-aș începe iar de jos să spăl în ape de cuvânt și ce simt, dar și ce sunt; să nu am deloc vreo teamă ca va crede cineva, rătăcit prin viața mea, că nu știu unde mi-e locul.

Vă spun eu: Nu vă sfiiți, dacă aveți idei și vânt, plutiți-n slove-mpărtășite, vă vor da, pe negândite, și iubire și-nțeles, chiar de este strâmb vreun vers! Ziceți, voi, ați înțeles?

*

Raspunsul meu - Mai ales, cu-asa talent, ar fi chiar pacat sa lasi timpul, litera si cantul sa se piarda in zadar. N-am habar, dar stiu prea bine ca, de-ncerci, asa ca tine, o comoara, din cuvinte, se compune-n vers frumos, aratos. Insa e mai mult de-atata. 

Este candela aprinsa pentru rugaciunea serii. E sfarsit de inchinare amintind de calmul verii, cand, in cantece de greieri, Dumnezeu se-opreste-o clipa sa asculte-a tale vorbe, stand pe-a Timpului aripa. 

Nu te-opri din scris, doar scrie! Ai povesti cu talc in minte! Lasa-ti slovele sa curga, ele-ti sunt Cuvinte sfinte. Imbratisari repetate!

* 

Adriana – Am găsit în viața asta, (poate Dumnezeu a vrut, pe când mă privea de-Acolo ca pe-un veșnic început), rost și taină, bucurie, adevăr dar și năluci, si-am promis, cu mir pe frunte si pe degetele-mi lungi, că voi face sa-nteleaga, orice om ce mă citește, că în lumea asta mare am un loc de unde crește o iubire înțeleaptă scursă-n slove care curg, ca din ele fac poveste, răsărit, vers și amurg!

Ca nu va conta ce-oi pune în cuvântul ce mă scrie, bucuroasa voi compune rânduri ca o păpădie; sa suflati în depărtare, sa se-mprăștie în lume și să zic cu voce tare: Doamne, fă-mi din nou cărare și din scris o relaxare!

Iti multumesc, om colibri. Asa iti zic eu în gând. Am avut curaj sa și scriu asta. (01.11.2019)


*

Eu catre Adrina:

Femeie frumoasă, şi bună, şi sfântă, şi dragă,
Fă-ţi din gândul frumos o cărare şi vino spre noi.
Nu te teme că el ne va fi frământare şi freamăt,
Nici că el ne va fi doar povară pe umerii goi.
Noi suntem o oglindă în care să-ţi vezi dimineaţa
Şi surâsul gingaş, şi privitul în soare scăldat,
Şi cuvântul curat, liniştit, şi lumina din suflet,
Şi tăcerea cuminte în care, discret, te-ai îmbrăcat.
Lumea-ntreagă, prin tine, devine frumoasă poveste,
Personajele ei se descoperă-n versul ce-l scrii.
Ele-ţi pun diademă de stele aprinse pe frunte
Şi te cheamă zambind tu Crăiasă-n poveşti să le fii.

Adriana raspunde: 

 

Crăiasă de sunt, iți pun în poveste Cleștarul uimirii ce-o țin foarte greu Să nu strige puternic că-mi lași astazi zestre Vers ales strâns de tine din Gradina Lui Dumnezeu Dar o fac, și spun lumii ce comoară e-n mine, Ce putere ai pus prin cuvintele-flori, Cum de drag și de dor, ele toate-mi vor ține, Iar pe tine te-așază lângă mine - surori! Mulțumesc din inima pentru darul tau special!

Eu continui:

 

Uimirea de care-mi vorbești este darul Pe care acolo l-a pus Dumnezeu. El este și-n mine. Îl simt când povestea Vorbește, în versuri, din sufletul tău. Grădina Lui este doar locul în care Mă joc și-nfloresc, ca și tine, cum spui. Parfumul pe care-mpreună-l emitem E-un dar cum, în lume, ca el altul nu-i.

Adriana imbratiseaza:

 

Să rămâneți mereu copiii Lui, tineri
Mulțumiți, altruiști, frumoși și boemi
Va admir dragii mei, să vă fie parfumul
Elixir minunat, pe pământ înspre Cer.

(14.09.2017)

Fotografia in care apari nemachiata

Eu catre Adriana, privindu-i fotografia in care apare nemachiata - Frumusetea nuda a chipului feminin nemachiat uimeste orice privire obisnuita mai degraba cu machiajul colorat decat fara el. Iese la iveala inocenta a omului cel adevarat, de dincolo de interfata mondenitatii, iese la lumina candoare copilului interior, cel timid, dar frumos si cald, duios si dornic de imbratisare. Cum sa nu iubesti asta? Rar ne aratam public aceasta fateta a noastra, caci pare a ne descoperi o vulnerabilitate la care nu are acces oricine, pe care nu o apreciaza oricine, pe care nu o respecta si o protejeaza oricine la noi. Machiajul are rolul lui bun, insa, uneori lipsa acestuia permite mai usor chipului sa se lumineze din interior spre exterior. Uimitor de frumos acest chip al tau, eliberat de "metafore", dincolo de care vad fetita timida, dar curajoasa totodata, reveland intr-o privire propriul paradox.

             

Adriana catre mine - Am citit de multe, multe ori aceste cuvinte. Dincolo de bucuria pe care nu ai cum sa nu o simti citind, imi ramane in mine acel ceva deosebit al tău. Tu ai putea scrie orice. Atâta eleganță și rafinament conțin cuvintele tale încât imi vine sa le așez pe o catifea rosie si sa le admir. Iti multumesc, Liliana. Rar m-a făcut cineva sa par mai frumoasa decat sunt și să și cred asta. Ai reusit! Eu am ca motto pe pagina de fb ,,Fii special prin diferențe, nu asemanari" Tu chiar esti speciala! Si iar voi reciti ....de drag! Îmbrățișez! (01.11.2019)

*

In incheiere va las aici unul din frumoasele poeme ale Adrianei, unul ce poarta in el parfumul ultimei duminici din octombrie:

"Azi, duminică-n octombrii ,
...când pe cer e așa senin și ne-am strâns din multe colțuri toamnelor să le zâmbim, din nimicuri argintate, ori prea multul din iluzii, când în lumânări ard șoapte și pe streșini plouă frunze, când din ora adormită, că-i cu minus, că e-n plus, povestim de vise crețe din poveștile de pluș, iar sub mângâierea palmei te topești zâmbind-cometă, pe pervaz pui o gutuie, pentru iarnă faci iar chetă, de-aduni praful din cuvinte, ascunzi orice gând dințat care ar mușca ideea și te-ar pune la iernat, când stai cloșcă printre perne, strângi sonete din tăceri, pe care le știi de-o viață, cerșetoare de plăceri,

...pornesc, iar, ca într-un oracol, să notez mai apăsat, că e timp de pitit viața într-un așternut de pat, să nu uit că-n noiembrii de-om intra mai odihniți, va fi doar o repetiție, din octombrie-n duminici."

Adriana Tîrnoveanu, "Ultima duminică de octombrie" (31.10.2019)

Din Gradina lui Dumnezeu: 05.11.2019

***