miercuri, 20 mai 2026

Dincolo de Curcubeu



Motto: Un destin. O misiune. Un cantec.

”Era ora 3 a.m. în 1988 și a sunat de nicăieri la studio, insistând să înregistreze o melodie chiar în acea seară.

Inginerul, Milan Bertosa, i-a spus că are 15 minute să ajungă acolo. Apoi uşa s-a deschis.

„În plimbări”, spunea Bertosa, „cea mai mare ființă umană pe care am văzut-o în viața mea. "

Omul avea aproape 500 de lire sterline. S-a urcat în scaunul de oțel, iar cineva i-a dat un ukulele, un lucru micuț pe piept. Bertosa a rulat caseta.

O dublă. Fără a doua încercare, fără reparare mai târziu. El a cântat "Somewhere Over the Rainbow" și apoi s-a terminat.

Ai auzit-o. La o nuntă. La o înmormântare. Într-o cameră de spital când nu mai erau cuvinte.

Acel ukulele moale. Vocea aceea ca apa caldă, cântată de mai mult de un MILIARD de ori - și aproape nimeni care o cântă nu știe cine a cântat-o, sau cât l-a costat.

Numele lui era Israel Kamakawiwo ʻole. A crescut în Waianae, partea muncitoare din Oahu, nativ hawaiian până în măduva oaselor, iar de mic a luat un ukulele și nu l-a lăsat niciodată jos.

El a privit lumea zburând spre plaje în timp ce proprii săi oameni erau împinși la marginile propriului lor pământ. Așa că a cântat vechile cântece hawaiiene, cele pe care turiștii nu le-au auzit niciodată. Nu a cântat ca să devină faimos. El a cântat pentru a le reaminti oamenilor săi cine sunt.

El a spus-o clar, în Pidgin toată lumea de acasă a vorbit: „Fii puternic. Să știi cine ești. Nu-ţi fie ruşine. Ridică-te. "

Nu mai era doar cântăreț. Era ceva ce oamenii lui puteau sta în spatele lui.

Fratele lui Skippy a cântat alături de el de când erau copii. Apoi inima lui Skippy a cedat la 28 de ani, iar Israel a cântat pentru amândoi după aceea.

Dar trupul în care locuia Israel se întorcea împotriva lui. Până la sfârșit avea 757 de lire sterline. Inima i s-a încordat, plămânii s-au încordat, iar respirația a devenit muncă.

Aceasta a fost greutatea pe care a purtat-o toată viața - lucrul la care se holbau străinii, lucrul care îl omora în liniște. Și din acel corp luptător a ieșit cel mai ușor, cel mai imponderabil sunet pe care l-a auzit cineva vreodată.

Știa unde îl duce trupul și a spus-o fără teamă: „Nu mi-e frică pentru mine că mor. Aceasta este doar o scoică. Pentru că noi, hawaienii, trăim în ambele lumi. "

Pe 26 iunie 1997, la 12:18 dimineața, plămânii i-au cedat pentru ultima oară. Avea 38 de ani.

El a dăruit întregii lumi un cântec despre visele care devin realitate. El nu a trăit să vadă 39.

Apoi Hawaii a făcut ceva ce nu a făcut niciodată pentru un cântăreț. I-au cărat sicriul din lemn koa în Capitoliul statului și l-au lăsat să zacă sub dom.

El a fost a treia persoană din istoria insulelor care i s-a acordat această onoare și SINGURUL care nu a ocupat niciodată funcții publice. Doar un om cu un ukulele.

Aproximativ 10.000 de oameni au venit să-și ia rămas bun.

Două zile mai târziu i-au cărat cenușa la Makua Beach. Zece mii au venit din nou, stând pe nisip, plutind pe plăci de surf și canoe, aruncând flori peste apă. Și pe autostrăzile din toată insula, șoferii de camion s-au sprijinit de claxoanele lor până când a sunat ca și cum Hawaii însuși țipă.

Melodia pe care a făcut-o dintr-o singură dublă, la 3 a.m., într-un scaun de oțel împrumutat, rămâne în continuare numărul unu din întreaga istorie a topurilor Billboard. Mai mult de un miliard joacă doar pe YouTube. În 2021 Biblioteca Congresului a adăugat-o la înregistrările pe care America a ales să le păstreze pentru totdeauna.

S-a născut acum 67 de ani. 20 mai 1959.

Data viitoare când te găsește melodia aia, într-o bucătărie liniștită, la nunta cuiva, lângă un pat de spital, ascultați mai de aproape.

Acea voce imponderabilă a ieșit dintr-un corp care se rupea. Omul care cântă despre undeva deasupra curcubeului știa deja că nu va ajunge niciodată acolo.

El ne-a dat-o oricum.

Asta e chestia cu Bruddah Iz. Majoritatea oamenilor l-au auzit. Aproape nimeni nu l-a cunoscut.” (Aloha Hawaii)



20.05.2026

***



Macerat de Rostopasca pentru ”Gradina”



Din ciclul ”Ce-am facut pentru prima data in viata?”

Zilele trecute, in timpul plimbarilor noastre, am constatat prezenta a o multime de tufe de rostopasca prin zona. 

Stiam ca maceratul facut din aceasta planta este foarte indicata pentru hranirea culturilor agricole, deci, pe cale de consecinta, si a florilor noastre din ghivece. Din ”Gradina” noastra montana. :))

Asa ca mi-am zis ca incerc metoda macar acum, caci in cei aproape cinci ani, cat am locuit in Gradina din Ardeal, am avut atatea pe cap, incat nu am reusit sa testez alt macerat decat pe cel de urzica. Si chiar si pe acela o singura data, dupa care mi-am zis ca e prea mare bataia de cap si ca ne-om descurca noi si fara. Ceea ce s-a si intamplat. :)))

Acum, insa, am simtit asa, deodata, cum mi se aprinde un beculet si mi-am zis ca mi-ar placea sa incerc. Atipic, nu? In contratimp fata de altii, ca de obicei, dar intotdeauna la momentul optim noua. ;-)


Am cules frunzele si tijele florale de la vreo trei tufe mai mici de rostopasca, dar am uitat sa le fac poze. Intentionez sa reiau procesul si voi reveni aici cu pozele plantei, pentru confirmare. Atentie, din tulpini si tijele frunzelor curge un lichid portocaliu, lipicios si toxic. Exact acela este agentul chimic care are rol de protectie impotriva daunatorilor, in caz ca este nevoie. 

Caci, pe langa substantele hranitoare din frunze, maceratul acesta are si rol de substanta antidaunatori naturala, deci nu afecteaza absolut deloc florilor pe care le stropim, dimpotriva. Este un produs bio, foarte eficient. Inca luptam cu niste paduchi testosi de pe flori, da. :))

Anul trecut am cumparat noi un flacon cu un lichid anti paduchi testosi, o insecta neplacuta, care nu afecteaza plantele, dar care lasa un lichid lipicios pe frunze, extrem de nesuferit. Ei bine, n-am scapat de ei, se pare ca doar unele flori ii atrag, pe cele mai multe nu se duc, dar, preventiv, noi le-am pulverizat anul trecut pe toate. Din pacate, lichidul acela toxic ne-a cam ars unele frunze ale unor flori si nu mai avem incredere in chimicalele astea. Acum incercam cu rostopasca, sa vedem daca merge.

Dupa ce le-am tocat mai grosier, in bucati de vreo 2 cm, am turnat peste ele un ibric de 1 litru de apa fierbinte si le-am lasat vreo trei zile la macerat. Apoi, am strecurat lichidul, l-am pus intr-un recipient cu pulverizator si am fost gata de actiunea ”Maceratul pentru flori”. :))















Cu maceratul pregatit, am luat la rand ghivecele, grupuri-grupuri, si le-am facut un dus consistent peste frunze. 

Mai intai, am inceput cu inventarul ghivecelor, asa cum face orice economist profesionist cu experienta si dedicatie. Un fel de contabilitate simpla, dar eficienta si utila. :)))

Am reluat aici si numele plantelor din dotare, ca sa nu le uit, caci pe unele abia de curand le-am identificat numele stiintific, noi referindu-ne la ele pe baza unor istorii personale de genul: de unde le-am luat, de la cine, cum arata, cu ce seamana, ce culoare are. :)))

Iata ce spun cifrele. 
Total: 41 vase cu flori (37 ghivece + 4 jardiniere), din care:
9 mari
15 medii
14 mici
4 jardiniere
 
Balcon
Kerrya Japonica
Iedera rosie
Ferigi de padure
Buxus Sempervirens Cimișir
Jenupar chinezesc Blue Star
Chiparos albastru
Canna Japonica
Planta paianjen (Chloriphytum Variegatum)
Muscate
Zambile mov

Camera:
Cycas Revoluta (Japanese Sago Palm
Sansevieria (limba soacrei) sau Snake Plant Variegata
Sansevieria trifasciata (varianta scurta)
Suculentele strugure (Sedum Burrito)
Suculentele floare (Graptoveria)
Planta Z
Floarea Fluture (Syngonium)

Camera:
Arborele umbrelă (SCHEFFLERA GERDA) Variegata

Bucatarie:
Feriga de interior
Suculentele strugure (Sedum Burrito)
Suculentele floare (Graptoveria)
Sansevieria trifasciata (varianta scurta)
Plantele paianjen
Cyclamele
Cactus
Floarea Fluture (Syngonium)
Dracena Marginata
Iedera de interior, decorativa
Pomul cu frunzele de aur (Aucuba Japonica Crotonifolia Variegata)
Palmierul Saga
Lupin mov

Dupa aceasta inventariere facuta mai mult pentru propria satisfactie, sa trecem la treaba.

Am inceput cu stropitul plantelor din balcon. Le-am grupat si pe ele, dupa soiul florilor din ghivece, astfel incat sa pot asocia mai usor florile din poze cu numele lor cunoscute sau stiintifice.


Primele 8 ghivece contin:

1 mediu = Chiparos albastru + Jenupar chinezesc Blue Star + Buxus Sempervirens Cimișir
1 mediu = Buxus Sempervirens Cimișir
5 mici = Buxus Sempervirens Cimișir
1 mic = Buxus Sempervirens Cimișir + Suculentele floare (Graptoveria) + Floarea Fluture (Syngonium)

















Urmatoarele 3 ghivece contin:

1 mediu = Sansevieria trifasciata (limba soacrei varianta scurta)
1 mediu = Feriga de interior + Sansevieria trifasciata (varianta scurta)
1 mic = Cyclamele

















Urmatoarele 2 ghivece contin:

2 medii = Planta paianjen (Chloriphytum Variegatum)









Urmatorul 1 ghiveci contine:

1 mare = Arborele umbrelă (SCHEFFLERA GERDA) Variegata


















Urmatoarele 2 ghivece contin:

2 medii = Lupin mov







Urmatoarele 2 ghivece contin:

1 mic = cactusul
1 mic = Planta Z























Urmatoarele 6 ghivece contin:

1 mediu = Dracena Marginata
2 medii = Suculentele strugure (Sedum Burrito)
1 mic = Buxus Sempervirens Cimișir + Suculentele floare (Graptoveria) + Floarea Fluture (Syngonium)
1 mic = Suculentele floare (Graptoveria) + suculenta pui
1 mediu = Floarea Fluture (Syngonium) (pe dulapul suspendat)






















Urmatoarele 2 ghivece contin:

1 mare = Feriga de interior
1 mare = Palmierul Saga




















Urmatorul 1 ghiveci contine Pomul de aur de pe masa din bucatarie:

1 mare = Pomul cu frunzele de aur (Aucuba Japonica Crotonifolia Variegata)


















Urmatoarele 10 ghivece din balcon contin:

2 jardiniere = Muscate rosii
1 mare = Feriga de padure
1 mare = Santalul (Nayo)
1 mare = Iedera rosie de exterior
1 mare = Kerrya Japonica + Feriga de padure
2 medii = suculente (geam baie)
1 mic = bulbi zambile mov
1 mare = Canna Japonica





























Urmatoarele 5 ghivece contin:

2 jardiniere = Sansevieria (limba soacrei) sau Snake Plant Variegata
1 mediu = Cycas Revoluta (Japanese Sago Palm
2 mici = Suculentele strugure (Sedum Burrito) + Suculentele floare (Graptoveria)


























La final, am facut rocada intre santal si palmier: palmierul a ajuns in balcon, iar santalul in bucatarie. 

Estetic, era mult mai bine inainte, dar nu prea mai aveam spatiu sa trecem de santal inspre celelalte flori, in balconul ingust. In bucatarie, insa nu are soare, deci nu stiu daca va mai inflori. Oricum, chiar si numai foliajul este foarte frumos, deci.... 

Chiar si palmierul pare cam inghesuit in balcon, desi, vizual, pare mai aerisit spatiul. In fine, vom vedea. :)

,






















20.05.2026

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

*

PRECIZARE IMPORTANTA: Toate textele si poeziile mele sunt creatia mea exclusiva, fara nici o influenta, interventie, corectie, rearanjare, sugestie sau inspiratie obtinute prin AI (Inteligenta Artificiala). N-am accesat niciodata AI, ChatGPT si nici o platforma sau aplicatie de AI pentru a-mi scrie textele/poeziile, nu ma intereseaza aceste facilitati, n-am intrebari pentru AI si nu am nevoie de ajutor in a-mi scrie textele sau versurile. Am cap, minte, un vocabular destul de bogat si inspiratie pe puterile mele. Tot ce emit sub numele meu imi apartine exclusiv.

Scriu pe acest blog din iulie 2012, deci de aproape 14 ani, cu peste 13 ani inainte de accesul publicului la AI.