luni, 30 martie 2026

Bărbat cu suflet de Zeu


Bărbat cu suflet de Zeu

Autor: Liliana Pașcanu

Iubirea pe care în suflet o ai, pe care, acum, mie mi-o dăruieşti,
Ţi-aduce aminte din nou, dragul meu, că în trup omenesc ai venit să iubeşti,
Că sfânt e pocalul din care te beau, căci El L-a sfinţit când aici te-a trimis,
Că-n dragostea noastră pe El îl găsim, că drumul acesta doar El l-a deschis.

De nu ne-ar fi stat înainte mereu, spre alte alegeri ne-am fi-ndepărtat
Şi alte cuvinte noi am fi rostit şi-n alte emoţii ne-am fi îmbrăcat.
De nu ar fi vrut să-L cunoaştem aşa, în braţele noastre El nu s-ar fi pus,
În visele noastre nu ne-ar fi chemat, în dorul din noi nu ne-ar fi adus.

De-ar fi fost fără rost orice gest dintre noi, în ulcioarele noastre nu S-ar fi-ntrupat,
Nu ne-am fi găsit niciodată pe drum, în alte poveşti ne-am fi abandonat.
De n-ar fi dorit împreuna să-L ştim şi-n noi, fără teamă, aşa, să-L primim,
Atât de aproape nicicând n-am fi fost şi n-am fi ajuns, astfel, să ne iubim.

Trăieşte-L intens şi exprimă-L total prin trup de Bărbat şi prin suflet de Zeu!
Fii Om şi arată-I cum e pe pământ, prin tine cum poate iubi Dumnezeu!
Femeia ce sunt te va ajuta să-ţi duci la-mplinire destinul primit,
Căci ştiu că-s aici ca să-I pot dovedi, tot prin suflet şi trup, cât de mult ești iubit!

Poem compus in 22.01.2013, contine adevarul care este valabil si azi.




30.03.2026

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

*

PRECIZARE IMPORTANTA: Toate textele si poeziile mele sunt creatia mea exclusiva, fara nici o influenta, interventie, corectie, rearanjare, sugestie sau inspiratie obtinute prin AI (Inteligenta Artificiala). N-am accesat niciodata AI, ChatGPT si nici o platforma sau aplicatie de AI, nu ma intereseaza ce facilitati ofera, n-am intrebari pentru AI si nu am nevoie de ajutor in a-mi scrie textele sau versurile. Am cap, minte, un vocabular destul de bogat si inspiratie pe puterile mele. Tot ce emit sub numele meu imi apartine exclusiv.

Scriu pe acest blog din iulie 2012, deci de aproape 14 ani, cu peste 13 ani inainte de accesul publicului la AI.


Frumusețea nu este un merit, ci o responsabilitate


Frumusețea nu este un merit, ci o responsabilitate a unui dar trecător.
„Cel ce a văzut trupuri moarte nu se va mai aprinde de frumusețea celor vii.” (Scara dumnezeiescului urcuș, Sfântul Ioan Scărarul)
Există o forță aproape brutală în această afirmație, nu pentru că ar cultiva disprețul față de trup, ci pentru că rupe, fără menajamente, iluzia în care omul se poate pierde atunci când confundă aparența cu realitatea și frumusețea cu esența, iar această ruptură nu este menită să rănească, ci să redea proporția adevărului acolo unde fascinația riscă să devină orbire.
Pentru că, în fond, ceea ce numim frumusețe este doar o organizare temporară a materiei, o formă care se află într-un echilibru fragil și care, fără excepție, intră într-un proces de transformare ce nu poate fi oprit, iar faptul că omul alege să își construiască identitatea pe această formă spune mai mult despre nevoia lui de stabilitate decât despre natura reală a trupului.
Sfinții Părinți nu au negat niciodată valoarea trupului, dimpotrivă, l-au numit templu și vas, loc al prezenței și al lucrării, dar tocmai din această demnitate au refuzat să îl transforme în obiect de idolatrizare, pentru că au văzut limpede că ceea ce este supus degradării nu poate susține ceea ce este chemat la veșnicie, iar a investi absolutul într-o realitate trecătoare înseamnă a construi pe un fundament instabil.


De aceea, exercițiul recomandat de tradiția ascetică, acela de a privi trupul dincolo de aparență și de a înțelege ceea ce se află sub suprafața care atrage, nu este o invitație la dezgust, ci la luciditate, pentru că în momentul în care vezi materia în adevărul ei, fascinația pierde din intensitate și lasă loc unei înțelegeri mai profunde, în care omul nu mai este captiv în ceea ce vede, ci devine capabil să distingă între formă și valoare.
Această luciditate nu anulează frumusețea, ci o așază în locul ei real, acela de dar și nu de merit, de context și nu de identitate, pentru că nimeni nu își alege chipul, nimeni nu își configurează trăsăturile înainte de a se naște, nimeni nu decide cum va arăta structura pe care o primește, iar a transforma aceste date într-un criteriu de superioritate înseamnă a revendica ca realizare personală ceea ce, în esență, ține de moștenire și nu de voință.
În același timp, faptul că trupul nu este merit nu îl face lipsit de importanță, pentru că există o diferență esențială între ceea ce nu ai ales și ceea ce ești responsabil să faci cu ceea ce ai primit, iar aici apare dimensiunea morală a îngrijirii, în care felul în care îți porți corpul, modul în care îl respecți, îl păstrezi în echilibru și îl folosești, devine expresia unei raportări interioare corecte.

Nu forma în sine este virtutea, pentru că forma poate fi primită fără niciun merit și poate exista independent de caracter, ci modul în care te raportezi la această formă, felul în care o înțelegi, o așezi și o trăiești fără să o transformi în temelia valorii tale sau într-un motiv de superioritate față de ceilalți, aceasta este adevărata măsură a maturității interioare.
Nu frumusețea în sine constituie valoarea unui om, pentru că ea poate fi prezentă și acolo unde nu există profunzime sau conștiință, ci felul în care această frumusețe este purtată, trăită și integrată fără mândrie, fără agățare și fără identificare absolută, astfel încât să nu devină un substitut al identității, ci doar o expresie trecătoare a unui dar primit.
Pentru că în momentul în care frumusețea devine identitate, orice schimbare devine o amenințare, orice semn al timpului devine o pierdere, iar omul ajunge să trăiască într-o tensiune constantă, încercând să conserve ceva care, prin însăși natura lui, nu poate fi conservat.
În schimb, atunci când frumusețea este înțeleasă ca dar, ea poate fi primită fără mândrie, îngrijită fără obsesie și lăsată să se transforme fără prăbușire interioară, pentru că nu mai este temelia pe care stă identitatea.
Aceasta este libertatea despre care vorbește, implicit, tradiția ascetică, nu libertatea de a nega trupul, ci libertatea de a nu depinde de el pentru a ști cine ești.
Pentru că nu te poți lăuda cu ceea ce nu ai ales, dar ești pe deplin responsabil pentru felul în care trăiești ceea ce ți-a fost dat.” (Autor: Carmen Grigoraș Nițescu)


30.03.2026

***

Prima recolta montana pe 2026

 

Actualizare in 31.03.2026: text si poze noi la final

Cine ne-a citit blogul in mod constant, dar mai ales insemnarile din perioada celor aproape 5 ani cat am locuit in Gradina din Ardeal (pe atunci ii spuneam Gradina lui Dumnezeu), stie deja ca am avut o pasiune speciala in a cauta si degusta cu maxima curiozitate acele plante salbatice, dar comestibile, care cresteau in gradina noastra si pe dealurile din jur. 

Am cercetat in vremea aceea multe materiale de pe internet si chiar am pus pe blog o parte dintre ele, astfel incat, cine este curios, sa afle despre ele si sa le incerce.

Eu am cules pe atunci tot felul de frunze proaspete, primavaratice, din care am folosit in salate, precum untisorul, frunzele tinere de papadie, frunze de zmeur, de mur, iarba grasa, usturoiarita, urzicile si altele. 

Am ramas cu aceasta curiozitate si dorinta de a incerca noutati si dupa ce am plecat din Gradina. Am ajuns sa locuim aici, la munte, si primul lucru pe care l-am facut de la inceput a fost sa fiu foarte atenta la plantele salbatice (asa-zisele buruieni) care cresc pe la marginea padurii. :)))

Le-am regasit aici aproape pe toate cele mentionate mai sus (mai putin iarba grasa, din pacate, care are nevoie de un mediu mai cald si mai uscat decat cel de munte), si in fiecare primavara adun frunzulitele crude ale fiecarui tip de planta pentru a le adauga in salate.

Deocamdata, acum este inca frig, abia s-a topit zapada care ninsese in urma cu doua zile, iar vremea a devenit ploioasa, insa asta este exact ce are nevoie vegetatia sa se trezeasca la viata in noul anotimp.

Deci, ce plante am vazut noi azi, in timpul plimbarii noastre pe la liziera padurii de brazi? 

Caci, da, deja am vazut cateva palcuri de verde crud spre care mi-am indreptat imediat pasiii, curioasa.

Ei bine, azi am descoperit palcuri de untisor, rozete de frunze crude de papadie siiii..... lipicioasa!

Daaa!!!! Stiati ca si lipicioasa este comestibila? Eu n-am stiut. Ori, chiar daca am citit, pur si simplu nu i-am dat importanta. Aveam si in Gradina din Ardeal, pe langa un perete al casei, langa un gard, o gramada de lipicioasa din asta, care se intindea cu ddisperare in toate directiile, dar niciodata n-am privit-o altfel decat ca pe o buruiana invaziva nesuferita, care mi se agata de pantaloni. :)))

Zilele trecute am dat de un articol despre aceasta planta si spunea acolo ca frunzele ei sunt delicioase in salate mai ales primavara, cand abia infrunzeste. Iar azi, cand am vazut-o, mi-am zis ca, de ce nu, ia sa iau cateva rozete (asa creste ea, sub forma de rozete la inceput, apoi se inalta spre verticala) si sa le testez. 

Ceea ce am si facut. Ajunsi acasa, le-am spalat, le-am curatat de ace de brad si tot felul de crengute si resturi de padure, apoi le-am spalat in mai multe ape si le-am pus in pungi la frigider, separate, pe sortimente. 

Untisorul si frunzele fragede de papadie (care sunt asa numitele rucola salbatice) le stim cum sunt la gust, dar lipicioasa inca n-am incercat-o pana acum. Am citit despre ea ca este o bomba de vitamine concentrate, o minune a naturii, deloc valorizata la adevaratul ei potential. 

Asadar, gata, eu m-am decis sa o fac vedeta! :)))

Deocamdata, alte frunze n-au iesit pe la noi, mai avem de asteptat pana ies urzicile si restul. 

Untisorul mi se pare extraordinar, este cel mai savuros, dar se trece destul de repede, cam vreo doua-trei saptamani poate fi cules, pana infloreste si se maturizeaza frunzele.

Din fericire, aici este o zona buna pentru astfel de experimentari-culinare-salbatice-montane, caci este o zona nepoluata, relativ izolata, iar localnicii nu sunt interesati nici macar de urzici. :)))))

Mi-ar fi placut sa gasim si sa culegem leurda - n-am mancat niciodata! - dar zonele in care creste, asa cum ni s-a spus de catre un vecin, sunt destul de indepartate, in mijlocul padurii, si nu dorim sa devenim competitivi in raport cu ursii. :)))

PS. Maine voi reveni tot la aceasta postare si voi adauga pozele cu salata in care am adaugat aceste trei soiuri de frunze de primavara culese astazi. Yammiiiiii....!!!! :))))


































Actualizare in 31.03.2026:  Am revenit cu pozele cu salata.

Mai intai am facut un dressing din: o jumatate de ceapa rosie, o jumatate de ardei gras, un morcov taiat fasii subtiri, o frunza de hrean murata si otet aromat din borcanul respectiv, ulei de masline, seminte de susan, seminte de dovleac coapte, un pic de usturoi zdrobit si sare. (Editare ulterioara: am pus si boabe de porumb dulce, din borcan Bonduelle cumparat - super bun!)

Dupa ce am amestecat bine si s-a marinat un pic morcovul, am adaugat frunzele de untisor, papadie si lipicioasa. A iesit delicioasa! :)













































30.03.2026

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu

*

PRECIZARE IMPORTANTA: Toate textele si poeziile mele sunt creatia mea exclusiva, fara nici o influenta, interventie, corectie, rearanjare, sugestie sau inspiratie obtinute prin AI (Inteligenta Artificiala). N-am accesat niciodata AI, ChatGPT si nici o platforma sau aplicatie de AI, nu ma intereseaza ce facilitati ofera, n-am intrebari pentru AI si nu am nevoie de ajutor in a-mi scrie textele sau versurile. Am cap, minte, un vocabular destul de bogat si inspiratie pe puterile mele. Tot ce emit sub numele meu imi apartine exclusiv.

Scriu pe acest blog din iulie 2012, deci de aproape 14 ani, cu peste 13 ani inainte de accesul publicului la AI.