Ador toamna!

Nu ştiu de ce, dar îmi  place atât de mult toamna! Dintotdeauna.

Nu ştiu ce amintiri minunate îmi sunt accesate în adâncul sufletului, din cine ştie care alte vieţi, dar sigur ele există, căci decorul şi atmosfera de toamnă îmi aduc mereu bucurie, pace, linişte şi încredere.

Ador tabloul şi muzica ei fermecată care îmi  susură plăcut în inimă, precum un izvor de melancolie dulce şi încântătoare.

Ador bogaţia de culori pictate de crengile copacilor, frunzele galbele şi ruginii scuturate şi adunate la margini de trotuare şi alei, odihnindu-se din căutarea tainelor acestei lumi şi întorcându-se în trupul cald şi viu al pământului, ador ploile, vijeliile, furtunile reci de toamnă, bălţile adunate pe alocuri, în care clipoceşte cerul cu picăturile lui, şi frunzele, şi crengile răscolite de vânt, ador umbrelele colorate alunecând pe străzi, umbre mişcătoare, misterioase, ascunzând chipuri tinere sau brăzdate de timp, cu priviri visătoare, nerăbdătoare, cu paşi grăbiţi ce vorbesc deopotrivă de intens despre bucuriile şi tristeţile sufletelor ce-i poartă pe oameni prin destine pământeşti,  vindecătoare, înălţătoare.

Ador plimbările lungi prin parcuri, alături de el, iubitul meu, alunecarea aceea lină prin timp,  cu noi doi ţinându-ne de mână prin decorul autumnal, efemer, dar încărcat de o energie aparte, caldă, blândă, revărsând peste noi bogăţia trecerii sale. Ador lacul pe malurile căruia ne oprim deseori pe câte o bancă şi  care ne învăluie în oglinda spiritului său viu,  în unduirea căruia se opresc şi cerul şi timpul din curgerea lor necontenită pentru a admira frumuseţea acestei toamne. Ador să urmăresc cuplurile de tineri îndrăgostiţi care trec pe lângă noi, sau vârstnicii romantici, care se plimbă agale, răscoliţi de nostalgii, ori copiii gălăgioşi, dar veseli, strigându-şi spre lume pofta de viaţă, curiozitatea neînfrânată şi libertatea de afirmare a spiritelor lor cutezătoare şi neînfricate. Ador stolurile de raţe care îşi împart liniştite luciul apei sau care se înghesuie frenetic pe lângă vreun mal unde trecători generoşi le aruncă firimituri de pâine. Ador pescăruşii supli care planează scrutător pe deasupra parcului, atât de departe de valurile sărate ale mării dinspre care au migrat spre forfota citadină a capitalei, dar atât de bine aclimatizaţi în jurul lacurilor acesteia.

Ador incursiunile tomnatice prin magazinele alimentare şi prin pieţele bucureştene pline de bogăţiile grădinilor şi livezilor, unde arome amestecate trezesc pofte nemăsurate şi stimulează instinctul de supravieţuire adânc înrădăcinat în lume din ancestrale vieţi ale devenirii noastre ca oameni moderni.

Pregătirile murăturilor şi a altor alimente pentru iarna m-au umplut de bucurie şi mi-au descătuşeat neînchipuite resorturi de satisfacţie şi împlinire. Eva aceea primordială s-a trezit în mine şi, alături de el, Adam, am pregătit pentru iarnă toate acele comori, provizii nepreţuite, roade ale pământului pe care însuşi Dumnezeu ne-a trimis mai demult să-l muncim cu mâinile noastre spre asigurarea propriei supravieţuiri.

Eva care sunt  astăzi, cea modernă şi emancipată, care trăieşte încă în mediul acesta artificial, urban, n-a muncit grădina, însă visează la petecul acela de pământ pe care să-l umple de răsaduri roditoare împreună cu el, bărbat iubit.

Poate nu azi şi nici mâine, dar în viitorul nu prea îndepărtat sigur vom avea locul nostru drag în care visul de acum va fi împlinit, locul în care ne vom crea propriul nostru univers liniştit, pe care îl vom umple cu frumuseţea planurilor noastre pe care azi abia le creionăm.

Cămara de acum este plină de borcane frumos aliniate, sigilând în interior culori şi arome apetisante, forme şi gusturi delicioase, efort împachetat în iubire, dar visăm amândoi la cămara aceea bogată în care vor fi adunate roadele muncii noastre pe pământul din jurul unui cuib al fericirii – o căsuţă mică şi cochetă, curată şi luminoasă, înflorită şi învăluită în energia iubirii.

Mâinile mele delicate, obişnuite azi doar cu tastele calculatorului, cu telefonul şi agenda, cu utilizarea diferitelor produse cosmetice, protejate de aerul condiţionat sau de confortul incintelor urbane, se vor învăţa, alături de mâinile lui, cu toate noile deprinderi pe care viaţa în mijlocul naturii le presupune. Împreună vom descoperi bucuria şi satisfacţia de a trăi simplu, dar în armonia pământului, a soarelui, a iubirii de Dumnezeu în chiar mijlocul Paradisului inimii Sale.

Acum ne desenăm în minte toate dorinţele şi visele frumoase, iar ele deja încep a se împlini. Ne jucăm amândoi în fiecare zi, provocând Universul cu cererile noastre de copii veseli şi frumoşi şi ne lăsăm surprinşi de modul original în care acesta ne răspunde. Poiectăm jocul nostru cu cele mai ghiduşe idei şi apoi descoperim cum El ni le împlineşte prin cele mai neaşteptate metode.

Simbolurile cerute cu pisici, căţei, cocoşi şi flori de santal, apoi plimbările romantice prin parcurile, străzile şi atracţiile turistice ale Vienei, precum şi conexiunile imprevizibile cu marele Tor din Glastonbury sunt doar câteva răspunsuri deja primite din partea Lui. Ele sunt precum ghicitorile unei poveşti, precum însemnele de pe zidurile unui labirint sau precum piesele unui puzzle care se construieşte sub ochii noştri, noi fiind deopotrivă actorii şi creatorii acestuia.

Toamna aceasta frumoasă aduce cu ea noi provocări şi noi faţete ale vieţii în faţa căreia doar ne abandonăm liberi lăsând Universul să ne călăuzească paşii spre cel mai înalt bine al nostru şi al celorlalţi.

Toamna trecută mi-a fost confidentă şi, îmbrăţişată doar de ea, l-am chemat lângă mine.

Ea mi-a  purtat glasul sufletului până la El şi mi-a deschis calea către el.

Acum, această toamnă ne îmbrăţişează pe amândoi, unul lângă altul.

O ador pentru felul în care mă face să mă simt: împlinită şi în pace.

În pacea sufletului meu, în liniştea din mine.

Şi în tot ceea ce numim “noi”.

 

Bucuresti : 10.10.2013

***