Am cules macese ca un pirat!

 

Ei bine, da, azi am facut-o si pe asta! 

Din nou din ciclul "pentru prima data in viata".

De pe la sfarsitul lui august am avut gandul asta ascuns, sa culegem macese, si doar asteptam momentul potrivit. Ma uitam peste tot pe unde treceam, la toate tufele incarcate cu macese in diferite stadii de coacere, si ma gandeam ca trebuie sa asteptam sa ajunga complet rosii pentru a fi bune de cules. 

Le doream pentru ceai. Citisem pe internet despre toate beneficiile ceaiului de macese si eram hotarata sa avem si noi macesele noastre pentru ceaiuri, cu atat mai mult cu cat, aici, la munte, sunt macesi aproape la tot pasul. Aproape ca si tufele de soc. Deci, daca nici noi nu aveam de unde sa culegem, atunci cine? Daca nu acum, atunci cand?

Asadar, intre timp, mi-am salvat cateva poze cu macese de pe net, ca sa le am in vizor, sa nu uit de ele. De parca as fi putut uita! :)

Azi dimineata, ca in fiecare dimineata, am iesit la plimbare. Nu aveam nici un gand de macese. Uitasem de ele. :)

Cautam cu ochii muntii Bucegi din departare, atat de frumosi cu zapezile proaspete de pe creste, cautam culorile toamnei din frunzele pomilor si din stralucirea soarelui de desupra unui cer cand senin, cand inorat, dar placut pentru plimbare, si ne bucuram pur si simplu de frumusetea unei zile tihnite, blanda si relaxanta.

Si, nu stiu cum se face, dar, culorile cautate, cele ale toamnei, m-au strigat dintr-o tufa de macese dintr-un gard, de pe o strada frumoasa, pe unde ne plimbam noi. 

Si ii spun lui Adrian: "Uite, Sufletel, s-au copt macesele! Ar trebui sa ne facem si noi timp intr-o zi sa culegem macar o mana de boabe, pentru ceai. A, stai putin sa-mi iau cateva acum, in buzunar."

Cateva - am zis? Mi-am umplut ambele buzunare cu boabe rosii! :)))

Ajungem noi acasa, imi golesc buzunarele de macese intr-un castronel si apoi imi zic asa, intr-o doara, "ia sa ma uit eu pe net, sa vad cand se culeg de fapt macesele!"

Caut rapid pe google de pe telefon si.... ce credeti? Era timpul! Mai mult decat atat, am citit ca macesele se culeg pana da prima bruma, ca sa nu le afecteze, sa nu se inmoaie. Ele trebuie sa fie tari si nu neaparat rosii-rosii. Pot fi si caramizii si portocalii, nu conteaza, important este sa fie tari, nu moi.

Upsss! Mi s-au aprins toate beculetele de semnalizare pentru situatii de urgenta. "Azi trebuie neaparat sa culegem macesele, altfel ne trezim ca vine bruma si le strica!" - ma gandesc eu. 

Dupa ce am servit masa de pranz, ne-am impartit atributiile. Adrian a ramas sa o insoteasca pe Bubulina prin regatul ei, pentru inspectia zilnica, iar eu am plecat sa culeg macese. M-am gandit ca intr-o jumatate de ora aveam sa ma si intorc. 

Mi-am luat o punga si doua manusi de unica folosinta cu mine, desi nici nu credeam ca aveam sa le folosesc, dar mi-am zis sa fie. Si-am plecat.

M-am indreptat mai intai spre primul loc apropiat, unde stiam eu o tufa mai bogata, undeva spre padurea din spatele blocului. 

Dupa ce am cules toate boabele colorate, m-am simtit cam nemultumita. Pareau prea putine! 

Sa ma intorc acasa doar cu atatea si sa las si pe alta zi? Nu. Eram hotarata sa imi fac stocul cu macese chiar azi. :)

Asa ca am pornit voiniceste spre gara, am trecut dincolo de calea ferata si m-am indreptat glont inspre strada pe unde trecusem cu Adrian in cursul diminetii, spre tufele de unde imi umplusem buzunarele in timpul plimbarii.

Ajunsa acolo, am simtit cum imi cresc aripi! Simteam fericirea aceea copilareasca cum sta gata sa explodeze in mine, de dragul jocului care ma astepta.

Tufa de dinainte fusese micuta si cu prea putine macese pe ea, asa ca le adunasem din cateva miscari. Aici aveam doua tufe mari, inalte de vreo 3 m, aproape cat un copacel, intinse pe un gard. Era o asa incurcatura de crengi de maces pline cu tepi, incat nici nu stiam de unde sa incep.

Am luat-o metodic, ramura cu ramura, bob cu bob, tepi dupa tepi, ca aici am vrut de fapt sa ajung, la tepi. :)))

Bine ca mi-am luat manusile alea cu  mine, altfel n-as fi putut culege nimic. Dar eram hotarata! 

Ma simteam ca pe campul de lupta, iar tufele alea pline cu tepi pareau niste monstri uriasi, care ma atacau din toate directiile, agatandu-mi-se si de haine, si de par, ba chiar si de esarfa mea fina de matase! 

Apropos, daca veti merge vreodata la cules de macese, nu va luati esarfe de matase la gat! Repet, fara esarfe de matase! Cred ca am inventat vreo duzina de injuratiri adresate tepilor aia nesuferiti, care mi se tot agatau in esarfa mea! Pana la urma am scos-o de la gat si am bagat-o in poseta, pana mi-am incheiat misiunea. 

Pana am cules toate macele din tufele alea doua, mi-am sfasiat manusile, mi-am zgariat mainile, mi-am intepat degetele, mi-a dat sangele si mi-am jurat ca altadata, daca o mai fi sa fie sa mai culeg vreodata macese, imi voi lua niste manusi de tabla, ceva dur, niste scuturi de otel anti-macese, ca nu se mai poate! 

Operatiunea asta necesita masuri de protectie maxima! Invocarea ingerilor, Arhanghelilor si a tuturor sfintilor cunoscuti si necunoscuti poate fi de maaaare ajutor!!! Fara gluma! Nici o protectie in plus nu poate fi in plus! Regula de aur! Tineti minte. 

Dar, in cele din urm, am invins! Monstrul acela plin cu tepi a fost jefuit de toata comoara pe care o purta pe crengi!

M-am uitat la punga si mi-am zis ca s-a adunat suficienta materie prima cat sa fiu multumita. Puteam avea din ce sa facem ceai toata iarna. 

Mi-am luat punga in brate si, cu inima cat un munte de satisfactie, am pornit inapoi spre casa. M-am indreptat inapoi spre calea ferata, pe unde trebuia sa ajung la gara, dar pe drum mi-a atras privirea ceva extraordinar: un palc de branduse uriase!  

M-am oprit langa ele si le-am fotografiat din mai multe unghiuri, parca nevenindu-mi a crede ca ele erau chiar acolo, pe langa marginea unui gard viu ce imprejmuia un spatiu verde, cu gazon.

Cu bratele pline de punga in care aveam macesele si cu sufletul incantat de frumusetea aia neasteptata, a branduselor, mi-am continuat drumul spre casa fericita. 

Si cred ca eram atat de fericita, incat probabil eram transfigurata de atata fericire, caci imi implinisem dorinta cu macesele, imi facusem si placerea de a le culege nestingherita, cate am vrut si de unde am vrut, si deja ma gandeam si la ce urma sa fac acasa din ele. 

Le si vedeam fotografiate, puse aici, pe blog, apoi puse la uscat si stivuite dupa o vreme in dulap, pentru ceaiuri. Aproape ca simteam si gustul si aroma ceaiului pe drum. Ma gandeam chiar si la ce urma sa-i spun lui Adrian cand aveam sa intru in casa, cu punga aia in care imi aduceam comoara, precum un pirat care tocmai jefuise o corabie plina de diamante, rubine si alte pietre pretioase.

"Uite, Sufletel, asa arata o femeie fericita, plina cu bijuterii!" gandeam eu zambind in mintea mea, afisand totusi o mina serioasa, ca tot pietonul obisnuit, care se intoarce acasa de la..... de la munca, nah, de la birou! :))

In timp ce eu, de fapt, tocmai ma intorceam de la jefuit corabii! Abia acum a inteles bucuria, frenezia, lacomia si satisfactia din sufletele, mintile si fetele piratilor de pe vremuri, cand vedeau la orizont panzele albe ale vreunei corabii comerciale. 

Citesc in perioada asta seria cartilor scrisa de Wilbur Smith, numita "Saga familiei Courtney", care incepe undeva in trecutul inegurat al omenirii, cand regalitatea britanica isi trimitea corabiile la jefuit negustorii marilor si oceanelor in numele suprematiei lor autoimpusa. Unii navigatori ai coroanei se intorceau cu valoroase comori si le predau regelui, altii deveneau pirati si jefuiau pentru ei insisi.

Ei bine, azi am fost un pirat in nume propriu! Toata comoara pe care o aveam in brate era numai si numai a mea! Ma simteam un pirat foarte fericit! :))))

Dar, ce credeti? Nici nu ajung eu bine la zona de cale ferata pe unde trebuia sa trec, ca imi apare inainte, de nicaieri, o tufa impresionanta de maces, incarcata ca un pom de Craciun cu minuscule globulete rosii! 

Eu crezusem pana in acel moment ca adunasem seficiente macese pentru ceai. 

Dar, vedeti voi, un pirat fericit poate sa decida brusc ca vrea sa fie un pirat si mai fericit! Adica, cel mai fericit dintre toti piratii lumii! Un pirat nu se multumeste cu ce are, el vrea si mai mult, daca are ocazia sa obtina mai mult!  Iar eu aveam ocazia asta! :)

Aveam deja mainile zdrelite, manusile de plastic erau rupte, punga era destul de plina si nici nu stiam daca mai putea duce mai mult, inainte sa se rupa, dar.... nu puteam pleca de acolo si sa las macesele neculese, altora! Macesele mele, comoara mea! :)

Ba chiar ma uitam la tufa aia incarcata de boabe ca la un fel de Mecca, unde aveau sa apara in scurt timp si alti pirati, atrasi de "comoara sfanta". Simteam si bucurie, dar si ingrijorare. Piratii nu-si impart intre ei averile, decat daca sunt mercenari-parteneri, adica daca s-au luptat impreuna cu tepii agresori. :))))

Asa ca m-am apucat repede de cules, adica de jefuit noua comoara pretioasa de pe crengile acelea incarcate! :)))

Am cules tot! Pe principiul "totul sau nimic", desigur!

Am ajuns acasa cu sufletul atat de fericit si de mare, incat nu ma mai  incapeam pe mine in mine! :))))

Deja gandul meu facea o multime de scenarii, de capul lui. Nu ma mai gandeam numai la ceaiuri, aveam in vizor si dulceata de macese, sau gemul, ce-o fi. 

Ba, in timp ce culegeam, s-a oprit in dreptul meu un batranel slab si garbovit, care mergea pe o bicicleta. S-a dat jos de pe ea si m-a intrebat "Ma scuzati ca va inoportunez, pot sa va intreb ce vreti sa faceti cu macesele? Vin?" 

Nu stiam ca se poate face si vin din macese, dar i-am raspuns politicos ca le culeg pentru ceai, chiar daca eu deja ma gandeam la dulceata. Va dati seama ce pirat pofticios am devenit brusc din cauza acelei tufe plina cu boabe? :))

Si, ca sa vedeti ca nu-i usor sa fii pirat, o sa va mai povestesc ceva, o alta conversatie cu un alt trecator, care incerca, vezi-doamne, sa ma intoarca pe "calea cea buna", cea a consumerismului decadent urban! 

Deci, s-a oprit un alt domn sa vada ce fac si, cand si-a dat seama ca eu jefuiam macese (hahaha, cum suna asta!!! :))))) mi-a zis ca este munca multa si migaloasa la facut dulceata si ca se gaseste gata facuta la supermarket. Va dati seama ce incerca sa faca?  Apoi a continuat, spunandu-mi ca se gaseste in piata, in Brasov, pasta de macese gata facuta, din care este mult mai simplu de facut dulceata. nu mai trebuie sa trec prin tot procesul ala obositor.  Vedeti unde se ascunde ispita? In bunele intentii! 

Sfaturi necerute, nedorite, fara nici un folos. Chiar enervante, as spune! Adica, de ce incerca dumnealui sa ma descurajeze in a-mi culege singura macesele (in ciuda suferintei data de zgarieturile si intepaturile tepilor) si a-mi prepara singura dulceata (in ciuda procesului laborios si indelungat)? Oare tinjea si el la macesele alea? Sa fi fost si el un pirat ender-cover? ;-)

Eu, oricum, eram hotarata sa ma lupt pana in panzele albe pentru "comoara" mea! :)))

I-am raspuns ca oricat de greu ar fi de facut, satisfactia este mult mai mare dupa ce o fac singura de la inceput pana la sfarsit. Si i-as mai fi adaugat si faptul ca abia asteptam sa fac poze si sa le pun pe blog, dar cred ca n-ar fi inteles ce vreau sa spun cu asta. :))))

In fine, am terminat de curatat tufa de macese si am ajuns cu ele acasa.

Le-am rasturnat pe toate din punga, le-am curatat de frunze, crengute, codite, fire de iarba si alte resturi vegetale, ce se amestecasera printre ele in timpul culesului, si, ca orice pirat serios, care se respecta, mi-am admirat "comoara", mi-am fotografiat-o si am lasat-o la vedere, in bucatarie, pana maine, cand ma voi decide ce voi face cu ea. 

Dar deja am investigat internetul pentru a descoperi reteta cea mai buna de gem/ dulceata de macese. :)))))

Palmele mele ranite mi le-am doftoricit cu grija, la fel cum orice pirat isi doftoriceste ranile cu care a ramas din timpul luptelor lor de pirati, de la ambuscadele asupra celorlalte corabii pe care le-au jefuit. 

Inca ma ustura zgarieturile, inca imi vin in minte injuraturile cele noi, la adresa tepilor, dar....... sunt sigura ca merita! :))))

Priviti ce "bijuterii" mi-am cules!!! :)

Ca sa nu uit ca vreau sa fac dulceata din macesele astea, am degustat din nou dulceata din fructe de soc pe cateva felii de paine prajita. Ah! o nebunie!

27.09.2022