Dulceata de macese cu multa Filozofie de Viata incorporata (2)

 

In sfarsit, am terminat de facut si dulceata de macese!!! A treia zi dupa scripturi. :)))) 

Insa nu va inchipuiti ca m-am apucat de ea dis de dimineata, imediat ce m-am trezit! Nuuu.... Prioritatile noastre contin pe locul 1. plimbarea. 

Asadar, am iesit mai intai sa ne facem plimbarea zilei, mai ales ca ziua de azi a fost muuuult mai frumoasa decat cea de ieri.

Cerul a fost mult mai senin si mai albastru, iar culorile ruginii, aramii si visinii s-au proiectat peste acest albastru in cel mai minunat si fotogenic mod cu putinta. Pozele de azi sunt destul de graitoare, desi n-am facut multe. Mai ales cele din parc, unde am stat la soare, pe o banca, sa asimilam vitamina D3 si sa admiram toamna din jur. 

De data asta ne-am asezat pe o alta banca decat cea adjudecata de acel cuplu de varstnici despre care v-am mai vorbit, care au spus ca aceea este "banca lor", locul unde veneau in fiecare dimineata sa-si bea cafeaua, minunandu-se ca aici, la Predeal, aveau un parc "numai al lor", in contrast puternic cu aglomeratia din orasul lor de la campie, de unde veneau. "Banca lor" este in stanga bancii pe care am stat azi si este la umbra acelui copac mare, din spatele ei.

Si noi am putut spune azi ca am avut parcul "numai al nostru", ca mai mereu de altfel, caci era pustiu si era o liniste luminoasa, vesela, colorata, care ne-a incantat foarte tare, si ne-a imbiat sa stam acolo cat mai mult, incarcandu-ne fiintele cu energie solara, cu eteruri, cu ozon de padure de munte, padure care imbraca toate culmile muntoase de jur imprejurul statiunii. 

Apoi, dupa un timp, am pornit agale pe stradutele Predealului, sa colindam, sa inspectam, sa verificam stadiul lucrarilor, al gradinilor, si orice, asa, in general. Ca noua ne place mult sa mergem in inspectie si sa comentam asupra a ceea ce gasim pe teren. :) 

Azi am facut mai multe constatari importante, despre care voi reveni intr-o postare separata, ca sunt multe comentarii de facut in legatura cu acestea. Si vreau sa apuc sa vorbesc si despre dulceata aia pana la urma. :)

Doar un lucru vreau sa punctez acum. Am descoperit o trecere noua a ursilor printr-un gard, pe care l-au pus pur si simplu la pamant. Este pe strada de unde in urma cu doua zile am cules macese. Gardul era la locul lui atunci, iar azi l-am gasit la pamant. 

Am apreciat ca, la forta care a fost necesara sa disloce acea bucata de gard din drugii de fier in care era ranforsata, au fost acolo cel putin doi-trei ursi mari, care au decis brusc ca ei vor ca autostrada lor sa treaca fix pe acolo. 

Probabil ca s-au inspirat si ei de la guvernantii romani care au decis ca autostrada care urmeaza a fi construita prin Moldova trebuie neaparat sa treaca printr-o ferma agricola bio de crestere a animalelor, detinuta de un afacerist local. 

Si, desigur, ei, guvernantii, care nu stiu din biroul lor ce se intampla pe teren, iar deciziile le iau fara sa-si prafuiasca pantofii inspectand locul, au hotarat sa-l exproprieze pe bietul afacerist, ca sa-si duca la bun sfarsit planul autostrazii gresit proiectata. 

Va dati seama? Are si Romania cateva afaceri locare care merg bine, cat de cat, in conditiile existente, si "cineva" a decis ca le merge prea bine si ca trebuie sa-i extermine, proiectand o autostrada fix peste afacerea lor. 

N-o puteau, domne, proiecta prin alta parte, ce sa faca ei!

Pentru ei, linia dreapta de la A la B este cea mai buna (a se citi "ieftina") solutie. Si ce daca pe linia aia dreapta intre A si B este o ferma bio? O desfiintam! Nu ne sta noua in cale o ferma bio! O radem de pe fata pamantului! Si mai terminam si cu ifosele astea "bio"! Facem cateva supermarketuri in loc, aducem din strainatate marfa pe care ar fi produs-o ferma, castiga strainii profitul, si nu afaceristul si statul roman, isi incaseaza comisioanele cine trebuie,  si gata, am rezolvat toate problemele! 

Asa cevaaaa......te doare capul! 

Nu departe de autostrada ursilor, care acum trece prin gardul unui predelean nevinovat, am descoperit azi o alta tufa de macese. N-am vazut-o eu acum doua zile, ca ar fi fost deja "jefuita" de comori! Mi-as fi atins si eu o cifra mai rotunda decat cele 2084 de boabe culese, din care am fost nevoita la las deoparte cele 4 boabe in plus, care imi dadeau feng-shui-ul numerologic peste cap. :)

Azi, cand am dat cu ochii de boabele rosii, care sclipeau frumos in soare, m-am gandit ca ar fi bine sa-mi iau macar cateva crengute, ca sa-mi fac un decor asortat, sofisticat si colorat in bucatarie, pentru cand avea sa fie gata dulceata si cand fotografiam produsul final. 

Zis si facut. Mi-am facut un buchet frumos de crengute cu frunze si macese, mai mare dragul! Am infasurat coditele cu un servetel, si asa m-am protejat de tepi pe drum, pana am ajuns acasa.

Atat de frumos a fost afara, incat, imediat cum am ajuns acasa, mi-am zis sa fac repede cateva poze si de la fereastra, sa surprind albastrul acela minunat al cerului si din decorul tomnatic care se vede de la geamul nostru. 

Si chiar imi parea rau ca n-am facut si eu nici macar un selfie afara, nici o poza de perspectiva, cum fac eu de obicei, cu mine in cadru, evident. :)

Si, cum mi se intampla mie adesea in ultimul timp, cand am o dorinta, o parere de rau ca n-am facut ceva ce as fi vrut sa fac, Sinele meu Inalt imi creeaza conjunctura potrivita pentru a-mi implini dorinta neimplinita. :)

Asa mi s-a intamplat si azi. Regretasem ca ne-am intors acasa fara sa fi facut macar un selfie, in afara de pozele cu umbrele noastre sau cele de cand stateam pe banca. Ei bine, intorsi acasa, tot incercand eu sa potrivesc telefonul astfel incat sa prind in cadru cat mai bine decorul de la fereastra, dand zoom sau rasucind telefonul pe verticala sau orizontala, dupa cum  aveam nevoie, ce credeti ca face Sinele meu Inalt? Pai, el, bineinteles, nu eu! :)

Imi apasa butonul care comuta fotografierea pe tip selfie si, cand nu eram eu atenta, fiind cu ochii pe decorul de afara, "poc", mi-am facut un selfie! :)))) 

Dar, ca si cum nu a fost suficient, tot Sinele meu Inalt, dragutul de el, s-a gandit ca poate primul selfie n-a iesit prea bine si, ca sa fie el sigur, tot cand nu eram eu atenta, "poc" din nou, alt selfie! :))))

Macar sa ma fi atentionat un pic sa ma fi pregatit si eu cat de cat! Macar m-as fi uitat in obiectiv, nu? In fine, sa nu fiu nemultumita. Cel putin m-am ales cu doua selfie-uri intr-o zi in care nu-mi facusem nici unul in deplina constienta, desi mi-as fi dorit. Bine, eu as fi vrut sa se vada si cerul in poza, plus ceva frunze colorate, fie verzi, fie aramii, ruginii... ceva colorat de toamna! 

Nope. Nu-i nici un cer si nici o frunza colorata de toamna in selfie-urile cele doua. Eram la geam, ma strecuram cu capul pe sub perdea si tineam telefonul cu ambele maini, incercand sa incadrez cu zoom-ul ce vedeam afara. :))))

Dap, e bine sa ai un Sine inalt foarte descurcaret, adaptabil si dornic sa sara in ajutor, dar.... in fine, e bine si asa! E foarte bine, e foarte bine! Multumesc, dragalasule! :))))) 

Apoi, dupa ce mi-am fotografiat si decorul de la geam, m-am retras in bucatarie, cu gandul sa ma apuc de dulceata. Dar am fost distrasa de o frunza dintr-un ghiveci, care avea pretentia ca si ea s-a colorat de toamna. :)

Primul impuls a fost sa rup frunza, ca ea e floare de interior si nu are frunze care ruginesc toamna. Impulsul viza remedierea unei probleme. Adica, sa-i bag mintile in cap florii, ca sa se mentina verde si frumoasa, ca toate florile de interior. Apoi, mi-am zis ca, totusi, daca ea vrea sa-si coloreze macar o frunza ca cele de afara, de ce sa-i rapesc eu bucuria asta? Este dreptul ei sa faca ce vrea ea cu frunzele ei. E frumoasa si asa! :)

In continuare...... nu, nu m-am apucat de facut dulceata, daca asta ati crezut. :)))

M-am ocupat mai intai de buchetul decorativ format din crengutele cu macese, pe care l-am pus intr-o vaza si, alaturi de el, am fotografiat si cele 4 macese de ieri, care sunt unite doua cate doua, in pereche. Doua cupluri, cum ar veni. 

Sunt doua cupluri de macese obisnuite, doua familii traditionale, adica. Doua cupluri fericite, care traiesc cu bucurie, asa cum le place, mai ales dupa ce le-am salvat eu din castronul cu materie prima de dulceata, caci depasisem numarul sacru, cel indicat de Sinele meu Inalt ca ar fi benefic, conform hartii astrale mistice a zilei in care procesam macesele. Cred ca am inteles bine... sper.  ;-)

Bine, bine, gata! Am inteles! Vreti sa va spun ceva si despre dulceata. :)))))

Ok, sa va spun! 

Am luat oala cu macesele fierte de ieri si zic sa ma apuc de blenduit, asa cum am citit eu in majoritatea retetelor de pe internet. Si va spuneam ieri ca aveam inca multe necunoscute in vederea acestui proces, pe care Sinele meu Inalt nu a vrut sa mi le dezvaluie anticipat, motivand ca "experienta directa este cea cu adevarat revelatoare, nu vorbele!" Va amintiti, da? :)

Si ma apuc eu sa blenduiec macesele direct in oala, in apa in care au fiert (care scazuse destul), asa cum erau indicatiile. Doar ca, in timp ce blenduiam, mi-am dat seama ca o sa ma apuce dimineata in ritmul in care se zdrobeau macesele cu blenderul.

Si am decis sa trec la robot. Cu care a mers extraordinar de usor din prima! Vedeti? Fix asta a vrut sa-mi spuna ieri Sinele meu Inalt! Doar trecand efectiv prin experienta directa pot aprecia cum se cuvine adevarul (sau lipsa lui) din spatele unor afirmatii ale altcuiva. 

Cei care au scris retetele in care vorbeau de blender, probabil ca nu aveau altceva in casa, la indemana, decat blenderul. Ei nu aveau robot, deci nu puteau sti cum e experienta cu robotul, cat de usor si de repede se face pasta de macese cu robotul! 

Asa se intampla cand nu ai experiente multe, variate, complexe, pentru a putea face comparatie si a emite niste concluzii mai bine argumentate. 

Doar experientele cat mai complete, multiple, intr-un anumit domeniu, pot oferi informatii suficiente care sa permita unui om sa concluzioneze, sa judece, sa critice, sa sfatuiasca, sa explice si altora ceva din acel domeniu. A observa doar o frantura din multitudinea de fatete ale unei probleme nu poate fi suficient pentru a fundamenta o rezolutie, o concluzie. 

Asa se apuca unii sa faca judecati de valoare asupra unei situatii de viata, fara a fi trait pe pielea lor exact acea situatie. Fie critica, fie dau sfaturi despre ce au altii de facut, fara ca ei insisi sa fi trecut efectiv prin tot procesul, prin toate provocarile, prin toate problemele si conjuncturile pe care situatia respectiva le poate crea. Sau, hai, macar prin o mare parte din ele. 

Dar, nu, ei doar au citit prin carti sau cateva articole pe internet, au trecut putin printr-un filtru personal al logicii teoretizata, nicidecum experientiala, si, gata!!! Au deja o concluzie! Dar, ce credeti? Concluzia aceea este gresita! Pentru ca datele extrase de ei din problema, conform cartilor sau articolelor, sunt eronate sau incomplete. Sau sunt specifice doar acelor oameni care au trecut prin problema lor. Nu pot fi generalizate. 

Fiecare cuplu este unic, fiecare familie este un univers unic, irepetabil, care functioneaza dupa legile sale interioare, izvorate din cei doi care formeaza familia, femeie si barbat, care si ei sunt unici, cu propriile viziuni, reactii, impresii, principii de viata. Ciocnirea celor doua lumi interioare duce la formarea celei de-a treia, a familiei lor, o lume unica din punct de vedere al radacinilor, al resorturilor care o propulseaza, si al modului in care functioneaza, mod irepetabil in alta familie traditionala.  

Intelegeti unde bat? Cele doua cupluri de macese ale mele pot vorbi linistite despre viata de cuplu, despre familia traditionala, caci o traiesc ad-literam. Ei sunt adultii, ei sunt initiatorii familiei traditionale, deci ei sunt direct responsabili de felul in care isi creeaza familia si o fac sa functioneze. Nu mai sunt copiii care faceau parte dintr-o familie creata de alti doi adulti (sau numai de unul, ramas singur), cand ei, copii fiind, nu aveau aproape nici o responsabilitate despre cum functiona acea familie. 

„Unii se întreabă ce se află în spatele unei relații reușite. Câțiva ar spune, simplu, că dragostea, căci este suficientă pentru ca doi oameni să meargă pe același drum o viață întreagă. Totuși, în spatele unei astfel de relații, atât de puternice stau și alte lucruri. Încrederea în celălalt - când poți închide ochii și lăsa pe spate, știind că celălalt te va prinde. Loialitatea - când ai ochi doar pentru cel de lângă tine, indiferent de câte tentații ar exista. Comunicarea - când vă spuneți totul fără teamă, fără perdea, fără supărare. Pentru că vreți ca lucrurile să nu se strice dintr-o simplă neîntelegere. Și puțin Compromis - când știi că lăsând puțin de la tine, îl face puțin mai fericit pe celălalt. Vedeți voi, dragostea contează. Dar, uneori, nu este suficientă.” Sursa: pagina FB Jurnalul unui Adam

Doar traind efectiv intregul proces de formare, creare, dezvoltare si consolidare a propriei familii, trecand prin tot felul de experiente care ii imbogatesc si ii dezvolta pe cei doi, precum si entitatea lor comuna, "familia lor", pot emite judecati de valoare, critici, si eventual pot da sfaturi cui le cere. In nici un caz, necerute! 

Un adult nu-si poate da cu parerea asupra disfunctionalitatilor pe care le poate avea o familie traditionala doar pe baza experientei lui ca si copil in casa parintilor lui, el neavand niciodata propria familie. Aceea, din copilarie, a fost familia traditionala a parintilor lui, nu a copilului. Ei luau deciziile, nu el.

Pana nu ai intemeiat propria ta familie traditionala (casatoria dintre un barbat si o femeie) si pana nu ai avut viata de famile cel putin 10 ani, sa zicem, perioada in care n-ati trait amandoi pe spinarea parintilor, ci v-ati "construit" un cuib, v-ati facut un rost, v-ati cunoscut unul pe altul in tot felul de ipostaze, in care v-ati sprijinit sau nu, v-ati apreciat reciproc sau nu, in care v-ati rodat sentimentele, rabdarea, increderea, tenacitatea si alte calitati umane necesare unei vieti de familie armonioasa si echilibrata, fara masti, fara secrete ascunse sub covor, fara elefanti roz ignorati in mijlocul sufrageriei, fara scheleti in dulapuri, nu poti emite pareri despre disfunctionalitatile familiei traditionale, pentru ca nu le-ai trait, nu le-ai descoperit, nu stii ce poti simti in aceste situatii, cum ai reactiona si cum te-ai raporta si la celalalt din cuplu, la preferintele si la reactiile lui. 

Intradevar, multe din familiile traditionale mai vechi, ale generatiilor mai vastnice sau crescute de generatiile foarte varstice de azi, au fost foarte disfunctionale. Asta s-a intamplat din cauza bagajului educativ preluat din arborele genealogic si din cutumele vremurilor trecute. 

Barbatul era crescut si educat ca fiind stalpul casei, stapanul. El devenea, din momentul casatoriei, proprietarul nevestei,  ea devenea servitoarea lui, sclava furnizoare de servicii si placeri, ea nu mai avea drept de decizie pentru ea si corpul ei, pentru casa si pentru orice, fara aprobarea lui. "Esti a mea!" era principiul de proprietate al bunului numit "nevasta". Apoi, daca veneau si copiii, tot el, barbatul-stapan, era cel care aplica principiul "eu te-am facut eu te omor". 

De aici, pana la altele, e doar un pas. Disfunctionalitatile curgeau cu nemiluita, caci in aceasta conjunctura nu exista respect reciproc, apreciere, sustinere, afectivitate. Totul devenea un mecanism numit generic "familie traditionala", ale carui instructiuni de folosire erau transmise din tata in fiu, din mama in fiica, pana cand cineva, un descendent, se opunea sau descoperea un alt mod de a trai in cadrul unei familii. 

El urma sa fie acela care putea schimba paradigma si putea sa transmita mai departe noile conceptii despre familie, iesind din tiparele conventionale invechite, care genereaza drame, dar pastrand valorile morale sanatoase ale unei familii functionale, armonioase. Care tot familie traditionala (adica, barbat+femeie) se numeste, cum altfel? Ca doar n-o sa cream acum o definitie noua a familiei traditionale! 

Unii pun in mod absurd (si poate chiar intentionat) semnul egal intre "traditional" si "disfunctional", de unde se poate ajunge sa se subinteleaga total eronat, ca "familia traditionala" este automat o "familie disfunctionala".

Asa as fi putut si eu crede azi, "doar din carti" (daca n-as fi avut ideea si initiativa de a incerca sa folosesc robotul), ca problema mea, cea a blenduirii maceselor, se poate rezolva numai cu blenderul. Si as fi putut sfatui si pe altii sa faca la fel. Ori, folosirea unui robot, usureaza incomparabil efortul si scurteaza timpul procesului. Plus ca iese o pasta cu adevarat fina!

Ei, va place cum am adus-o din condei, de la dulceata de macese la discutia filozofica despre viata, apoi din nou la macese? Si totul a pornit de la cele 4 macese care s-au sustras destinului implacabil al societatii traditionale a celorlalte! Dar, desigur, n-ar fi putut sa faca asta singure, chiar daca au liber arbitru. Au primit Gratia Divina! Doar un mic impuls al divinitatii le-a salvat si le-au facut sa devina doua cupluri, doua familii traditionale binecuvantate. Ele au fost cele Alese!  :)))))

Dupa ce am terminat de facut pasta de macese cu robotul, l-am spalat, l-am strans si l-am pus la locul lui, apoi mi-am pregatit recuzita necesara pentru pasarea materiei prime nou obtinuta, pentru separarea semintelor. 

Aceasta operatiune poate fi obositoare si un pic enervanta, dar, daca aveti un chinez sau o chinezoaica in dotare, ca o subpersonalitate discreta, va descurcati! :)))

Mie mi-a luat o ora sa pasez la prima mana si sa scot semintele aproape curate. Ca sa fiu un pic mai catolica decat papa, mi-am zis ca n-o fi foc daca fac si eu ca in recomandarilor unor retete, care spuneau ca se paseaza de doua sau de trei ori, ca sa treaca toata pulpa maceselor prin sita si sa ramana semintele cat mai curate. 

Eu am apreciat ca de doua ori e suficient si chiar as fi putut renunta la a doua oara. Dar, in fine, mi-am zis sa nu fiu superficiala chiar de la prima incercare. Caci, repet, am facut aceasta dulceata de macese pentru prima data in viata. 

Fiind prima data, mi-am zis sa respect cat de cat instructiunile. Totusi, acum, dupa ce am avut experienta directa, nu din vorbe, pot sa va spun ca, daca pasati insistent si bine chiar de prima data, pana cand semintele se curata bine pe sita, nu mai este nevoie sa insistati inca o data.  Adica, pentru o cana de lichid in plus nu merita atata efort, mai ales ca apoi trebuie sa lasati mai mult pe foc, ca sa se evapore din lichidul ala si sa iasa dulceata la o consistenta acceptabila. 

Caci, am uitat sa va spun, in procesul de blenduire si de pasare, se mai adauga apa, pentru a subtia pasta de macese, altfel nu poate fi procesata, caci este foarte vascoasa si lipicioasa. 

Deci, de-aia va spun, nu luati de bun chiar tot ce scrie in carti sau in articolele unora de pe internet. Nu stiti care le este bagajul experential din care emit pareri. Ei poate doar teoretizeaza numai din ce-au citit la randul lor din carti, fara sa fi trait pe bune situatia pe care o trateaza in vorbe, raspandind critici, judecati si chiar rautati gratuite, nefiind treaba lor sa se bage ca musca in lapte. Sau pot vorbi numai dintr-o experienta extrem de limitativa, in care au descoperit doar cateva fatete irelevante ale problemei.

Pana nu traiti efectiv, complex si complet o anumita situatie de viata, pana nu o intoarceti pe toate fetele si aplicati tot felul de solutii adaptate strict la conjunctura si personalitatea voastra, pana nu treceti voi insiva prin toate furcile caudine si iesiti la liman, pana cand nu simtiti pe pielea voastra consecintele propriilor sfaturi, nu le oferiti nimanui, nu criticati pe nimeni si nu judecati. Caci nu stiti ce-i cu adevarat acolo! Nu cunoasteti toate detaliile, toate subtilitatile, toate sentimentele, implicatiile, si nici toate solutiile aplicabile, nu intelegeti consecintele si nu va ajuta cu nimic sa vorbiti despre ceva ce nu cunoasteti, doar pentru a parea informati si intelepti. Nu sunteti nici informati si nici destepti facand asta.

Bine zicea, domne, Sinele meu Inalt, "doar experienta directa este revelatoare, nu vorbele!" 

Si asa se face ca uneori, dupa ce ai trecut prin multe si intelegi multe, nici nu-ti mai vine sa mai vorbesti, ci sa-i lasi pe altii sa-si traiasca propria lor experienta, adaptata la felul lor de a fi si la modul lor personal de a vedea viata si lumea. Sa dea cu capul de pragul de sus ca sa-l vada/simta cu propriile lor simturi, caci a le striga "uita-te in sus, ai grija la prag!" te poate transforma in ochii lor intr-o persoana ostila, anacronica, depasita de vremuri, de tehnologie, de progresism, de tendintele moderne dupa care se creaza si functioneaza azi familiile, care nu mai sunt numite "traditionale", caci, nu-i asa, acelea sunt disfunctionale, deci nu se mai potriveste cu timpurile cele noi. 

Acum ei vor libertate in devalmasie, vor familie, dar de fapt sa vor sa traiasca in afara familiei, caci nu le plac responsabilitatile care vin in relatia de cuplu, acolo unde trebuie sa tina cont si de celalalt, si de libertatile lui, si de placerile si preferintele lui. 

„Apoi, dacă se ajunge la trădare, e și mai trist. Libertatea e una, libertinajul e alta. Și libertinajul incalcă libertatea. De la trădare încep să se strice toate.” Ovidiu Bojor

Un cuplu, o familie traditionala, presupune existenta unui joc armonios intre "eu" si "tu", pana se creeaza acel "noi" magic, acel spatiu comun si sacru al cuplului in care nu sunt ingradite libertatile fiecarui "eu" si "tu", dar nici nu se abandoneaza unul pe celalalt, ci se invart unul in jurul celuilalt ca intr-un dans magic, frumos, ai carui pasi nu pot fi ghiciti din afara, al carui ritm le este propriu doar celor doi, a carui muzica feerica, cea a iubirii lor, doar ei doi o pot auzi. 

Desigur, exista si cazurile in care cei doi se abandoneaza reciproc, lasandu-se atrasi de iluzoriile distrageri exterioare spatiului sacru numit "noi". Atunci acest "noi" inceteaza sa mai existe in adevar. Chiar si daca este mentinut artificial de unul dintre ei sau de amandoi, minciuna, mastile, actiunile dominatoare, agresivitatea si altele, tot vor eroda in cele din urma esafodul si tot la dezintegrare se va ajunge. Divortul este solutia, iar el este doar o alta experienta  a unor familii traditionale. Si tine si de calea destinului personal. Uneori este necesar sa stii cum arata si durerea pentru a aprecia cu adevarat Fericirea.

"Înveți că pe oameni nu-i cunoști în clipe de bucurie și înveți să le înțelegi egoismul, indiferența și lipsurile. Și înveți să nu fii ca ei. Înveți să trăiești pentru bucuria ta, nu pentru părerea lumii, nu pentru a demonstra ceva, nu pentru a-i mulțumi pe toți, nu pentru a dovedi cine ești sau pentru a convinge pe cineva. Înveți cât de puțin contează percepția altora asupra ta și cât de mult contează să fii tu mulțumit cu tine. Înveți să privești viața și omul din oglinda ta... cu iubire." Fragment din cartea "Străinul de lângă mine" - Irina Binder

Toate experientele familiale, chiar si cele traumatizante, daca sunt cu adevarat traite (nu citite), asumate, intelese, vindecate, pot califica un om sa vorbeasca despre modul functional sau disfunctional al familiei traditionale. Altfel... pardon, nu, este doar un demagog.

Si, mai mult decat atat, pana si sfaturile cuiva care a trecut prin "foc", chiar daca pot ajuta si pot usura efortul cuiva, ele nu-l vor face sa inteleaga exact cum stau lucrurile pana cand nu va trece el insusi prin "foc". ;-)

„Suntem atât de diferiti. Unii se bucura când își cumpără o carte, alții când călătoresc în Fiji. Nimeni nu are dreptul să ne judece alegerile. Nimeni nu poate decide ce e mai bine pentru noi. Încetați cu sfaturile, cu ~trebuie să~ și ~nu trebuie să~.  Încercați să vă trăiți viața. Viața voastră nu a celor din jur. Să fiți mai buni și mai îngăduitori. Mai toleranți și mai umani. Nu trebuie să ne placă neaparat filmul recomandat de X, nu trebuie nimic. Viața nu e un concurs unde bifăm diverse lucruri. Nu trebuie să avem o facultate, nu trebuie să avem un copil, nu trebuie să avem o casă. Trebuie să fim fericiti. Sa găsim drumul spre fericire. Fiecare pe al lui. Nu mai dați sfaturi dacă nimeni nu vi le cere, nu mai judecați pe cei din jur. Nu e totul despre cum vedem noi lucrurile. E despre cum le vede fiecare. Dacă fiecare își vede de treaba lui, fără să pună presiune pe cei din jur pentru alegerile făcute, viața tuturor ar fi mai bună. " via Romulus Moldovan

„Este ziua magica a iubirii si a noului prototip de cuplu Alpha (Barbatul) & Omega (Femeia) Love. Ei se iubesc dincolo de distante, timp si spatiu. Ei se sustin reciproc, au incredere in ei insisi si in dragostea lor, se respecta cu fiecare atitudine, gand, cuvant. Reuniunea lor este sacra. Dragostea lor este unica si veritabila. Sexualitatea este elevata, daruindu-le forta vietii, elixirul tineretii fara batranete, sanatate. Comunicarea lor este next level, fluenta, se inteleg usor dincolo de cuvant si orice cuvant are un sens profund pentru ei. Sunt transparenti unul cu celalalt si secretele sunt inexistente intre ei. Definesc noile paradigme in cuplu. Se iubesc cu adevarat. Isi genereaza usor solutiile. Tot ceea ce are unul, are si celalalt spirit level & all levels. Sunt compatibili, generosi, nobili, frumosi. Se admira mutual si se iubesc fara conditii. Bucuria, rasetele, prietenia, atitudinea deschisa, playful, creativitatea le sunt prietene. Sunt inspirati, conectati soul level dincolo de orice si oricine. Dumnezeu Sursa le este calauza Suprema. Se au unul pe celalalt si au totul. Totul devine dintr-o data usor, fascinant & wow! Devenirea lor frumoasa ajuta lumea sa devina mai buna si mai frumoasa, de asemenea. The Exquisite Love is.” Carmen Meera

In concluzie, in acest moment, eu ma pot considera un pic experimentata si va pot sfatui sa nu mai treceti pasta de macese prin sita de doua sau trei ori. Este suficient o data, dar facuta temeinic! :)))

Ei bine, dupa doua ore si ceva de cand ma apucasem, ajunsesem in stadiul de a pune pe foc pasta de macese strecurata de seminte.

Am adaugat 1 kg de zahar brun si 1/2 kg zahar brut. Asa am avut in casa. Am adaugat o lingurita de esenta de vanilie si zeama stoarsa de la doua lamai. Am amestecat totul bine si, dandu-mi seama ca oala de 8 litru era prea plina ochi, am varsat totul intr-o oala mai mare, de 10 litri, ca sa aiba unde sa clocoteasca fara sa-mi sara stropi pe aragaz.

Din momentul acesta, al punerii pe foc, incepe o noua runda de "meditatie de frumusete". Sper ca n-ati uitat de ieri. :)))

Ca sa nu se lipeasca la fiert pe fundul vasului, se amesteca aproape continuu cu o lingura. Vreo ora, in total.  Timp in care puteti atinge Nirvana in meditatie. Sau, oricum, macar va veti pastra starea de ZEN, caci fara ea nu stiu ce ati putea face. :)))

Intelegeti acum ca eu pot sa va sfatuiesc, caci va vorbesc din propria mea experienta, da? Nu din carti!  Si nici de pe FB.  :))))

 

Sper ca ati vazut si cele doua filmulete din timpul fierberii. :)

Acum o sa va mai spun ceva, tot ca o concluzie trasa pe baza propriei mele experiente. :)))

Aceasta reteta, respectiv, cea de dulceata de macese, poate fi folosita ca un instrument deosebit de eficient si eficace pentru rezolvarea ultimelor urme de karma ramase agatate in aura voastra. Da, da, nu radeti! 

Daca mai aveati ceva urme fine, neglijabile, ceva firfirici pe care le-ati ignorat si nu le-ati tratat cu atentia cuvenita pentru a le dizolva, folositi-va de intregul proces de preparare a acestei dulceti, caci sigur nu veti da gres, si veti scapa de toate acele resturi de karma.

Pai, ganditi-va. La culesul maceselor indurati penitenta zgarieturilor, intepaturilor si a intregului disconfort atasat actiunii, in sine. Apoi, la curatatul de capete a maceselor, bob cu bob, indurati din nou penitenta rabdarii-nerabdarii. Cand ajungeti la blenduire si pasare, din nou, alta penitenta, caci efortul nu-i chiar floare la ureche si nu se incheie in doi timpi si trei miscari, ci in cam doua ore, daca aveti cam 3.5 kg de macese de procesat, asa cum am avut eu. Si, sa nu uitam, fierberea, care aduce cu ea un nou val de penitenta, caci amestecatul continuu si pazirea oalei inca vreo ora nu-i la indemana oricui. 

E clar, e cazul sa intelegi ca ai ceva karma de ars, de buna seama, altfel n-ai sta asa, intepenit, o ora langa aragaz, amestecand continuu intr-o oala, avand si ingrijorarea sa nu se lipeasca, sa nu se schimbe culoarea, sa nu se afecteze gustul. :))))

Asadar, cu aceasta ocazie, pot declara categoric, cu mana pe inima, ca mi-am dizolvat toate scamele alea infime de karma care mai ramasesera ascunse, nici eu nu stiu de unde si de cand! :))))

Dupa o ora de fiert, sau dupa ce considerati ca pasta a ajuns la consistenta dorita, mai groasa ori mai subtire, puteti opri focul si va puteti relaxa un pic. Faceti cativa pasi, vedeti daca aveti carcei, un pic de sport nu strica, chiar si daca nu aveti carcei. 

Apoi, pregatiti-va de urmatoarea etapa. Voi va puteti pregati borcanele in care sa turnati dulceata, care arata in acest stadiu ca un fel de sirop foarte gros. Eu, nemaiavand deloc borcane, toate fiind pline cu frunze si flori uscate pentru ceaiuri, am apelat la sticle. Sper doar sa nu se intareasca prea mult siropul ala, dupa ce se raceste, si sa nu-l mai pot scoate din sticle. :))))

Ei, vedeti? experienta mea in acest domeniu nu este completa inca. N-am trecut chiar prin toate stadiile. N-am ajuns la consum! Abia dupa ce voi ajunge la momentul deschiderii cu mare pofta a unei sticle si la incercarea de a-i degusta continutul, abia atunci voi sti daca solutia mea, respectiv, folosirea sticlelor in loc de borcane, este corecta si poate fi propagata mai departe catre altii sub forma de sfaturi. Pana atunci...... tacere. :))))

As fi putut umple opt sticle, dar am ales sa umplu doar sapte si cu restul sa umplu niste mici borcanele, care vor fi daruite spre degustare. Poate mai au si altii karma de ars si vor sa testeze anticipat beneficiul suprem. :)))))

PS. Sa nu uitam ca fiecare rezultat ("beneficiu") are o directa corespondenta cu propria energie din aura a producatorului. Eu am o energie preponderent verde-smaraldina, iar ea isi pune amprenta in tot ce fac, actiune, interactiune, decizie.  Nu-i asa ca vi se pare si voua ca dulceata mea sclipeste un pic in nuante de verde-smarald? :))))

28.08.2022