Cafeaua de Septembrie

 

Cand spunem "septembrie", imediat ne vine in minte si "toamna". 

Cand spunem "toamna", imediat ne gandim la frunze ruginite, la apusuri blande, la ceaiuri fierbinti, la o carte in mana, stand in fotoliu, cu o patura peste genunchi, cu un bichonel minuscul alaturi, in lumina moale a unei veioze-lampadar aprinsa deasupra capului.... si ne gandim la poezie... si ne vine sa cantam "a venit, a venit toamna.... acopera-mi inima cu ceva....."

Clisee, nu-i asa? Bineinteles! 

Ei bine, mie nu-mi mai plac cliseele! Ma plictisesc cu sensul lor previzibil. Tocmai de aceea, astazi vom schimba registrul. :)

Ce ne rezerva noua viitorul, atunci cand il citim in stele, adica in filele de calendar? O cafea buna! Dar atipica, asa cum am decis. Nu va fi o cafea obisnuita, asa cum o bea toata lumea, nu. M-am plictisit de cafeaua banala, a tuturor, cea de zi cu zi. 

Cafeaua lunii septembrie va fi diferita, si va fi conforma cu campul de rezonanta al viitorului citit in calendarul nostru din luna septembrie. Luna septembrie care, dupa cum stim, apartine unui nou anotimp, toamna.

Deci, ce ne spune noua poza din calendar pentru luna septembrie? 

Mai intai, ne sare in ochi culoarea decorului. Este culoarea stinsa a unui apus bland de soare, culoarea aramie a cogniacului, culoarea toamnei. 

Totusi, culoarea din realitatea adevarata  a lui septembrie contrazice tot ce canta poetii la inceput de septembrie, cuprinsi de nostalgie, de tot felul de melancolii, plans si jale, doruri si amintiri duioase, poeti care cer toti in cor "acopera-mi inima cu ceva". 

In septembrie, nicidecum nu se pune problema de frunze ruginii, galbene si de tot alaiul de clisee privind toamna. 

In septembrie vara abia se desprinde de aceste plaiuri, iar verdele ei este inca prezent peste tot. Iar numai din cauza a foarte rarelor accente de frunze abia ruginite pe margini ale castanilor, caci despre ei si numai despre ei este vorba, nu putem generaliza. 

Deci, de fapt, nu, n-a venit inca toamna! Abia dupa echinoctiu, dupa 22-23 septembrie, putem vorbi de toamna. Pana atunci... hai sa fim seriosi! Unde-i toamna aia?

In fine, dupa cum observam, chiar si calendarul ne da noua dreptate, desi nu-i contrazice ostentativ nici pe cei carora le plac cliseele lui septembrie.

Daca ignoram caramiziul apusului de soare din delta, ce mai observam? 

Peste lumina apusului se profileaza silueta unui pescar intr-o barca ce aluneca pe luciul apei, acoperita de umbrele intunecate ale unor plante acvatice, poate nuferi, poate altceva... se mai vad si cativa pescarusi in zbor, urmarind oportunisti navodul pescarului ce va fi ridicat plin cu peste.... 

Asadar, intelegem ca este timpul proviziilor pentru iarna! 

Asa cum citadinii merg la piata sau la magazine si isi cumpara diverse alimente pentru a le conserva pentru iarna, facandu-si provizii din timp, tot asa si Pescarul isi strange cu plasa lui pestele pe care il va prepara asa cum stie el, in saramura, afumat sau la congelator, pentru iarna care urmeaza. 

Timpul este linistit, propice pregatirilor. 

Apele sunt linistite, cerul este linistit, nu bate vantul, nu sunt nori, nu sunt inamici si competitori in jur, pestele este din abundenta, dar... ziua este pe sfarsite. Vara este pe sfarsite, chiar daca septembrie ne spune, conform cliseelor, ca deja s-a sfarsit. 

Nu, vara nu s-a sfarsit, mai este timp pana spre echinoctiu. Mai aveti timp sa va faceti "provizii". Inca este vreme buna, fara furtuna, fara "intemperii". Doar ca soarele va apune curand, trebuie sa va incheiati toate pregatirile pana se lasa intunericul. Pana vine iarna. 

Inca un aspect important! Observati ca pescarul este singur. Isi vede de treaba singur, fara insotitori. El nu are nevoie de ajutoare, de zgomot si de vorba desarta in jurul lui. Se concentreaza pe prinsul pestelui, dar si mediteaza la tot ce vara a lasat in urma. Astfel, el intra profund in sensul metafizic al lectiilor tuturor experientelor de viata din varstele trecutelor primaveri si veri, pentru a fi pregatit pentru toamna si iarna ce vor veni. 

Mai exact, este timpul interiorizarii. Al reflectiilor interioare. Al introspectiilor. Al propriei analize. Este timpul bilantului personal la finalul verii. Este timpul culesului de roade pe masura propriului efort. Si este timpul numararii bobocilor.

Pescarul nu se risipeste in alte actiuni. El este tacut si linistit, preocupat de ceea ce are de facut. Savureaza apusul soarelui, dar nu se lasa furat si ametit de linistea temporara si iluzorie de dinaintea intunericului. Isi vede de treaba, singur in barca lui. 

Fiecare isi are barca lui pentru introspectie, coconul lui protector. 

Dupa ce fiecare "pescar" isi termina treba, isi trage barca la mal si se adaposteste de intuneric si iarna. Toamna este anotimpul in care fiecare isi tese coconul, intra in el pe timpul noptii.

Noaptea, cele mai multe fiinte dorm. Dar mai sunt si unele care tocmai noaptea misuna de colo-colo, la vanatoare, fiintele pradatoare pe pamant, in aer, in apa si in invizibil.

Noaptea si iarna nu-i un timp al expunerii in lume pentru inocentii lumii. Proviziile le sunt necesare pana cand rasare soarele din nou, pana vine primavara iar. 

Este timpul sa ne conservam "energia". Cu alte cuvinte, este timpul sa ne facem provizii de "energie". 

In curand vom intra in crisalida.... unde vom sta pana la primavara... pana rasare din nou soarele.... ;-)

Si eu mi-am facut din timp "provizii" pentru conservarea energiei. Cafeaua mea speciala, diferita, iesita din cliseele lumii, are acest rol.

Cafeaua mea este o combinatie de ceaiuri, peste care pun un pic de cafea solubila, un pic de lamaie, si un pic de sirop medicinal din muguri de brad si sirop din papadii, toate facute cu mana mea, adunate cu mana mea, pregatite cu mana mea. 

Azi dimineata mi-am facut prima cafea dupa reteta lui septembrie. 

Am facut o licoare fermecata, o potiune magica, in care am pus la fiert un picior de broasca.... a! pardon... :))))) recitam din reteta secreta a nemuririi.... :)))) 

Asadar, am pus la fiert: coada calului, cretisoara, menta, frunze de zmeur, cicoare. Am uitat de frunzele de lamaita, o sa pun data viitoare. 

Se pun la fiert pe foc mic si, dupa primul clocot se mai lasa sa fiarba 8 minute. Apoi se opreste focul, se strecoara si se adauga siropul de brad/papadie si lamaia. Dimineata, eu pun si ness, de nevoie, ca medicament pentru tensiune, caci de-aia ii spun "cafea". :) 

Se serveste in ceasca mica sau mare, dupa preferinta. Cate una-doua-trei pe zi, dupa placere. Se poate servi cu covrigei sarati alaturi si cu o carte de citit in fata. Sau, daca va plac, totusi, si cliseele, cu o muzica de Alifantis in surdina. 

"A venit, a venit toamna.... acopera-mi inima cu ceva.....cu umbra unui copac.... sau mai bine.... cu umbra ta..... "

Neeeahhh..... prea depresiv! Ce atata melancolie, nostalgie, jale si cantece plangacioase?! Ca doar n-a venit sfarsitul lumii! :)))

Si, pentru ca uneori si mie imi plac cliseele, voi incheia cu cateva dintre cele mai optimiste dintre poemele mele de toamna, care fac parte din cuprinsul cartii "Oglinzile Sufletului - Poeme de Iubire".

Ce toamnă frumoasă!

“Oh, a venit toamna!” - îngână poeţii,

La fel şi pădurea, şi mii de livezi.

Prin roşii grădini, de comori încărcate,

Prin rânduri de vii, cum se plimbă, o vezi.

Îşi lasă în urmă a rochiei trenă

De frunze pictate, de soare, de vânt,

Şi trece zâmbind printre crengi pârguite,

Ce-i fac reverenţe adânci, spre pământ.

 

“Ce toamnă frumoasă!” – recită poeţii

Şi astfel repetă şi sufletul meu!

Ce linişte sfântă pluteşte pe dealuri,

În ea se-odihneşte chiar şi Dumnezeu,

Miresme de poame-adunate în coşuri

Adie-n văzduhu-nroşit de apus,

Spre veri de pe alte meleaguri curg stoluri

De păsări ce-aud glasul Celui de Sus.

 

Ce mândră eşti, Toamnă! Ce taine ascunzi

Sub brazdele-ntoarse spre-al iernii popas!

Pământul primeşte ofrandele tale

Prin care îi laşi un tăcut “ bun rămas”.

El ştie că-n inima lui dorm seminţe

Pe care, tu, Toamnă, i le-ai dăruit,

Să-ţi facă din ele o rochie nouă,

Din lanuri bogate de grâu aurit.

 

Hai, Toamnă, dansează pe-alei însorite!

Priviri inocente cu drag te privesc.

Bobocii aceştia demult te aşteaptă

Să-nveţe noi paşi într-un ritm şcolăresc,

În braţele tale materne adună-i

Şi-ndeamnă-i să aibă încredere-n ei,

Că pot, dacă vor, să ajungă oriunde,

Ştiind, doar, că sunt întrupaţi Dumnezei.

Autor: Liliana Pascanu 

*

Toamnă, dansează cu mine!

Hai, toamnă, dansează cu mine! Învârte-mă-n braţe de ploi!

Fă-mi rochii din apele tale, cu largi crinoline-n şuvoi,

Fă-mi aripi din frunze uscate şi-apoi aminteşte-mi că pot

Să-mi vindec destinul de dorul în care mă mistui de tot.

 

Hai, toamnă, îmbracă-mă-n soare pictat ruginiu în apus,

Dantele din tei, aurite, să-mi fluturi prin suflet, în sus,

În inimă picură-mi dulce lumina din calde tăceri,

Din paşii ce-mi poartă fiinţa mereu mai departe de ieri.

 

Hai, toamnă, ‘mpleteşte-mi în taină, din vechi anotimpuri, cununi,

Doar vise frumoase şi stele în sufletul meu să-mi aduni,

Să-mi strângi amintiri şi speranţe cu care să pot şi să ştiu

Să-ntâmpin, eu, albă-nflorire, al iernii dans alb-argintiu.

Autor: Liliana Pascanu

*

Arome de toamnă

 

Pe dealuri se înalţă tomnatică lucire,

Iar dimineaţa umple de raze-ntreg pământul,

Pădurile-mbrăcate în ruginite straie

Şi-anunţă hibernarea foşnind în ritm cu vântul,

Grădinile-şi descarcă în spornicele coşuri

Comorile-adunate din vrejuri roditoare,

Cămările aşteaptă s-ascundă-n întuneric,

Din pârguite daruri, esenţe-mbietoare.

 

Cu mâinile dibace frumoasa gospodină

Începe să picteze-n borcane fermecate

O lume, o poveste, un vis şi-o împlinire

Rostind, în incantaţii, reţete minunate.

Din ancestrale timpuri ea a primit secretul

De-a strânge din culoare arome potrivite

Cu care să prepare bucate fără seamăn,

Licori vindecătoare, pomezi meşteşugite.

 

Cuptorul coace astăzi pe jarul viu şi harnic,

Cu burţile la soare, doar vinete culese

Anume pentru taina ce-n foc se desluşeşte

Când fierb, amestecate, legumele alese.

Ardeii copţi, şi ceapa, şi roşiile toate

Se clocotesc cu grijă-n mixtura delicioasă,

Iar mâinile femeii presară mirodenii

peste ceaunul care pe pirostrii apasă.

 

Când focul se sfârşeşte borcanele adună,

În pântecele grase, a toamnei bogăţie:

Mâncarea aromată ce va stârni ispite

Când, prin grădini şi dealuri, doar iarnă o să fie.

Când crivăţul năprasnic va bate la fereastră

Şi când ne vom ascunde de el la foc, în casă,

Ne-om aduna în jurul azimei aburinde

Şi-a străchinilor cu zacuscă de pe masă.

Autor: Liliana Pascanu

01.09.2022