Paparazzi urmaresc "lucrarile" de Halloween

 

Am ales poza asta pentru coperta doar pentru culoarea rosie, nu din alt motiv. Sunt macesele culese ieri, de Holloween, Nu, n-am mai facut nici o dulceata de macese, daca asta va intrebati. Le-am pus la uscat, pentru ceai, alaturi de celelalte doua tavi. Stocul pentru iarna, adica. :)

Bun, sa trecem la subiectul zilei. 

Echipa noastra de paparazzi a intrat in actiune si, cu mare vigilenta, a reusit sa surprinda cateva evenimente extraordinare in aceste zile. Pentru cei care nu sunt la curent, da, confirm, avem o echipa de paparazzi. O echipa cum alta nu-i! Sa vedeti ce-a surprins echipa noastra! :)

Mai intai a aparut in peisaj o duba rosie. Rosie! Intelegeti? Nu alba, nu verde, nu albastra. Rosie! Ca sa se asorteze cu Halloween-ul care urma sa vina, cica. Asta se intampla in urma cu cateva zile, mai exact vineri, 28 octombrie. 

Apoi, la scurt timp, a aparut un afis pe usa de la intrarea in blocul nostru. Un afis! Pai, la noi, in afara de tabelul de intretinere, nu apare niciodata vreun afis. Poate doar cand.... dar... sa nu divaghez. Afisul asta era in mod sigur unul atipic! :)

Prin afis, ni se cereau scuze pentru disconfortul ce urma sa inceapa. Si care chiar a inceput. Chiar din prima zi. Si eram anuntati ca disconfortul ala trebuia sa-l induram 12 zile. 12!!

Din duba rosie a debarcat o echipa de vreo zece muncitori, o gramada de utilaje si unelte, si s-au apucat de treaba. Cand au pornit motoarele la utilajele alea, si cand au inceput sa duduie in pereti, in podea, in tavan, in tocurile de la usi si de la ferestre, am crezut ca se darama blocul, ad-literam! 

Ce se intampla? A inceput renovarea de la zero a unui apartament de pe etaj cu noi. Este un apartament care n-a fost locuit de peste 15-20 ani, nici nu stim de cand, si care nu a avut absolut nici o imbunatatire locativa niciodata: nici zugraveli, nici termopane, nici parchet, nici usa de la intrare, nici macar sistem de incalzire, calorifere si centrala adica. Nimic. 

Acest apartament a ramas fix in stadiul in care era cand s-a dat blocul in folosinta, adica prin 1990. Proprietarii n-au mai dat pe aici cam tot de atunci, fiind plecati definitiv in strainatate. In toti anii acestia care au trecut fara a fi folosit, parea un apartament al nimanui, unul abandonat. Acum, peste noapte, au aparut mostenitorii, copiii proprietarilor, iar ei doresc sa-l amenajeze ca loc de vacanta. 

Asadar, au angajat o firma de constructii si amenajari, si au decis sa dea jos si sa arunce tot ce se poate arunca, pana la zidarie. Si sa refaca absolut totul. 

Echipa asta a lucrat in forta vineri si sambata, program intreg, 9:00 - 17:00, numai cu duduieli, bocaneli, picamare, pocnituri, smuls tocuri de usi, de ferestre, raschetat pereti, dat jos faianta, gresie, parchet, scos cada, chiuvete si tot ce-o mai fi fost in apartamentul ala.

Va imaginati cum au fost cele doua zile? Ca la razboi. Vecinii care locuiesc chiar deasupra acestui apartament, un cuplu de varstnici, pensionari, nici n-au mai putut suporta sa stea acasa. Se trezeau dimineata in bubuieli, ca noi toti, de altfel, se urcau in masina si plecau de acasa. Reveneau abia seara, dupa ora 17:00, cand echipa de muncitori isi incheia programul si balamucul. La ei se auzea cel mai tare si n-au putut indura.

Nici mie nu mi-a fost tocmai ok, mai ales pentru ca mi-a dat peste cap programul meu privind "somnul de frumusete". In loc sa ma trezesc ca de obicei in jur de ora 11:00, am fost nevoita sa-mi decalez trezirea cu doua ore mai devreme. Sacrilegiu!! Nu mi-a fost usor, dar asta e, n-am avut ce face. :)))))

Si, daca tot am avut atmosfera de lucru in bloc, Adrian s-a gandit sa profite de acest fapt si sa bifeze si el o lucrare pe care si-o programase pentru ceva mai tarziu, spre noiembrie. Este vorba de toaletarea pomului din fata blocului nostru. Mai exact din fata balconului nostru.

Am constatat ca ii crescusera crengile atat de mult inspre bloc, incat ajunsesera pana la acoperis. Cand batea vantul, riscam sa i se agate crengile in jgheabul pluvial sau chiar in vreo bucata de tabla din acoperis si sa le smulga. 

Si, pentru ca era hotarat sa rezolve problema asta pana la venirea iernii, ca sa nu streseze copacul in perioada cu ger, alesese luna noiembrie pentru aceasta amputare a crengilor cu pricina, cand copacul avea sa-si retraga seva din crengi si sa intre in repaos vegetativ complet.

Odata cu sosirea echipei de muncitori in bloc si odata cu inceperea lucrarilor de renovare, Adrian s-a hotarat sa devanseze toaletarea pomului si sa-si ia de-o grija.  Ceea ce a si facut. 

Paparazzii nostri au surprins operatiunea in flagrant si ne-au depus la dosar probele. :)

Am pus si doua poze cu aspectul pomului din septembrie, cand inca era infrunzit, ca sa se inteleaga mai bine implicatiile aproprierii crengilor lui de acoperis.

 

Din fericire, totul a decurs conform planului. Fierastraul pe care l-a folosit Adrian are un maner foarte lung si o prelungire rezistenta si detasabila, care il face foarte util si pentru a fi folosit pe timpul iernii la indepartarea turturilor de pe streasina acoperisului. 

Dupa ce am incheiat aceasta actiune, am decis ca mai bine plecam si noi de acasa, din zgomotul infernal al uneltelor si al masinilor specifice de frezat, gaurit, spart si altele, care se auzeau continuu de pe etajul nostru, din apartamentul vecin. 

Asa ca am pornit la plimbare prin Predeal, ca sa luam pulsul statiunii in ultimele zile ale vacantei de toamna a copiilor, cea de dinainte de Halloween, deci. 

Cum ieri, fiind duminica, echipa de muncitori n-a lucrat, respectand programul de odihna al locatarilor - dar si al muncitorilor, desigur - am avut o zi de respiro. Adica, intelegeti, fara bubuieli, duduieli, zbanganeli si altele din aceasta gama. :)

Cu atat mai mult cu cat ieri, 30 octombrie, a fost o zi plina de motive de sarbatoare. Pentru noi, mai ales. Deci, am sarbatorit!

Mai intai, ieri, am sarbatorit ultima zi de vacanta. Trebuia. O data se termina prima vacanta din anul scolar, nu?! :))

Apoi, tot ieri, am sarbatorit revenirea la ora de iarna, motiv pentru care Adrian a luat la rand toate nenumaratele ceasuri pe care le avem in casa, si noi ca tot omul, pentru a le da cu o ora inapoi. :)

Acesta a fost un moment istoric, caci a fost ultima data in care toata lumea a mai putut sa-si faca inventarul ceasurilor din casa, caci, se pare, a fost ultima data cand schimbarea orei s-a mai produs la noi in tara. De anul viitor, Romania va intra si ea in randul tarilor care nu mai adera la ora de vara, ci raman la ora normala, fireasca, naturala, adica ora actuala, de iarna.

Buuun. Ce-am mai sarbatorit noi ieri? 

Bine, stiu ce vreti sa spuneti. Vreti sa-mi amintiti de Halloween. Nu, noi n-am sarbatorit asta. Altii, insa, da, au facut-o. Toata planeta a aflat de mega-petrecerea de Halloween de la Brasov, de la Castelul Bran al lui Vlad Tepes, a celor peste 150 de americani inscrisi pe lista celor mai bogati oameni de pe planeta la ora actuala. 

Fusese anuntat ca organizator insusi Elon Musk, iar printre invitati insasi Angelina Jolie, dar, ce sa vedeti, tocmai ei au lipsit. De ceilalti magnati, proprietari ai celor mai mari companii multicontinentale, nu mai amintesc, e plina presa de numele lor. 

Ei au fost prezenti si probabil ca s-au distrat foarte bine in Castelul Bran, cunoscut de ei ca fiind al lui Dracula. Cu siguranta ca au avut o petrecere pe gustul lor, dar nu ma intereseaza, nu vreau sa stiu detalii. Brrrrr.......

Noi nu am sarbatorit ieri Halloween-ul, dar, in schimb, am mai sarbatorit altceva. Sfantul Andrei. :)))

Da, da, nu sariti asa! Ce, nu are voie omul sa sarbatoreasca Sf. Andrei pe 30 octombrie in loc de 30 noiembrie? Are. Fiecare face ce vrea, daca vrea. 

Poate va amintiti ca in fiecare an, de 8 martie, Ziua Femeii, toata lumea sare in sus indignata, cum, ca de ce ne trebuie noua o zi anume pentru noi, femeile, ca ziua Femeii trebuie celebrata in fiecare zi, nu numai pe 8 martie. Sau cu Valentine's Day, la fel, ca iubirica trebuie celebrata in fiecare zi, de ce ne trebuie o zi anume pentru asta? Si mai e si o sarbatoare de import! Ce? Noi nu le avem pe ale noastre, romanesti, traditionale?:))

In acest registru, m-am gandit ca de ce n-am sarbatori Sf. Andrei cu o luna mai devreme? Si mai e vorba si de sfantul ocrotitor al romanilor, deci.... despre ce vorbim? Este Sf. Andrei pe 30 octombrie? Este, nah! Adica, daca asa credem ca e, asa e! In concluzie, m-am pus si pe trimis mesaje de "la multi ani" si urari cu pupici, asa cum se face in zi de sarbatoare, nu?! :)))))

Este adevarat, spre seara ni s-a raspuns ca Sf.Andrei este abia peste o luna, dar ca, totusi, nu-i nici o problema, putem celebra in fiecare zi.  Fix ca pe 8 Martie, Valentine's Day, Revelionul sau alte sarbatori din acestea, prea fixe, prea de o singura zi pe an, cand noi le vrem sa fie in fiecare zi! :)))

Binevenita confuzia, binevenita sarbatorirea, deci, noi chiar asta am facut, l-am sarbatorit pe Sf. Andrei si ieri, 30 octombrie, nu numai pe 30 noiembrie! :)))) 

Si ne-am pregatit si pentru maine, cand vom sarbatori, pe langa intrarea in luna noiembrie, si altele. Ziua mea, de exemplu. Adica, de ce nu? Si ce daca ziua mea a mai fost o data anul asta? Ce? Nu poate omul sa-si serbeze ziua in fiecare zi? In bula noastra de realitate sarbatorim ce vrem, cand vrem! Si de cate ori vrem. Asa sa stiti. :))

Azi dimineata, fiind a doua zi dupa Halloween, dar totodata fiind si zi de luni, echipa de muncitori a revenit la lucru si si-au reinceput  "concertul" specific, cu bubuieli, zbanganeli, picamare, freze, baroase si ciocane in pereti. 

Dar, pentru ca pentru azi dimineata era trecuta in agenda mea de lucru "zi de gatit ciorba", ei bine, azi am fost nevoiti sa stam acasa si sa induram toate zgomotele chiar de la prima ora. Adica, chiar de la ora 9:00.

Dupa ce am pus toate legumele la foc, sa fiarba, mi-am zis sa profit de timpul de asteptare si sa-mi bifez si eu o parte din numarul pasilor pe care ii am de facut zilnic, adica cei minim 6000 care se incadreaza in "sportul de frumusete", cum bine stiti. Adica, din cauza faptului ca nu puteam iesi afara, la plimbare, puteam risca sa nu-mi ating targhetul. Asa ca  mi-am luat masuri. :)

Si, cum imi faceam eu programul meu de sport in bucatarie, respectiv, pasi de la usa pana la geam, si de la geam pana la usa, mai aruncam din cand in cand, cu jind, cate un ochi pe fereastra, la vremea minunata de afara.

Asa se face ca, la un moment dat, cam cand eram pe la 1200 de pasi, ii vad trecand alene prin fata blocului pe vecinul nostru Gandalf, cel care are pisica aia mare, pufoasa, portocalie, frumoasa foc si extrem de plina de ea, ca o primadona. Va amintiti de ea, cu siguranta, v-am povestit intr-o insemnare pe 27 septembrie. Am redat atunci si cele cateva randuri ale lui Adrian, in care vorbea si el despre aceasta pisica si stapanul ei. Le reiau din nou, mai jos, pentru reamintire. 

Azi, vecinul nostru nu mai avea palaria de Gandalf, ci o caciula neagra, insa ciomagul lui magic si pisica fermecata il insoteau, ca de fiecare data.

Si scria Adrian in urma cu o luna astfel: „Si vad pisica portocalie uriasa a unui vecin de la o casa din apropiere. El si cu pisica sa aduc o aura de poveste in vecinatatile noastre.

Iese impreuna cu ea de cateva ori pe zi. Are cu el un ciomag de marime apreciabila, necesar pentru a o proteja de pericolul potential al cainilor vagabonzi. Ea este mandra, foarte patrunsa de importanta ei, dar merge sincronizat cu el cativa pasi, se opreste, apoi alti cativa pasi. Iar el o insoteste credincios, speriind cu ciomagul orice pericol.

Cand ii vezi pe inserat, este magic. El cu ciomagul de tip Gandalf, o palarie pe cap, lumina crepusculara, pisica portocalie mergand pe linia ierbii...”

 

Edite later, 28.11.2022 - Gandalf in tinuta de iarna:

Dupa ce vecinul Gandalf a disparut din raza mea vizuala, mi-am indreptat atentia asupra copacului din fata blocului. L-am studiat un pic si m-am linistit. 

Ma temusem ca toaletarea crengilor avea sa-i deformeze coroana si sa para cumva ciuntit. Nu pare. Abia se observa. 

De fapt, doar cine stie, observa. Altfel, nu se baga de seama ca ceva s-ar fi intamplat cu crengile lui. 

Ei, si cum ma uitam eu asa, multumita, spre copac, imi ramane privirea pe duba rosie. Duba si afisul, ati prins ideea, da? Si brusc imi dau seama ca zgomotul infernal din vecini se oprise. Era liniste!

Insa, fiind cu fereastra deschisa, ca aveam pe aragaz o oala cu ciorba care fierbea si trebuiau sa iasa aburii afara, am auzit un zgomot ca de sticla sparta in fata blocului. Cand ma uit, ce credeti?

Trei muncitori carasera afara cativa saci cu moloz si ii pusesera pe trotuar. Dupa ce fiecare din cei trei si-a lasat sacul jos din spate, dupa ce mai intai coborasera doua etaje pe scari, s-au oprit sa-si traga sufletul. Deja pareau epuizati. 

Sacii de rafie erau plini cam pe jumatate cu moloz, cu resturi de faianta si gresie sparta, ori cu bucati de beton rezultate din peretii demolati din apartament. Caci, da, vecinii au decis sa darame toti peretii falsi, despartitori, din BCA sau din rigips, cei care desparteau o camara in bucatarie, o camera de hol, dar si o camera de balcon. Tot ce nu a fost zid de rezistenta a fost dat jos. 

Tot molozul acela fusese incarcat in saci, iar acum era carat afara, de unde avea sa fie ridicat de o masina. O alta masina carase deja din prima zi toata lemnaria decopertata din casa, tocuri de usi, usile toate, ramele de geamuri, care erau vechi, tot din lemn, parchetul si ceva resturi de mobilier vechi.

Echipa noastra de paparazzi a fost pe faza si a surprins azi exact momentul in care muncitorii au inceput sa care sacii cu moloz afara. 

Banuiesc ca fiecare sac avea intre 20-30 kg, iar coborarea a doua etaje, pe scari, cu cate un astfel de sac in spate, nu-i tocmai simplu.  Cu atat mai mult, cand este vorba de foarte multi saci, treaba devine foarte serioasa.

Paparazii nostri au ramas la datorie, incercand sa descopere secretul abscons al acestui demers provocator, si sa afle cu exactitate despre cati saci era vorba. :))))

Dupa ce si-au tras sufletul un pic, cei trei muncitori au urcat inapoi la etajul doi, de unde au luat din nou, fiecare, cate un alt sac cu moloz, pe care i-au carat jos. Apoi, au facut o sedinta. Nu se mai putea continua asa. 

Paparazii nostri au tras concluzia ca la sedinta s-a votat in unanimitate ca trebuia sa fie crescut efectivul de muncitori pentru carat sacii. S-a constatat imediat ca celor trei muncitori li s-au alaturat inca doi. 

In noile conditii, gramada de saci cu moloz din fata blocului a inceput sa cresca relativ repede, vazand cu ochii.

Am apreciat ca cei cinci muncitori carasera afara cam vreo 50 de saci pana in momentul in care a ajuns in fata blocului masina de transport in care aveau sa-i incarce.

Asa ca, celor cinci muncitori li s-au mai alaturat inca trei, respectiv, soferul si doi tineri. As zice ca cei doi erau chiar prea tineri, poate chiar elevi de liceu, de clasa a XI-a sau a XII-a, sau cel mult boboci de anul I de facultate. Poate erau chiar fiii soferului masinii, cine stie. Poate aveau o afacere de familie, nu stiu, insa cei trei s-au alaturat celor cinci si au inceput sa incarce sacii in masina, apoi sa coboare din apartament si restul. 

Cred ca incarcasera cam vreo 100 de saci pana in momentul in care soferul s-a decis ca este timpul sa ridice partea laterala a cuvei din spatele masinii, pentru a nu se rasturna sacii. Parea ca terminasera si ca se pregateau de plecare.

Dar, nici vorba sa fie gata! Coborarea sacilor cu moloz din bloc si incarcarea lor in masina a continuat in ritm alert inca vreo jumatate de ora! 

Paparazii nostri au pierdut sirul numararii sacilor, iar la un moment dat chiar s-au temut sa nu fie descoperiti, in ciuda camuflajului in care se ascunsesera si de unde urmareau scena - dintre ghivecele mele cu cyclame, mai exact. :))) 

Mai ales ca, spre final, cei opt muncitori incepusera sa care cate doi saci de fiecare, nu doar cate unul. 

Cred ca se grabeau sa plece cu masina, altfel nu se explica efortul supraomenesc pe care l-au facut ca sa coboare pe scari doua etaje si sa incarce in masina cei peste 150 de saci, in total! 

Pana au terminat, au fost cu totii epuizati! Abia se mai tineau pe picioare. Chiar nu stiu de unde au avut atata putere sa se lupte cu toti sacii aia grei! Grea munca au cate unii, grea de tot! Nici nu-mi pot imagina cum s-au simtit ei dupa tot acest efort. 

Trecusera doua ore! Doua ore de munca fizica grea, epuizanta! Si cand ma gandesc ca sunt cate unii care se duc la sala, dom'ne, sa-si lucreze muschii! Uitati ce lucrat de muschi au avut parte oamenii astia  azi!

In fine, trecusera doua ore si pentru mine si echipa mea de paparazzi, sa nu uitam!

Doua ore in care si eu imi facusem treaba in bucatarie, adica imi terminasem de facut si ciorba, dar si peste 2400 de pasi din targhetul de minim 6000 pe zi. 

Era, desigur, un fleac pe langa ce-au facut ei, dar, culmea, ma simteam si eu epuizata, aproape ca si ei. De parca as fi carat si eu un sfert de sac vreo jumatate de metru.  :))))

Si nu stiu de ce.... poate pentru ca s-a adaugat la munca mea si munca echipei de paparazzi? altfel nu-mi explic. :))))

Dupa plecarea masinii nu s-au mai auzit deloc zgomote de masinarii si de bocanit pereti in apartamentul vecinilor. 

N-a mai avut cine sa mai munceasca dupa tot efortul ala. Erau franti toti de oboseala. 

Sa vedem maine daca mai vine cineva la munca. Poate seful lor le da o pauza de cateva zile pentru recuperare.  Si lor, dar si noua! Si echipei noastre de paparazzi, implicit, caci s-a epuizat si ea muncind in zile de sarbatoare, in care noi am sarbatorit, printre altele, sfarsitul vacantei, schimbarea orei de vara cu cea de iarna, ziua Sf. Andrei, si... hai, fie... si surprinderea in flagrant a unor "lucrari" de Halloween, in Castelul lui Vlad Tepes sau in fata blocului, dupa caz! :))) 

Unii s-au distrat, iar altii au muncit. Iar altii, nu spunem cine, au inregistrat dovezi si le-au consemnat.  ;-)

Ca sa se vada cine s-a distrat si cine a muncit! 

Ramane sa mai aflam si de ce. ;-)

31.10.2022