Galuste "mistice" cu prune? Sau galuste cu prune "mistice"? Pentru "high vibration", desigur.

Din ciclul: pentru prima data in viata!"

Ei bine, da, aceasta este intrebarea! Nu este clar, prunele sunt "mistice"? Sau galustele devin "mistice" dupa ce le-am umplut cu prunele "mistice"?  

Oricum, se stie, "high vibration" vine prin default acolo unde ceva, orice, nu conteaza ce, ceva este "mistic". :)

Deci, ma scuzati pentru acest titlu sofisticat, dar, intelegeti si voi, in vremurile acestea atat de spiritualizate, pana in maduva oaselor de spiritualizate, daca nu folosesti in fiecare paragraf cate un "mistic" si din zece in zece cuvinte cate un "high vibration", nu ai staif, nu ai clasa, nu te percepe lumea ca fiind profund, elevat, sofisticat, intelept si autentic, se presupune ca nu te preocupa evolutia, divinitatea, lumina, astea.

Nu te mai baga nimeni in seama daca folosesti epitete obisnuite, banale, precum ar fi: frumos, savuros, emotionant, inaltator si altele asemenea. Nuuuu, toate trebuie sa fie doar "mistice" si "high vibration" ca sa pari interesant si competent. 

Asadar, sa trecem mai departe in detalierea acestui subiect "mistic", respectiv galustele cu prune pentru "high vibration". Gata, acum consider ca mi-am facut planul la numarul de repetari din aceasta introducere. 

Cum va spuneam in insemnarile precedente, pentru luna octombrie am initiat o lista de activitati, ca sa nu ratam cumva vreuna din frumusetile "mistice" ale acestei toamne montane extraordinare. 

Si nu ma refer aici numai la culorile minunate ale padurii din aceasta perioada, culori pe care pur si simplu le-am inspirat in noi, in toata fiinta noastra, cu ocazia plimbarilor in toate directiile si destinatiile marcate pe lista, ci ma refer si la celelalte aspecte specifice toamnei, irepetabile in celelalte anotimpuri. Cum ar fi momentul coacerii prunelor de toamna, spre exemplu! :)

In cei aproape cinci ani cat am locuit in Gradina din Ardeal, unde am avut o livada cu vreo suta de pruni, mai multe soiuri, nu prea am fost mare amatoare de a ma ocupa aprofundat de acele prune oferite din abundenta de atatia pomi. Am mancat prune proaspete pe saturate si cam atat. La final, ii chemam sa le culeaga pe restul, pentru tuica, pe domnul Ion si pe sotia lui, doamna Maria, vecinii nostri cu care ne mai ajutam in ale vietii la tara (care erau rude cu fostii proprietari, de la care cumparaseram noi proprietatea).

N-am facut atunci nici gem de prune, nici compot, nici placinte, nici nimic. Aveam atat de multe roade obtinute din gradina de procesat (legume si fructe), incat ne saturasem de atatea, si chiar din al doilea an incepusem sa daruim mare parte din fructe (strugurii, prunele si gutuile). 

De galuste cu prune nici nu putea fi vorba atunci. Oricum, nu facusem niciodata, abia de mancasem de cateva ori in viata, cand fusesem in vizita pe undeva, deci nu era un desert cu care sa fiu foarte familiarizata, nu facea parte din amintirile din copilarie, in satul bunicilor mei nu se facea asa ceva, deci nici mama nu a preluat automat aceasta reteta in bagajul ei traditional, si nu ne-a transmis-o mai departe. 

Deci, nu am dus nici lipsa si nici dorul galustelor cu prune. Cand am mancat prima data, candva in perioada ultimilor zece ani, de cand sunt cu Adrian, mi-au placut, dar am inregistrat si ideea ca reteta este una cam laborioasa, si nu m-a preocupat prea mult, avand pe lista atatea alte prioritati.

Asa se face ca acum, aici, la Predeal, nemaiavand nici gradina de intretinut, si nici atatea roade de procesat, ne-am relaxat maxim, si m-am putut orienta cu mare curiozitate si catre oferta naturala si exotica a zonei, asa cum s-a intamplat cu dulceata de soc si de macese, retete pe care le-am facut deja anul acesta, pentru prima data in viata. 

Cand totul vine in flux, natural, simplu, relaxat, nimic impus, nimic de nevoie, nimic obligatoriu, fara fisa postului, mai mult in joaca si in energia descoperirii, totul este mult mai usor, si aduce mai multa placere si bucurie in proces.

Revenind la subiect, ideea galustelor cu prune mi-a venit alaltaieri seara, brusc, dupa ce am intrat sa vad ce au mai gatit jamilutele din grupul culinar al Jamilei. Cred ca va mai amintiti din anii trecuti, cand va vorbeam eu despre Jamila si despre atacul insinuant al jamilienilor tocmai cand eram eu in diete naprasnice si dedicate! :))))

In fine, cum ma uitam eu asa, detasat si relaxata la pozele cu diversele mancaruri si deserturi, mai mult ca la un program de divertisment, de varietati, considerand ca mai degraba sa ma uit la poze cu retete culinare de toamna, decat la atatea si atatea poze "mistice" cu toamna, care au inundat internetul in aceasta perioada, de m-am saturat maxim, si nici chiar eu n-am mai fotografiat si postat nici una, au inceput sa-mi apara treptat, cate una, cate una, o multime de poze cu galuste cu prune. :)

Pasamite ca se daduse startul la postat galuste cu prune pe grup, altfel nu-mi explic. O fi fost vreo competitie, caci toate gospodinele din grup, ca la un semnal, gatisera si postasera numai si numai galuste cu prune. Galuste "mistice", adica. Ma scuzati, dar am un plan de indeplinit, un anumit numar de "mistice", ca sa fiu in trend. Ah, si sa nu uit, si de "high vibration", da!

M-am uitat, m-am sucit, m-am invartit printre postarile alea si, gata, la un moment dat, mi s-a activat pofta de galuste cu prune. De-aia zic, pe un astfel de grup culinar nu-i bine sa stai prea mult, ca nu stii de unde vine si ce te loveste! :)))) 

Si ii spun eu lui Adrian: "Stii, sufletel, poate n-ar strica sa incercam si noi sa facem o data, candva, niste galuste cu prune, sa vedem ce iese." 

I-am zis asa, doar intr-o doara, fara nici o asteptare, caci chiar daca aveam eu pofta aia activata, nu aveam si cheful pentru toata tevatura aia privind prepararea galustelor "mistice" cu prune. Sau a galustelor cu prune "mistice".....? cum o fi corect ? :)

Cum Adrian este un mare amator de galuste cu prune, el avand in bagajul lui din copilarie amintiri cu acest desert sub forma unor delicatese speciale de toamna, a devenit brusc foarte receptiv la mesajul meu subliminal. :)

"Pui, cred ca ar fi bine sa cumparam deja prunele, daca vrei sa faci, caci sunt cam pe terminate, nu stiu daca o sa mai gasim la supermarket mai tarziu."  :))) 

Ce sa va mai spun, era clar! Universul complota deja si pusese in miscare toate rotitele pentru ca aceasta pofta, prea putin constientizata la momentul initial, sa se implineasca.

Ok, imi zic eu inca relaxata, daca vreau sa fac, fac, daca nu vreau, nu fac. Simplu. Nu era ca si cum aveam vreo obligatie, ca ni se stricau prunele in pomi si trebuia sa le procesam. :))))

Dar mi s-a declansat brusc acea curiozitate si entuziasm care mie imi sunt necesare sa-mi alimenteze toate motoarele cu energia manifestarii. Care, odata pornita, nu ma mai lasa pana cand nu-mi ating obiectivul. 

Si m-am apucat eu alaltaieri seara sa investighez metodic subiectul. Am facut o cercetare de marketing, cum ar veni. Pai, nu sunt eu o profesionista experta in marketing? Sunt. 

Am dat o cautare pe google la retete de galuste cu prune si am inceput ca deschid clip dupa clip, reteta dupa reteta, ascultand si vizionand cateva zeci de retete, facand comparatie, retinand ideile principale si cele cateva secrete si trucuri care duc la o reteta reusita, incercand sa ma conving daca merita sau nu efortul. 

Si ii spun lui Adrian: "Sufletel, sa stii ca m-am documentat, am vazut cum se fac galustele astea cu prune, mi-am dat seama ca nu-i cine stie ce, chiar daca exista si niste riscuri in a rata, si a nu iesi ce trebuie, dar mi-as asuma efortul si as incerca. Ce parere ai? Uite, unii au facut si cu ciocolata in loc de prune. Unii au pus chiar si mere sau caise. Cred ca as putea testa cu un pumn de prune si cu vreo cativa cartofi, de proba."

Doar nu era sa-mi zica "nu", cand galustele cu prune sunt printre preferatele lui, din care nu prea a avut ocazia sa manance in ultimul timp, decat rareori. :)  

Am cazut de acord sa facem o lista cu ce am nevoie si sa le cumpere el pe toate a doua zi de dimineata, ieri adica, inainte de a ma trezi eu. 

Asa ca ieri dimineata aveam deja ingredientele necesare in bucatarie. 

Conform retetelor de pe internet, majoritatea gospodinelor opteaza pentru o reteta standard, in care folosesc 1 kg de cartofi si 1 kg de prune, din care ies aproximativ vreo 20 de galuste. 

Hmmmm...... doar 20 de bucati? Pai, daca tot ma apuc si nu se stie cand mai fac din nou, caci, gandeam eu, parea a fi o reteta destul de elaborata, potrivita doar pentru toamna, deci doar intr-un singur anotimp din tot anul, zic hai sa fac o data cat sa ne saturam de galuste cu prune pentru un an intreg, sa nu le ducem dorul pana toamna urmatoare. :))))

Cum v-am zis, n-am mai facut niciodata asa ceva, nu stiam ce presupune exact, dar am prins curaj vazand clipurile si intuind rezultatul. Asadar, mi-am zis ca eu nu ma incurc doar pentru 20 de prune, oricat de "mistice" ar fi ele! Si i-am dat lui Adrian lista pentru o reteta dubla, deci, in principal, doua kg de cartofi si doua kg de prune. 

Cand m-am trezit, el m-a avertizat asa, in treacat, ca si cum era ceva "nesemnificativ": "Vezi, pui, pare-mi-se ca sunt mai multi cartofi acolo decat ai spus. Parca si ceva mai multe prune, nu chiar multe...."

Ok, am inregistrat informatia, dar nu i-am dat o prea mare importanta. Deja eram in energia manifestarii, aveam maxim curaj, maxim determinare, maxim incredere in mine si in ce pot si vreau, nimic nu-mi putea sta in cale, nimic nu ma putea opri, nimic nu ma putea descuraja!  

Asa ca nu m-am preocupat prea mult (spre deloc) sa stiu care era cantitatea exacta si cam cat era in plus fata de cat fusesem eu hotarata sa prelucrez. :))))

Mai intai, evident, ne-am facut plimbarea diminetii, sub un cer de un albastru "mistic" impresionant, senin si insorit, "high vibration" (doamne, era sa uit de "high vibration"!), mai mare dragul pentru plimbare. 

Am facut si cateva poze, doar cateva, punctual, cu ceva care a devenit un subiect un pic obsesiv zilele astea pentru mine, voi reveni eventual, intr-o postare separata despre asta, apoi ne-am intors acasa cu gandul la galuste. Am servit pranzul, am facut cafelele si m-am apucat de treaba cu maxima motivatie. 

Am inceput cu cartofii, pe care i-am spalat si i-am pus la fiert in coaja, in apa rece cu un pic de sare. Eu am avut 16 cartofi mai degraba mari, din care unul a fost chiar urias. In general, am vazut ca in retete sunt recomandati cam 6-7 cartofi albi medii, care sa intre intr-un kilogram. Eu am avut din prima mai mult decat dublu. Pe principiul "ori totul, ori nimic"!  :)))

Pe parcursul documentarii mele, a cercetarii de marketing, cum v-am zis, am identificat cateva secrete majore, "mistice", de care depinde reusita acestei retete. O sa le evidentiez si eu aici, pentru posteritate. 

1. Secretul (1) - Se folosesc cartofi albi. Nu rosii, nu roz. Cartofii albi au alta consistenta, sunt mai fainosi, iar piureul facut din ei este mult mai aerat, mai pufos, mai fin, nu este cleios si dens, ca cel din cartofi rosii sau roz. 

Am lasat cartofii "mistici" la fiert pe foc mediu spre tare, cu capacul pus pe jumatate, cat sa iasa aburii, si mi-am indreptat atentia spre prunele "mistice".

Pentru aceasta reteta sunt indicate prunele brumarii, de toamna, cele albastre. In lipsa, am inteles ca se pot folosi si alte soiuri, ba chiar se pot folosi si alte fructe, cum ar fi caisele, merele, piersicile, ba chiar si ciocolata. Am vazut astfel de retete pe net si pareau ok si asa.

Asadar, am spalat prunele, le-am taiat pe o parte, fara sa despart jumatatile, le-am scos samburii si le-am umplut cu cate o lingurita de amestec de zahar, scortisoara si zahar vanilinat. 

Am numarat prunele, eu am avut 46, dar doua s-au rupt de tot in timpul manipularii, deci.... le-am mancat. Le-am testat consistenta, gustul, aroma, savoarea, si "high vibration", ca sa stiu ca sunt bune. Si da, mi s-au parut a fi bune. :))) 

Pentru cele 44 de prune ramase, reteta spunea ca este nevoie de cate o lingurita de zahar pentru fiecare pruna, deci ar fi trebuit 44 lingurite de zahar. Eu am apreciat ca 44 este cam mult, iar intuitia mi-a dat dreptate. 

Am pregatit un amestec din 33 de lingurite de zahar brun, mi s-a parut ca numarul asta, 33, este mai "mistic", plus doua plicuri de zahar vanilinat si o lingura mare cu scortisoara macinata. Si chiar si atat a fost cam mult, mi-a ramas un sfert din cantitate, pe care am folosit-o mai tarziu in amestecul de pesmet, prin care am tavalit galustele.

De altfel, ca sa stiti, intreaga mea reteta am facut-o pe baza intuitiei personale, fara cantitati de ingrediente exact masurate, ci apreciind din ochi, conform experientei de gospodina si a cunoasterii mele oculte in privinta artei culinare, a modului in care se comporta si reactioneaza intre ele diferitele ingrediente, in diferitele combinatii si procese termice. Da, stiu, sunt, incontestabil, o experta, ce mai! :)))

Dupa ce am umplut toate cele 44 de prune "mistice" cu cate o lingurita generoasa de zahar aromat, le-am lasat deoparte si am trecut la urmatoarea etapa. 

Al treilea ingredient major din aceasta reteta este pesmetul. 

Pregatirea lui este, din punctul meu de vedere, cea mai solicitanta dintre toate. Poate si pentru ca am ales dublarea retetei si am fost nevoita sa procesez din prima cam 1 kg de pesmet. Nici n-am stiut daca imi intra in tigaie atata pesmet, asa ca am testat mai intai. 

Am avut in casa doua pungi de 500 gr, cu doua marci diferite de pesmet "mistic": de Titan, care este mai alb si mai grunjos, si de Baneasa, care este mai fin si mai inchis la culoare. Eu l-am preferat pe cel de Baneasa. Totusi, asa am avut in casa, asa ca le-am combinat pe cele doua pentru a-mi atinge targhetul.

Vreau sa mai mentionez un aspect, inainte de a trece mai departe. 

Cum am spus de la inceput, n-am crescut cu placerea acestui desert in bagajul amintirilor. Am mancat doar de cateva ori in ultimii ani cate o galusca, doua. Atat. Dar, trebuie sa va spun, ca de fiecare data am fost impresionata de gustul acelui pesmet dulce, aramiu, de la suprafata galustelor. 

Si parca mai mult tanjeam dupa pesmetul ala, decat dupa galuste. Si parca niciodata nu mi-a fost suficient, dar nici nu am indraznit sa mai cer. Fusesem servita cu desertul acesta in calitate de musafira, deci, intelegeti.  

Asa ca acum ma hotarasem sa pregatesc pesmetul acela dulce din abundenta, sa simt ca-mi fac pofta din plin. Sa ma satur si de pesmet! :)))

Reteta clasica spune ca este necesar cam vreo 300 gr. de pesmet. Eu, la retata dubla, asa cum o gandisem, aveam nevoie de 600 gr. Cele doua pungi pe care le aveam in casa insumau cam vreo 800 gr. de pesmet, una fiind inceputa. 

Cum eu intrasem in jocul asta, al pregatirii galustelor cu prune, cu toate traumele activate privind galustele, va dati seama ca lipsa pesmetului suficient din trecut s-a cerut vindecata. Asadar, am considerat, prin default, ca, cele 200 gr. care erau in plus, de fapt nu erau in plus, ci veneau la fix pentru scopul propus. :))

Apoi, multe retete spun ca pesmetul se caleste numai in unt, altele spun ca numai in ulei, iar altele recomanda un amestec de unt si ulei. Pentru ca mi s-a parut mult mai savuros sa folosesc untul, am considerat ca mare marte trebuie sa fie unt. Dar am adaugat totusi si un pic de ulei. Am folosit un pachet de unt, de 100 gr, si cam 50 ml de ulei.

Dupa ce s-a topit untul si s-a incins acest amestec de grasimi in tigaie, am rasturnat tot pesmetul deasupra si am inceput sa amestec usor, ca sa nu se lipeasca. 

Retetele de pe internet precizau toate, ca pe un complot planetar, ca cea mai mare grija trebuie avuta la pesmet, ca sa nu se arda. Cum atat de mult pesmet imi umpluse tigaia, o tigaie foarte mare si inalta, dar parca insuficient de mare si inalta pentru atat de mult pesmet, m-am cam chinuit cu amestecatul. In conditiile in care aveam pe aragaz si oala in care inca mai fierbeau cartofii.

2. Secretul (2) - utilizati o tigaie foarte-foarte mare si foarte-foarte inalta cand puneti pesmetul la calit, ca sa nu redecorati bucataria. :)))

Mie mi-a luat cam 45 de minute pana am terminat de pregatit pesmetul! Trebuie amestecat tot timpul, cu mare grija. Eu am manifestat ceva arta decorativa impresionista in jurul aragazului meu pana am terminat calirea lui pe foc si pana l-am varsat intr-un lighenas, unde l-am amestecat cu zaharul brun, scortisoara si zaharul vanilinat. :)

Aragazul stropit este unul dintre cosmarurile mele, asa ca instant imi scade "high vibration" cand am de-a face cu asa ceva. :)))

Insa, doar de amorul artei si de dragul de a incerca o reteta noua, dar mai ales din ambitia de a face aceste galuste fix asa cum mi le doream, cu maxim de savoare, mi-am zis ca merita efortul si ca imi pot permite sa-mi scada un pic si acest "high vibration", daca nevoia o cere. 

A cerut-o, dar alta data n-o sa se mai intample! Parol. Doar imaginati-va, pesmet calit in grasimi si cu zahar peste tot! Horror! :)))))

Pana am terminat cu pregatitul pesmetului, s-au fiert cartofii, pe care i-am scos din apa si i-am lasat un pic sa se racoreasca, pentru a-i putea curata de coaja.

M-am folosit de aceste cateva minute, cat s-au racorit un pic cartofii, ca sa reconstitui decorul de pe si din jurul aragazului. In felul acesta mi-a revenit si mie vibratia la normal. 

Adica, pardon, "mistic-mistic", dar, daca e cu scadere de vibratie, pas. Nu se poate. 

Cand am atins din nou "high vibration", deci, cand am reconstituit curatenia pe frontul de lucru, cartofii mei erau tocmai buni pentru a fi usor de manipulat. I-am curatat de coaja si m-am apucat imediat sa-i dau prin razatoare.

3. Secretul (3) - cartofii fierti foarte bine se dau imediat, asa fierbinti, prin razatoare, pentru a se obtine un piure fin, pufos, aerat.

4. Secretul (4) - nu folositi blendere sau alte instrumente electrice pentru a face piureul, deoarecele il vor face cleios, dens si vascos. Nu va fi aerat si va fi mai greu de incorporat restul ingredientelor in el. Daca folositi aparatura electrica, va genera un piure care, ulterior, va genera un aluat dens, iar galustele finale vor fi tari, cu o crusta de coca fara gust.  

5. Secretul (5) - Piureul de cartofi se lasa sa se raceasca foarte bine inainte de a se amesteca si restul ingredientelor. Este foarte important. Daca veti folosi cartofii calzi, acestia vor interfera nedorit cu ouale si cu faina, generand un aluat gros, dens, greu de manipulat, care vor face galustele tari.

Dupa ce s-a racit bine piureul de cartofi, am pregatit ouale. Reteta clasica spune de 2 oua la 1 kg de cartofi. Deci, eu trebuia sa folosesc 4 oua. Insa Adrian imi cumparase o cutie cu oua bio, ecologice, de la gaini crescute in aer liber, cutie care contine 6 oua. Deci, cate sa pun, era intrebarea! :)

Daca ma luam dupa recomandari si dupa dimensionarea retetei, ar fi trebuit sa pun 4 oua. Tinand cont ca Adrian imi spusese ca luase "ceva mai multi" cartofi si "ceva mai multe" prune, mi-am zis ca ar fi cazul sa pun si eu "ceva mai multe" oua. Asa ca le-am pus pe toate 6.  Daca-i bal, bal sa fie! :)

Eu le-am batut intr-un castron cu un praf de sare inainte de a le pune peste cartofi, ca sa se incorporeze mai usor. Am amestecat usor si superficial cu furculita, mai mult prin rasturnare. Apoi am adaugat un pic de zahar brun, cam 100 gr, si am mai amestecat usor, prin rasturnare, cat sa se lichefieze un pic zaharul si sa permita compozitiei sa primeasca grisul si faina.

6. Secretul (6) - aluatul de cartofi se amesteca/framanta cat mai putin, foarte usor, doar cat sa se incorporeze ingredientele, nu pana la omogenizare completa. Ideea este sa obtinem un aluat de consistenta unui piure mai gros, aerat, pufos si usor lipicios, care nu este prea bine legat, si nu a unui aluat dens, bine framantat, elastic.

Multe din retetele de pe net spun doar de adaugarea fainii peste cartofi. Unele spun si de gris. Doar o singura reteta am gasit in care se facea trimitere fix la denumirea acestui desert, respectiv la "galuste". 

Deci, fiind galuste, adica un desert care urma sa fie fiert in apa, se presupunea ca aluatul trebuia sa fie usor permeabil, adica sa absoarba apa in interior, astfel incat, prin procesul de fierbere sa ramana pufos (si sa fiarba si pruna), si nu tare si inchegat. Doar grisul putea sa ofere aceasta calitate (in combinatie cu putina faina). Faina are rolul de a lega compozitia, iar grisul are rolul de a gestiona textura.

7. Secretul (7) - folositi gris si faina in proportii aproximativ egale, ba chiar mai mult gris. Adaugati mai intai grisul, pe care il incorporati prin rasturnare usoara, delicata, ca la galustele de pus in ciorba, iar apoi adaugati faina, treptat, cate putin, framantand foarte putin, doar pana obtineti acea textura de piure gros, lipicios.

Stiu ca unele retete spun ca se framanta pana cand nu se mai lipeste de maini, dar eu am considerat ca o astfel de insistenta poate duce la densificarea aluatului. Prea multa faina incorporata, necesara pana cand nu se mai lipeste aluatul de maini, duce la galuste tari, de coca grea.

Asa ca eu m-am oprit din a adauga faina atunci cand am vazut ca am ajuns la acea consistenta de piure foarte gros, dar pufos, deci un aluat inca apos, nelegat, dar suficient de inchegat cat sa poate lua o forma in mana.

8. Secretul (8) - In acest stadiu se lasa aluatul la odihnit cateva minute, vreo zece, ca sa se activeze glutenul din faina, ceea ce va ajuta ca galustele sa ramana intregi la fiert, sa nu se zdrentuiasca, sa nu se rupa.

In aluat am adaugat, in total, cam vreo 400 gr. de gris si cam 300-400 gr. de faina. Am apreciat din ochi, caci am turnat direct din pungi, fara o cantarire anticipata. 

Deh, asa fac marii bucatari profesionisti si modesti, se stie!  :))))

Incepusem procesul de productie pe la ora 14. Pana pe la ora 16:40 am trecut doar prin etapele enumerate mai sus, respectiv, de pregatire a materiei prime pentru manufacturat galustele. 

Trecusera doua ore si patruzeci de minute, pentru ceva mai mult de reteta dubla. Daca faceti reteta standard, de 1 kg cartofi/1 kg prune, posibil sa va ia doar cam o ora, plus-minus. 

Dar, nah, eu nu fac ca toata lumea! Nuuuu. Eu bat recordul de la prima incercare! Ori totul, ori nimic!

Asa ca abia cu putin timp inainte de ora 17 m-am apucat si eu de facut galustile. Mi-am pregatit doua tavi, pudrate cu faina, pe care sa-mi aliniez produsele, ca soldateii, si am pus la fiert o oala cu apa si cu un varf de sare, ca sa ajunga in stadiul de clocot pana aveam eu sa fiu gata cu prima transa. 

Si, uite-asa, m-am apucat voiniceste de imbrobodit prunele "mistice" si sa le transform in galustele "mistice". :)))

Mi-am pregatit langa mine si un castronel cu apa rece, asa cum recomandau unele retete, pentru a-mi umezi palmele, daca era cazul, sa nu se lipeasca aluatul. Alte recomandari spuneau sa te folosesti din faina, din abundenta, ca sa eviti lipirea aluatului de palme, dar asta insemna automat incorporarea in aluat a unui surplus de faina, ceea ce era de nedorit. 

Unele retete recomanda intinderea unei foi si taierea unor patratele in care se pun prunele. Altele iti recomanda sa faci din aluat un sul lung, un cilindru gros, si sa tai bucati egale, pe care sa le transformi in bile, in care apoi sa faci o gaura si sa incorporezi prunele. 

Eu am adoptat o alta strategie. Inovativa din prima! Evident, a fost o strategie "mistica", pentru mentinerea "high vibration", nu din alt motiv. 

Caci si aici este un mic schepsis. Lipirea aluatului de palme in timpul pregatirii lui pentru a pune pruna in interior este o chestie destul de neplacuta. Folosirea fainii poate rezolva problema, dar creeaza alta. 

Asa ca eu am ales sa-mi portionez bucatile de aluat cu lingura. V-am zis ca aluatul meu arata ca un piure foarte gros, pufos, mai degraba ca o pasta, decat ca un aluat de paine. Am vazut eu asta intr-un clip video si am inteles ca asta este cea mai buna solutie pentru momentul in care trebuie sa inchizi aluatul peste pruna, atat de bine incat sa nu se desfaca la fiert. 

Ei bine, pasta mea de cartofi, tocmai pentru ca nu era foarte bine legata, mi-a permis sa inchid prunele foarte usor, amestecand pasta de cartofi foarte bine deasupra. Abia apoi am sigilat locul cu un praf de faina, foarte putina, si am rotunjit in palme forma finala, pana la stabilizarea ei. 

Avand in compozitie ouale, grisul si faina, nu imi faceam griji ca pasta mea nu se va lega la fiert. Grija trebuia sa fie doar sa nu se desfaca aluatul in locul unde era inchis peste prune, iar daca folositi mai multa faina, pe motiv sa nu vi se lipeasca palmele de aluat, implicit impiedicati si aluatul sa se lipeasca de el insusi, acolo unde vreti sa-l inchideti peste pruna, si riscati sa se dezlipeasca la fiert. 

Parctic, prin solutia mea, am inchis pruna intr-un strat omogen de pasta de cartofi, pe care l-am sigilat cu un praf de faina pudrat pe deasupra. Simplu, dar inteligent. Ah, da, si "mistic", ma scuzati ca am uitat! 

9. Secretul (9) - deci, repet ca o concluzie, ar fi bine sa evitati cat puteti sa folositi faina in procesul de imbrobodire a prunelor in aluat, ca sa nu riscati sa ramana locuri nelipite, care sa se descafaca in timpul fierberii.

 

Desi ma cam temusem de aceasta etapa, crezand ca va fi necesar un efort destul de mare pentru formarea galustelor, eu mi-am intrat in ritm foarte repede. 

Portionand cu lingura bucati din aluat, fosindu-ma cu mare retinere de faina, am modelat in palme rozete cam de vreo 8-9 cm in diametru, in mijlocul carora am pus prunele.  Asa am reusit sa umplu cele doua tavi mari, in doar 15 minute, cu 30 de galuste gata de fiert. 

Ce sa va zic, eram maxim de mandra de mine! Atinsesem o cota halucinanta in privinta "high vibration" doar gandindu-ma cate galusti aveam noi de mancat ulterior! Va dati seama?! :) 

De fiecare data, in trecut, mancasem doar una-doua galuste, ca si musafir, si niciodata nu cerusem o extra-portie. Din jena si din bun simt. Nu ceri cand esti in vizita. Asta spune buna educatie. Multumesti respectuos pentru ce ti s-a oferit si savurezi. Vrei mai mult pesmet dulce? Ghinion. Asta e, nu ceri. Punct. 

Asa ca eu ma gandeam deja cu mare pofta la toate galustele pe care le facusem, care asteptau sa fie fierte si apoi tavalite in pesmetul acela aramiu, dulce, si care mirosea apetisant a unt, a prajit, a zahar brun, usor caramelizat, si a vanilie! Ameteam de pofta doar gandindu-ma! :))

Asa ca, vazand cele 30 de galuste gata impachetate, ma si gandeam ca 15 erau pentru mine si 15 pentru Adrian. Oare aveam sa-mi satisfac pofta aia ramasa nevindecata din trecut? Aceasta era dilema mea. :))

Totusi, inca imi ramasese in castron o mana de prune, diferenta pana la 44, respectiv, 14 prune. M-am uitat si la aluatul ramas si brusc am avut o revelatie. Nu-mi ajungeau prunele pentru cat aluat mai aveam! :))))

Si ii zic lui Adrian: "Sufletel, sa stii ca acum am mai mult aluat decat prune. Cu ce sa mai umplu restul de galuste? Cu mere din frigider? Sau te duci sa-mi cumperi doua ciocolate Poiana cu lapte? Ca am vazut eu pe internet ca se poate si cu ciocolata." :)

Acum.... nu stiu cum sa va zic exact.... ca am facut aceste galusti cu prune pentru prima data, v-am zis. Ca n-am lucrat cu gramaje precise, masurate, v-am zis. Ca am lasat intuitia si experienta mea de gospodina sa aprecieze si sa decida cantitati, consistente, texturi, v-am zis. 

Asa ca, probabil, toate aceste detalii au cantarit destul in a-l motiva pe Adrian ca sa decida ca merita sa cumpere doua ciocolate si sa testam. Adica, chiar daca faceam asta pentru prima data, cu siguranta ca trebuia sa iasa din mainile mele ceva extra-extra-bun, ca nu se putea sa gresesc eu ceva in reteta aia si sa nu iasa galustile asa cum ii placeau lui, nu? Apoi... chiar si macar asa, de incurajare, in caz ca nu. Ciocolata putea salva situatia.... :))))

Nici nu banuia el ce chestii "mistice" aveau sa iasa! Desi, dupa miros, asa cum apreciaza el mereu calitatea culinara, ii oferisem deja cel mai bun indiciu ca nu aveam cum sa dau gres. Chiar daca n-am respectat reteta. Chiar daca l-am pus pe drumuri de doua ori, adica sa-mi mai cumpere gris si zahar brun, inainte de a-i spune de ciocolata, ca am uitat sa va spun de asta.  Si chiar daca nici eu nu stiam ce avea sa iasa. :)))

Oricum, eu am cerut ce aveam nevoie, ca acum nu mai eram in vizita, ci eram la pupitrul de comanda. Si am cerut pentru cel mai nobil scop cu putinta, si anume, pentru a reusi din prima, in proportii astronomice, o reteta de care foarte multe gospodine fug, cum am fugit si eu pana acum, pentru ca este laborioasa si cu foarte multe secrete, de care neaparat trebuie sa tii cont ca sa-ti iasa. Pai, daca nu eu, cine? Daca nu acum, atunci cand? ;-) 

Buuun, si a venit momentul mult asteptat al demararii ultimei etape, respectiv, fierberea galustelor.

10. Secretul (10) - galustele se pun in oala, la fiert, doar atatea cate sa aiba loc lejer, fara sa se atinga. Se foloseste o spatula din plastic/silicon cu gauri, pe care sa o manuiti cu mare grija, incet, delicat, ca sa nu atingeti brusc galustele in apa si sa se taie, ele fiind extrem de fragile in  timpul fierberii, mai ales la inceput, pana se leaga oul si faina din aluat, sub efectul temperaturii.

Mie mi-ar fi incaput 10 galuste, dar am decis sa pun cel mult 8 bucati deodata la fiert. Galustele se pun in apa clocotita foarte usor, cu grija, apoi se misca pe rand, fiecare, pentru a ne asigura ca nu s-au lipit de fundul oalei sau intre ele. Se lasa sa fiarba pana se ridica la suprafata, dupa care se mai lasa inca vreo cinci minute sa clocoteasca usor, abia perceptibil. 

11. Secretul (11) - galustele se fierb la foc mic spre mediu, eventual numai la foc mic, daca folositi ochiul mare al aragazului, asa cum am facut eu. Apa nu trebuie sa clocoteasca in oala, pentru ca exista riscul ca galustele sa se desfaca. 

Cat timp a fiert prima sarja de 8 galuste, am continuat sa le imbrobodesc si pe cele 14 care imi ramasesera, si ajunsesem chiar la a doua sarja de fierbere cand Adrian mi-a adus cele doua ciocolate, si  am impachetat si cele 9 galusti cu ciocolata. Chiar eram tare curioasa de cum aveau sa iasa si acestea. 

Oricum, ca sa stiti, eu nu ma indoiam deloc de aspectul lor "mistic", nuuu, nici vorba! :)

 

Se facuse ora 18:20 cand am terminat de manufacturat toate galustile, cand primele doua sarje a cate 8 bucati fusesera scoase din oala, tavalite prin pesmet, si cand a treia sarja de galuste erau la fiert. 

Nu mai aveam nimic de facut. Doar sa astept sa se fiarba si restul, cam cate 10 minute pana se ridicau la suprafata si inca 5 minute pana le scoteam, apoi tavalitul prin pesmet, atent, cu grija, sa nu se sparga, coaja de aluat fiert fiind inca foarte fragila cat erau fierbinti. 

Eram maxim de multumita. "Mistic" de multumita! Cu un "high vibration" de invidiat! Abia asteptam momentul in care aveam sa degust acele opere de arta! Acele minuni culinare, de-a dreptul! Acele capodopere ale umanitatii, care miroseau divin in bucataria noastra si care ma imbiau cu insistenta sa iau una, sa o tai, si sa vad ce-a iesit. :)

Doar ca imi propusesem sa ma abtin pana le termin pe toate, ca sa le fotografiez in intregul lor, pana la ultima, toate cele 53 de bucati cate mi-au iesit, de nici nu-mi venea sa cred ca noi doi - doar noi doi! - urma sa mancam atatea! :))))

 

Ei, si, cum va spuneam, am rezistat eroic fara sa ma las ispitita de arome si culori pana pe la ora 19, cand Adrian, curios nevoie mare sa vada ce se mai petrece in bucatarie dupa atatea ore, asteptandu-se la un mister cat roata carului de mare, in privinta galustelor impricinate, caci, repet, erau facute pentru prima data de experta in bucatarie, subsemnata, a deschis usor usa, a bagat capul inauntru, a dat cu ochii de tavile mele cu galuste, aliniate ca soldateii in asteptarea completarii efectivului total, pentru fotografia de final, si.... asta a fost!... efectivul a fost imediat diminuat la cererea asistentei. :)

Cica nici pe front nu sunt trimisi chiar toti soldatii din efectiv. Unii raman acasa si sunt trimisi la vatra chiar si inainte de atacul final. :))

Ok, mi-am zis, n-o fi foc daca fotografia de final o sa evidentieze absenta de la apel a catorva bucati de galuste, solicitate fiind de generalul in stat major, pentru testarea anticipata a calitatilor. :)))

Desigur, asta mi-a supralicitat si mie nevoia de a rezista ispitei, insa.... n-am mai rezistat nici eu. :))

Asa ca, in cele din urma, fotografia de final a surprins un efectiv destul de limitat de "recruti", nici nu va mai spun cati, caci mi-e si jena sa va spun cate galuste cu prune am mancat noi dintr-un foc, doar cu putin inainte de "sfarsitul razboiului". :))))

Exact asa cum mi-am dorit, am avut si un extra-supliment de pesmet dulce si aromat, din care ne putem servi dupa plac, cu lingurita, fara limite. 

Am turnat tot pesmetul peste galustele calde de pe tavi, ca sa se mentina fraged si fin, untul din compozitie fiind imediat incalzit si facand ca pesmetul sa adere foarte bine, in cantitate generoasa, la suprafata galustelor.

Trebuie sa repet, acest pesmet "mistic" este de-a dreptul divin! Doamne, parca imi vine sa-l mananc si asa, simplu, cu lingurita, atat este de bun! 

Cum sa nu ai "high vibration" in aceste conditii? Ai. Sigur ca ai! Cine spune ca n-ai? Si de ce n-ai avea? Cu atata pesmet bonus?? :)))

Pe la ora 20, dupa ce am apreciat ca s-a mai intarit un pic ciocolata din interiorul celor noua galuste de la final, mi-am zis sa le fac o poza de sectiune si lor, ca sa pot sa va arat. Daca le lasam pentru azi, a doua zi, se intarea ciocolata prea mult si pierdeam efectul acela vizual de savoare, specific, de ciocolata care curge un pic, precum lava unui vulcan.

Dar, dupa ce am taiat-o.... ce sa fac, am si mancat-o! Doar nu era s-o las asa, ranita pe campul de lupta, sa se chinuie peste noapte. Am salvat-o, cum ar veni, nu? :))))

12. Secretul (12) - galustele cu prune "mistice" sunt mai bune daca le serviti reci, decat calde. In timp ce galustele "mistice" cu prune sunt mult mai bune reci, decat calde. :))))

De acum inainte ne mai ramane de rezolvat o singura dilema. Cate zile ne vor ajunge noua galustele? Adica, vreau sa spun, mai mancam si altceva in afara de galuste din astea, "mistice"? Nope. Garantat! Eu, cel putin, stiu sigur. 

"High vibration" maxim, baby! :)))

PS. In concluzie, tot nu stiu care sunt mai "mistice", galustele sau prunele, poate amandoua, insa pot afirma cu certitudine ca noi doi, eu si cu Adrian, suntem doi mistici pofticiosi, care au mancat si inca mai au cateva zile din cel mai "mistic" desert ever. :)

Si, cu toate ca suntem in "high vibration" in fiecare zi, ne mentinem perfect de bine ancorati si in realitatea aceasta duala, bucurandu-ne de tot ceea ce ea ne ofera pe gustul nostru, refuzand ceea ce nu ne place, si glumind sau ironizand tot ceea ce este hilar in aceasta lume, care vrea, dom'ne, vrea, dar nici ea nu stie ce vrea. ;-)

O lume in care fiecare joaca tot felul de roluri, uneori cu riscul penibilului, sau chiar trecand ad-literam prin penibil, pentru a juca sau dejuca falsul, aparentele si mastile de pretiozitate si importanta de sine ale unora. 

Asadar, hai, sa ne fie de bine tuturor "misticilor" din "high vibration"! ;-)

“In incheiere voi mai adauga ca, pentru mine, acesta este un mod foarte placut de a trai, respectiv, de a face din fiecare detaliu, aparent nesemnificativ, o bucurie extraordinara, un fapt unic, senzational, nemaivazut si nemaiauzit. Unii au un alt termen pentru asta, unul banal, ei ii spun "exagerare". Eu ii spun "fericire". Daca reusim sa descoperim fericirea in fata noastra, cu ochii si cu toate simturile, atunci putem spune ca acesta este cel mai simplu mod, si la indemana oricui, de a face din viata un adevarat miracol!” 

Autor: Liliana Pascanu, fragment din insemnarea “Cand ploua primavara”, publicata pe acest blog in data de 07.05.2019 https://oglinzilesufletului.blogspot.com/2019/05/cand-ploua-primavara.html

18.10.2022