Paparazzi si echipa cea mai tare din Parcare

 

Mai intai, sa ridicam un pahar cu ceva bun in el si sa ciocnim! :)

Azi am sarbatorit deschiderea oficiala a lunii noiembrie. :)

Este toata lumea bine? Ati scapat teferi din acest Halloween al acestui an? Nu degeaba intreb, caci previzionasera unii ceva cu niste energii, cu niste portaluri, cu niste chestii, si vroiam sa ma asigur ca nu lipseste nimeni, dar mai ales ca nu-i nimeni in plus, daca intelegeti ce vreau sa spun.... ;-)

Pai, daca si Elon Musk si Angelina Jolie si-au contramandat calatoria la petrecerea de la Castelul lui Dracula, va dati seama, n-a fost a buna! Ptiu, ptiu, ptiu, bine ca a trecut! :)))))

Acum sa trecem la punctul nr.2 de pe ordinea de zi: ghicirea viitorului in fila de calendar, asa cum v-am obisnuit de la inceputul  acestui an.

Ce ne arata noua calendarul lunii noiembrie? O sa v-o spun scurt, direct si fara ocolisuri. Separarea Lumilor! Gata, am spus-o.

Pai, se vede clar, nu-i asa? Ce-i mai multi pelicani raman prinsi in Matrix, unde sunt pacaliti si unde li se ofera hrana gratis, numai pentru a ramane ancorati in realitatea 3D care, ce sa vedeti, se destrama! Din fericire, mai sunt si unii pelicani, putini ce-i drept, care si-au luat zborul spre alte realitati. 

Dimensiunile eterice sunt simbolizate chiar prin cerul din fotografie, unul de un albastru senin, dupa cum il vedem oglindit in apa, un cer linistit, calm si insorit. 

Dimensiunile fizice, ale pamantului, sunt simbolizate prin apa deltei, deci o apa statatoare, fara schimbari, fara variatie, fara curgere catre un alt viitor. Este (deocamdata) o apa linistita, oglindind cerul albastru de deasupra. 

Linia de demarcatie intre Cer si Pamant este o fasie foarte subtire, versatila, formata din stufaris. Atentie, acolo poate fi o capcana, in care unii se pot innamoli. 

Asadar, sa sarbatorim deschiderea aripilor si inaltarea pe deasupra apelor inselatoare, statute, de balta, care, aparent, sunt pasnice si confortabile, dar care determina stagnarea. 

Pare a avea balta peste, caci multi sunt atrasi de ea. Dar... pana cand? Si... pentru cine? Cati vor avea curajul sa aleaga Zborul?  ;-)))

Acestea fiind spuse, putem trece la urmatorul subiect pe ordinea de zi. Astazi avem multe de spus, multe de aratat, este o zi importanta, pe care, desigur, am inceput-o sarbatorind, ca nu se putea altfel. :))

Azi avem si selfie-uri destule, fara numar, fara numar, si ca sa diversificam materialul, dar, mai ales, ca sa-i deconspiram si pe paparazzi, sa nu se creada ei prea bine camuflati in peisaj si sa-si inchipuie ca nimeni nu-i vede. Ii vede! 

Si-apoi, de ce sa nu se vada? Sa nu se stie cine sunt, caci ei sunt cei mai buni, cei mai talentati! Talentul acesta, de paparazzi este un dar innascut pentru ei! Ca sa stiti. :)))

Ok, voi continua spunandu-va ca aici, la noi, la Predeal, luna noiembrie ne-a gasit cu aproape toate frunzele scuturate si cu minunate covoare de frunze uscate asternute pe strazi, prin parcuri, prin padure, oriunde.

Aceasta este perioada toamnei pe care eu o ador cel mai mult! 

Imi plac culorile toamnei, cand frunzele imbraca pomii intr-o variatie estetica de forme si nuante, cui nu-i plac? Le fotografiez, ma bucur nespus de ele, dar, cand imi ajung pasii sub un copac desfrunzit, care imi asterne inainte un minunat covor de frunze uscate, asezate molcom, ca o pilota pufoasa, aramie, pur si simplu sufletul mi se face moale si mic, si simte sa se afunde cu totul si sa se inveleasca sub pilota aia moale, fosnitoare, sub care se simte in pace, in tihna, in liniste si in frumusete odihnitoare, confortabila si relaxanta. 

Nu pot gasi cuvintele potrivite care sa exprime pacea aceea inefabila a sufletului in fata acestui tablou efemer al toamnei, ultimul pas inaintea iernii ce se apropie. 

Citatul acesta este perfect sugestiv: „Penajul toamnei aduce Frumusețe tandră și insinuantă, Frumusețe care mi se prelinge în suflet, prin retină și pulsează a Viață întrepătrunsă cu Moartea, ca-ntr-un vals intim, viguros și catifelat în același timp”. Autor: Arina Anghel

Dintotdeauna am avut aceasta slabiciune in fata unui astfel de decor linistitor, in fata covoarelor de frunze ruginii, asternute bland la picioarele mele! Si anul acesta am fotografiat o multime de astfel de accente decorative, in care eu vad acea noblete a toamnei implinite, acel moment sublim de resemnare multumita in fata efemeritatii frumusetii acestui anotimp special, care este toamna. 

Am facut pentru voi o selectie de poze cu covoarele noastre de frunze peste care am pasit in aceasta toamna. V-o prezint mai jos.

Chiar daca in CV-ul meu scrie ca sunt o paparazzi desavarsita, de data asta imi voi permite un moment de sensibilitate tomnatica, dupa care imi voi intoarce atentia spre responsabilitatile profesionale care m-au consacrat, caci un blog nu se mentine de peste 10 ani numai cu zambete suave si cu priviri inocente. 

Trebuie sa vedem cu claritate tot ce se intampla in jurul nostru, sa analizam cu intelepciune tot ce vedem, si sa povestim cu umor tot ce-am concluzionat, ca orice paparazzi serios, care se respecta. :)))

Buuun. Si, cum va spuneam, eram tare incantata de covoarele de frunze scuturate peste trotuare de la sfarsitul lunii octombrie. 

Admiram zi de zi covorul asternut si sub castanii din fata blocului nostru, o minune de covor, mai mare dragul, pe care nu ma saturam sa-l fotografiez obsesiv, de cateva ori pe zi, ca sa-i surprind frumusetea in functie de lumina, de stralucire, de trecerea norilor, a soarelui, a pasilor tuturor pe langa el, ocolindu-l si pastrandu-i neatinsa estetica decorativa.

Am adunat in arhiva o multime de poze cu acest decor de pe strada noastra pe parcursul lunii trecute, pentru a documenta ceea ce urmeaza.  Caci asa face orice paparazzi de top! :)))

Astfel, si azi dimineata, ca in fiecare dimineata, mi-am luat telefonul si mi-am ocupat locul strategic din fata ferestrei, pentru a surprinde imaginea perfecta a covorului de frunze de sub castanii din stanga, ca sa incep luna noiembrie cu ceva minunat in fata ochilor. 

Dar, nici bine n-am apucat eu sa fac o prima poza si sa mai iau o gura din cafeaua diminetii, ca ceva mi-a atras atentia brusc. 

O masina, un fel de autoutilitara, se oprise pe trotuarul din fata blocului si din ea au coborat doi barbati. Din remorca si-au luat fiecare cate ceva, niste unelte, nu prea imi dadeam seama ce, si s-au indreptat catre castanii pe care eu abia ii fotografiasem.

Nu mi-a venit sa cred ce vedeam! Au inceput sa ne mature frunzele scuturate din parcare! 

Adrian a crezut ca sunt de la firma de salubrizare care se ocupa de curatenia orasului, si chiar era curios ce urma sa se intample cu frunzele. Le adunau in saci si le luau cu ei, in remorca masinii? Le depozitau in containerul stradal de gunoi? Le maturau sub copac, abandonandu-le acolo? 

Mai ales ca, zilele trecute, dupa ce copacul din fata blocului nostru s-a scuturat complet, a avut loc o actiune voluntara de curatenie si, dupa ce o vecina a adunat cu grebla, intr-o gramada mare, toate frunzele scuturate, eu si cu Adrian ne-am ocupat cu strangerea lor. Le-am carat si le-am depozitat la baza tufisurilor din fata brazilor cei inalti din dreapta, ca mulci protector pe timpul iernii. 

Toate frunzele acelea (vreo 10 saci) au fost binevenite in acest scop,  si chiar ne gandeam, privind pe fereastra, ca ar fi bine sa se intample acelasi lucru si cu frunzele din parcare, decat sa ajunga la gunoi.

Totusi.... urmarindu-i pe cei doi barbati, am constatat un lucru foarte curios. Nu maturau ordonat, dintr-o parte in cealalta, si nu adunau frunzele in gramada. Ci...... trasau niste dungi... printre frunze. Ce putea fi?

Aa! zic eu, probabil ca sunt muncitori de la primarie, de la administrarea parcarilor. Uite, acolo, frunzele au acoperit complet marcajele albe, care separa locurile de parcare, si, probabil, au primit ordin sa le faca vizibile. 

Dar deja ne minunam si ne distram pe seama lor, ca maturau frunzele numai deasupra marcajelor, lasandu-le pe restul la locul lor.  :))))

Ne si imaginam cum, peste noapte, o adiere fina a unui vanticel nevinovat se abatea peste Predeal si venea fix pe deasupra parcarii noastre, unde, sugubat, se rasucea si se invartea pe deasupra frunzelor, amestecandu-le si acoperind inapoi toate dungile albe ale parcarii, anuland munca muncitorilor primariei. 

Cine oare si de ce ar face o asemenea munca de mantuiala? Ca s-o ia de la capat a doua zi, din nou? ne intrebam noi razand. :)))

Dupa ce au curatat de frunze toate dungile albe care marcau separatia dintre locurile de parcare, pare-se ca cei doi muncitori au fost foarte multumiti si plini de mandrie pentru efortul lor, caci unul din ei s-a apucat sa fotografieze sau sa filmeze isprava lor. 

Poate dorea sa-i dovedeasca sefului ca, uite, ei muncisera! Rezolvasera problema, nu? Locurile de parcare erau acum vizibile, clar delimitate, nu mai putea fi nici o confuzie asupra  distantelor. 

Noi doi priveam de la geam si eram consternati. Situatia era hilara si nu puteam crede ca cineva poate fi atat de........ de...... de. :))))

Adrian a renuntat la a mai astepta continuarea, uimit peste masura de o asa reprezentare superficiala in spatiu a unei munci comunitare, publice, platita de primarie, spre folosul tuturor, cu rezultate care sa dainuie in timp, asa cum ne-am astepta, nu?

Eu, insa, am ramas la fereastra. Paparazzi din CV-ul meu nu a putut renunta, era prea curios, trebuia sa vada ce se intampla mai departe. :))

Eram un pic necajita ca imi sifonasera covorul de frunze si imi stricasera feng shui-ul tomnatic, pe care il admiram cu atata placere zilnic, dar, in fine, daca era sa cedez in favoarea curateniei exemplare din parcare, asta era, cedam. Dar asa...? Ce se rezolvase, de fapt? 

Nu intelegeam. Nu puteam intelege. Nu puteam accepta ca cei doi se deplasasera cu masina primariei, cu doua maturi in ea, ca sa mature frunzele doar de pe dungile care marcau locurile de parcare. Era prea de tot! Asteptam sa se mai intample ceva, orice, ceva inteligent, pana la urma. 

Ma gandeam ca poate fusese o gluma, intre ei. Poate le placea si lor sa se joace cu frunzele alea uscate, intr-o zi atat de frumoasa, insorita si calda. Si-au lasat si ei copiii lor interiori sa se joace un pic, ce atata vorba? 

Dar... nope! Ce-a urmat a fost si mai hilar. Nici nu banuiti.

Ei bine, dupa ce au fost maturate dungile albe, a iesit din masina un al treilea barbat. The Man in Red.  Omul in Rosu. Omul din Matrix. Neo cel Rosu, adica. O sa vedeti de ce ii spun asa. 

A coborat, si-a luat si el din remorca masinii ceva unelte, un bat si o tava cu ceva alb in ea, si s-a indreptat spre mijlocul parcarii, cam de unde incepusera sa mature cei doi dinainte. 

Upsss, asta pare a fi un fel de sef, imi zic. Inspecteaza. Masoara. Verifica. :)))

Nu mica mi-a fost mirarea cand mi-am dat seama ce facea Neo cel Rosu. Se apucase de vopsit dulgile albe cu un trafalet mic, mic de tot, pe care il inmuia intr-o tavita din aia mica, de zugraveli! 

Deci.... cei doi maturasera dungile ca sa le poata vopsi un al treilea cu trafaletul! Va dati seama? :)))

Chiar si cea mai mica adiere de vant ar fi putut duce din frunzele proaspat maturate peste dunga proapat vopsita! Si un copil de gradinita ar fi putut anticipa o asa situatie. Cum functionau cei trei? Cum gandeau? Cum judecau? Nu stiu.

Cert este ca Omul Rosu, Neo din Matrix, s-a apucat cu o oarecare lentoare sa vopseasca cu trafaletul, impingand batul lung, de la inaltimea lui, ajunstandu-l cu greu pe sub burta uriasa din dotare, care il incurca tare mult pe bietul om. Parea ca vrea, dar nu poate. Desi, numai privind miscarile plictisite, parea ca face totul cu o lehamite de zile mari. Era prea mult pentru el... prea greu... :)))

Tocmai de aceea, nici dungile albe nu au iesit deloc drepte, ci strambe, fara nici o suprapunere cu cele anterioare, peste care ar fi trebuit sa vopseasca, pe care le avea ca repere indubitabile. Nope, nu a respectat nici o linie, nici un reper. 

Circuitul vopselei in natura, din trafalet, de la inaltime, pe sub burta si, in plus, privit prin niste ochelari de soare negri si ingusti, fix ca ai lui Neo din Matrix, ca acum intelegeti legatura........! :))))

N-aveau cum sa iasa dungile alea drepte in aceste conditii! Nu aveau cum! Omul avea toate circumstantele atenuante! Nu-l putem blama! :)) 

In plus, pe o zi atat de frumoasa si calda, el era la vopsit parcari? Hai, pe bune?! Depresiv. Cine ar fi vesel intr-o atare situatie? Si, in plus, si cu paparazzi pe urmele lui!

La un moment dat, cei trei au facut o scurta sedinta ad-hoc, acolo, in parcare, unde au votat in unanimitate ca ar cam trebui sa mature frunzele de tot, ca exista riscul ca Omul Rosu sa vopseasca degeaba, iar vantul sa-i strice frumusete de munca serpuita. 

Asa ca cei doi s-au apucat sa degajeze complet locurile de parcare de covorul meu de frunze uscate si sa-i elibereze locul, cat de cat curat, Omului Rosu din Matrix, pentru vopsit. Bine macar ca au ajuns la o asa concluzie inteleapta! :))))

Dupa ce frunzele au fost maturate si dungile eliberate, Omul Pestrit, unul din cei doi cu maturile, l-a abordat pe Omul Rosu, intrebandu-l daca ii permite sa il ajute la vopsit, ca poate termina mai repede. 

Si, pentru ca a primit aprobarea, dupa cum am concluzionat ulterior, el s-a indreptat spre remorca masinii, de unde si-a luat si el un bat lung cu trafalet in capat si, inmuindu-l in tavita cu vopsea a Omului Rosu, s-au apucat de vopsit mai departe, impreuna. 

Paparazii au ramas in continuare vigilenti, n-au abandonat obiectivul, pentru a vedea cum se incheie acest episod.  ;-)

Vopsisera impreuna vreo patru dungi despartitoare, cand au ajuns la a cincea. Dar, ce sa vezi? 

Acolo era parcata o masina! Era acolo de la inceput, dar, se pare, nimeni n-a vazut-o. Probabil ca au fost surprinsi cand au dat cu ochii de ea, asa cum statea ea acolo, peste cea de-a cincea dunga ce trebuia vopsita. Exact ca guvernantii nostri care sunt luati prin surprindere de prima ninsoare. Cred ca este un microb, ceva, un virus al "surprinderii", care circula liber prin primarii, prin guvern, iar unii se molipsesc. :)))

Ce sa faca bietii de ei? Cum sa dea de proprietarul masinii? Parcarea aia era undeva in desert, in mijlocul pustietatii, nu aveau cum sa intrebe cine este proprietarul, unde sta, ca doar nici blocul de vis-a-vis de parcare nu era usor de vazut, de intrebat vreun vecin, de rezolvat cumva problema. Nu fiti carcotasi! :)

Asa ca.... au vopsit doar un capat de dunga, fix cat iesea de sub masina. Restul? Nu. Era acoperit de masina si de o gramada de frunze pe care le-au indesat bine pe sub caroserie, ca sa nu se vada ca nu-i vosit leopardul. :))))

Multi vad, putini observa, nu-i asa? Daca trecea seful lor pe acolo, in inspectie, se vedea totul vopsit. Parea ca masina aia tocmai ce parcase peste linia alba proaspat vopsita, nu-i asa? Nu mai erau ei de vina, ci soferul masinii. Ei isi facusera treaba! :))))

Priviti si va minunati. :)))

Cand am vazut o asa isprava de zile mari, mi-am concediat si eu echipa de paparazzi, ca nu mai puteam suporta. Asa ceva nu mi-as fi putut inchipui ca vor face.

Va dati seama ca acolo erau trei barbati maturi, cel mai probabil familisti, barbati vanjosi, puternici la muschi, dar, se pare, mai putin puternici in alte parti ale corpului, cele care se fac responsabile cu functionarea logicii si gandirii rationale, cu anticiparea unor actiuni ai asocierea lor cu consecintele care deriva din ele, cu responsabilitatea, cu rusinea, cu demnitatea lor de oameni, de angajati, de barbati capete de familii, posibile exemple, nu? 

Nope, ioc exemple. Zero. Doamne fereste!

In locul lor mi-ar fi fost rusine si numai sa gandesc sa glumesc in acest fel, ca sa nu ma fac de ras in fata cuiva care nu stie de gluma in timpul programului de serviciu, cum ar fi seful, de exemplu. 

Cu atat mai mult mi-ar fi fost rusine la gandul ca m-ar putea vedea cineva cunoscut, un vecin, cineva din familie, cineva care sa-si dea seama de absurdul si puerilul acestor comportamente si sa rada, sa-si bata joc, sa duca vorba in oras despre calitatea lor ca muncitori, ca oameni, ca adulti zice-se responsabili.

Aiurea! Zero responsabilitate. Lene si lehamite. Poate ca sunt satui de munca pe bani putini, nu contest. Dar nu se face asa ceva! Si-au batut joc de ei insisi. Prin acest comportament au demonstrat cat de limitati sunt. Cat ii duce capul. Nu poti sa faci asa ceva, orice-ar fi!

In fine, am abandonat supravegherea parcarii, le-am dat liber paparazzilor, iar noi doi am plecat la plimbare, sa ne bucuram de acesta zi extraordinar de "mistica" si de aceste energii minunate, "high vibration" - ca sa citez lumea buna. :))))

Cand am iesit din bloc, echipa celor trei vopsitori de dungi din parcare facea o pauza. Erau adunati toti trei la botul masinii lor si fumau cate o tigara. 

Cand am ajuns in dreptul lor, ca la un semn, au inghetat brusc, s-a facut o liniste deplina, fiecare si-a inghitit automant toate cuvintele, iar tigarile au ramas suspendate in aer pana cand am trecut de ei. Apoi au rasuflat usurati.

Pesemne, si-au dat seama ca tocmai trecusera printre ei paparazzi Predealului! :)))

Dupa ce i-am depasit, ne-am vazut de drum spre traseele noastre de dincolo de calea ferata. 

Insa acolo am fost uimiti sa observam alta nebunie. Ce vedeti in primele patru poze de  mai jos nu este ceata, asa cum am fi putut crede si noi in alte conditii meteorologice. Si nu, nu este nici fum de la nu-stiu-ce gratar al nu-stiu-caror turisti veniti sa-si manance micii cu mustar la Predeal. Nu. 

Ceea ce se vede ridicat in atmosfera, cu mult pe deasupra sirului de  blocuri cu patru etaje, construite paralel cu calea ferata, este... praf! Da, praf!!!

Este praful ridicat de utilajele care lucreaza la Autostrada Primarului. Dar, despre aceasta, intr-un episod viitor, caci merita sa fie tratata separat, cu toata atentia si seriozitatea de care echipa noastra de paparazzi este capabila. Deci, revenim cu detalii in curand. Tineti aproape, da? :)))

Acum urmeaza pozele din plimbarea noastra, cu cele cateva milioane de selfie-uri, deci, materialul cu adevarat valoros al acestei postari. :)))))

La intoarcerea din plimbare, am gasit toate dungile din parcare vopsite cu trafaletul. Mai putin restul din dunga aceea, de sub masina, desigur. Daaar... sa nu ne pierdem in detalii. :)))

Ce sa mai zic? Din avion nu se vede ca dungile alea nu sunt drepte. Asa ca, asta e, vom trece si noi cu vederea un asa detaliu nesemnificativ. Nici nu vreau sa-mi imaginez cum o sa se vada parcarea dupa ce va pleca si masina aia care este acum parcata peste dunga neterminata. :))))

Si, cum "admiram" eu asa, de la fereastra, la fel de consternata, isprava muncitorilor de la primarie, o vad pe Pisica Precupeata iesind foarte suparata de sub masina cu pricina.

Era extrem de nemultumita ca i se stricase si ei feng shui-ul de sub copac. Acolo avea si ea locul bine amenajat pentru diverse treburi personale, acolo mergea intreaga ei familie sa... intelegeti, le-am vazut de multe ori, nu doar o data, caci suntem paparazzi seriosi, nu tragem o concluzie fara sa fie temeinic verificata, analizata si dovedita cu probe!

Precupeata noastra era maxim de furioasa si am vazut-o indreptandu-se fix catre blocul nostru, urcand scarile si.... nu se poate! Nuuuu.... n-o sa credeti ce a facut! 

A contactat-o telepatic pe Bubulina si i-a povestit despre marea ei nemultumire!

Ah, va dati seama, asa ceva nu putea trece Bubulina cu vederea, fara nici o reactie! 

Caci acolo, sub castanii aceia, fix peste acel covor minunat de frunze, era si locul ei preferat! Trecea pe acolo de trei ori pe zi! Stia fiecare frunza, care si unde era asezata, ce culori aveau, ce forme, le stia numarul, le verifica in fiecare zi, sa nu lipseasca nici o frunza, le numara de trei ori pe zi, negresit! Cum sa atenteze cineva la frunzele ei? La frunzele ei preferate?

Asa ca a cerut imediat sa fie excortata - de urgenta! - catre locul cu pricina, pentru a inverstiga personal, pentru a verifica informatiile si sursele, si pentru a putea trage si singura o concluzie. 

Paparazzi ei personali n-o informasera inca nimic, cum de putea Pisica Precupeata sa stie ceva inaintea ei? :)))

Vreau sa va spun ca s-a intors acasa indignata! Chiar acum concepe si redacteaza o reclamatie catre primarie. Catre Primar. Ba nu, catre Presedintele Romaniei. Da fapt, daca sta mai bine sa se gandeasca, o sa faca o reclamatie direct catre Consiliul Superior al Confederatiei Galactice! Nu se poate sa tolereze ea asa ceva! Se face Purtatoarea de cuvant a tuturor patrupedelor care sunt afectate de aceasta actiune a primariei.  :)))

Bubulina locuieste in Predeal de peste un an de zile, isi numara frunzele de trei ori pe zi de un an si cinci luni, deci de 17 luni de zile, zi de zi! Asta este SA-BO-TAJ! 

N-o intereseaza cum au vopsit muncitorii aia dungile din parcare, este nesemnificativ pentru ea, dar nu poate tolera sub nici o forma deranjarea covorului ei de frunze, atent selectate, numarate, verificate si marcate! :)))

01.11.2022