Placinta sau Burrito cu varza calita, ciuperci si mustar Dijon?

 

Cand locuiam in Gradina din Ardeal, mergeam deseori in oraselul apropiat, in Blaj, adica, locul de unde ne faceam aprovizionarea si diferitele cumparaturi pentru casa si gradina. 

Acolo, in Blaj, era un loc, un fel de pizzerie-patiserie-cofetarie, unde ne opream mai mereu pentru cate vreun rasfat de ocazie. Fie pentru o pizza delicioasa, atat de buna cum numai abia aici, in Predeal, la Hanul Domnitorilor, am mai mancat, fie pentru vreun desert mai altfel, atunci cand nu vroiam amandina de la Lid'l (deci pentru deserturi nu prea ;-))) ), dar si pentru produsele de patiserie dulci sau sarate pe care le ofereau. 

Ei bine, caci aici am vrut sa ajung, aveau ei acolo o placinta cu varza calita si cu ciuperci atat de buna, dupa parerea lui Adrian, caci numai el a degustat-o atunci, incat a ramas ca un reper al celei mai bune retete de acest fel, ever. Un fel de amandina a placintelor. :)) 

Zilele trecute, tot discutand noi despre meniul pentru sarbatori, asa cum, desigur, face toata lumea deja, in afara de cei care petrec revelionul in alta parte decat acasa, si pe care nu-i intereseaza intocmirea meniului, deci, cum vorbeam noi si deliberam ce si cum sa mai variem, astfel incat sa fie si usor, dar si rapid de preparat, dar si sa-mi permita mie sa fac cele mai senzationale fotografii culinare pentru blog (pai, cum altfel? :))))) ), ne-am adus aminte de placinta aia cu varza si cu ciuperci. 

Si... gata, s-a activat pofta! :)

Ok, ii zic eu lui Adrian, ca o experta incontestabila ce sunt, nu prea pare a fi un preparat potrivit pentru masa de Craciun si nici pentru Revelion, dar il putem pregati zilele astea, de ce nu, sa ne facem pofta! ;-)

Zis si facut. Am citit pe net, pe grupul jamilutelor, cum era reteta Jamilei pentru aceasta placinta, apoi m-am uitat si la altele, pana cand am concluzionat ca mie nu prea imi place sa ma joc cu aluatul ala lipicios, cu drojdie si faina, de placinta. 

Asa ca am cautat alternative. 

Cea mai simpla solutie era sa folosesc lipiile libaneze, cele care se folosesc la falafel sau la burrito, cum am mai facut si alta data. 

In decursul timpului am tot cumparat lipii si am facut o multime de burrito cu tot felul de umpluturi, cel mai adesea cu falafel si humus, cu cartofi prajiti si cu diferite legume proaspete sau murate. O bunatate! 

Acum, pentru placinta asta cu varza calita, ma gandeam ca poate ar merge ceva mai consistent, un aluat mai compact, unul chiar ca blatul de pizza, de ce nu.

Tot deliberand cu Adrian asupra subiectului, el zice ca a vazut la Carrefour si un blat de pizza congelat si ca putem incerca. 

Doar faceam pentru noi, nu dadeam vreo petrecere cu invitati, ca sa ne temem ca nu ne iese meniul perfect. Ne iese - bine, nu ne iese - asta e, incercam alta data cu altceva. 

Asa ca am intocmit lista de ingrediente si i-am predat stafeta lui Adrian ca sa cumpere tot ce era nevoie dis-de-dimineata, asa cum ii place lui, cand eu inca dorm, si fix inainte de a se trezi toate gospodinele din Predeal si a da navala in supermarket. :)))

Aici trebuie sa mai fac o precizare. De fiecare data cand Adrian merge la cumparaturi cu o lista de ingrediente, invariabil se intoarce si cu cate ceva in plus, dupa propria lui inspiratie, pofta si intuitie, astfel incat, ulterior, cand ma apuc de gatit, reteta mea se adapteaza cumva pentru a incorpora si noile ingrediente neasteptate.

De data asta m-am trezit acasa cu ceva nou, inedit, ceva ce noi n-am mai cumparat vreodata pana acum, de cand suntem impreuna, ceva ce eu nici macar n-am mancat vreodata pana acum. Nici la restaurant, nici in vreo vizita, nici gatit de mine. 

Este vorba de couscous. Stiam cam ce si cum despre couscous doar din auzite, din cultura mea generala de gospodina, intuiam cam care este modul de preparare, dar inca nu testasem concret produsul pana acum. 

Asadar, couscousul s-a inscris azi in ciclul "pentru prima data in viata". :)

Pentru ca m-am documentat, citind si vazand clipuri cu mai multe retete de placinta cu varza calita, am retinut ideea ca unele erau facute cu varza dulce, iar altele erau cu varza murata. 

Eu de care sa fac? m-am intrebat initial. M-am gandit sa aleg varza murata, ca tot avem deja in casa varza murata, pusa de mine la borcane de curand, asa ca nici nu i-am mai trecut varza pe lista de ingrediente, lui Adrian.

Totusi, el stiind clar ca reteta se numeste "cu varza calita si ciuperci", a cumparat si varza, prin default. :)

Ok, imi zic - cand am vazut varza aia printre ingrediente. O sa invoc principiul meu imbatabil, respectiv, "ori totul, ori nimic". 

Deci, si cu varza murata, si cu varza dulce. O reteta personala, cum ar veni. :)))

Dupa ce am facut fotografiile de rigoare cu toate ingredientele disponibile, m-am apucat mai intai sa toc varza dulce, ca sa aiba timp sa stea deoparte, intr-un vas, amestecata cu putina sare, sa se inmoaie.

Apoi am spalat, curatat si tocat pe rand si restul legumelor: ciupercile, morcovii, ceapa, usturoiul si varza murata.

Cand le-am vazut pe toate gata pregatite pentru pus pe foc, le-am mai facut un rand de poze. Asa, sa fie, ca nu se supara nimeni daca erau in plus. In minus sa nu fie, mi-am zis eu, ca sa nu-mi para rau!  :)

Apoi, am pus intr-o cratita de inox cu fund dublu tot pachetul de unt, toata ceapa tocata (vreo sase cepe mai mici), tot usturoiul (o capatana de usturori, vreo zece catei, taiati felii) si doar un pic din morcovul dat prin razatoare. 

Intotdeauna cand calesc ceapa, eu pun si un pic de morcov, atat pentru a dezvolta culoarea aceea savuroasa, dar mai ales pentru a inhiba mirosul acela nesuferit, de ceapa calita. 

Stiu acest secret de la o fosta colega de serviciu, care era casatorita cu un chinez. V-am mai povestit, stiu sigur! Chinezul, sotul ei, se ocupa de gatit la ei in casa, iar el avea o multime de secrete culinare cu care venise in Romania, si pe care le aplica in combinatie cu ce mai descoperise pe aici. 

Dupa cum constatati, reverberatiile care au conexiune cu chinezii sunt mai vechi in ceea ce ne priveste. Despre Cheng si Peng, cei doi chinezi din interiorul nostru, cei care ne-au ajutat de atatea ori in muncile din Gradina, in Ardeal, sper ca n-ati uitat, ca v-am povestit si despre ei! :)))

Dar sa revenim. Dupa ce s-a topit untul si s-a inmuiat si calit ceapa cu usturoiul, am adaugat restul morcovului dat prin razatoare (trei bucati mari) si varza murata (o bucata cam cat un sfert de varza), tocata fideluta fina.

Dupa ce s-a inmuiat bine varza murata, am adaugat jumatate din varza dulce, si cate o lingurita din condimentele ce fusesera pregatite in acest scop: marar, cimbru, boia de ardei iute si piper negru.

Am amestecat bine totul, am adaugat si restul de varza dulce si inca un rand de condimente, apoi le-am lasat pe foc, sa se inmoaie bine, cu un capac peste cratita.

Cand varza dulce a mai scazut din volum si s-a inmuiat, am adaugat si ciupercile taiate felii, doua caserole mici. 

Am amestecat inca o data totul si am lasat compozitia pe foc sa se gateasca bine, sa-si lase apa si sa se combine aromele.

In acest moment, mi-am zis ca ar fi cazul sa vad ce-i si in cutia aia de couscous. Am citit pe cutie modul de preparare si am concluzionat "banal de simplu!" :)

Totusi, uitandu-ma la cantitatea din cutie, m-am gandit ca, sub influenta lichidului fierbinte, acesta avea sa se umfle in volum cam de trei ori, deci mi s-a parut prea mult deodata pentru noi doi, pentru meniul unei zile. 

Planul initial fusese sa pregatesc acest meniu pentru doua zile. Adrian cumparase in cele din urma trei pungi cu lipii libaneze, in loc de doua, iar cand le-am numarat, mi-au iesit mult prea multe lipii, asa ca am reconsiderat reteta pentru trei zile. Pe principiul "ori la bal, ori la spital".  

In aceste conditii, va dati seama, nici nu am mai luat in calcul programul meu de dieta. Nope. Cateva zile voi uita complet ca am cantar in casa. Dupa aceea... Dumnezeu cu mila! :))))

Asadar, am impartit continutul cutiei de couscous in trei parti, pentru trei zile, cum am zis. Si a fost perfect asa! S-a umflat atat de mult, incat chiar a fost mai mult decat suficient pentru doua persoane. 

V-am zis ca a fost pentru prima data cand am cumparat si gatit couscous, deci nu va mai mirati atat ca n-am stiut la ce sa ma astept, ok? :)

Pot spune acum ca acest couscous mi-a lasat o impresie foarte-foarte buna! Nici nu stiu de ce l-am ocolit atat pana acum, la cat de usor se prepara! 

Este o minune pentru cine nu vrea sa stea in bucatarie cu orele! La o cana de couscous se toarta o cana de apa sau supa fierbinte, o lingura de ulei de masline (sau un cub de unt) si un pic de sare si piper. Si gata! Se lasa doar 5 minute sa se umfle si poate fi consumat!

Are un gust neutru, o textura foarte placuta si se potriveste ca garnitura la orice! Deci, repet, este o minune in bucatarie! 

Tocmai ce am descoperit America! :)))))

Cat timp am vazut eu cam care-i treaba cu acest ingredient nou pe lista retetei mele, in cratita inca fierbea compozitia de varza, ciuperci, morcovi, ceapa, usturoi, calite in unt si cu condimente. Se inmuiase bine de tot, fiind momentul sa adaug un pic de bulion. 

De obicei eu adaug foarte mult bulion in mancare, pentru ca imi plac mult rosiile si imi place ca mancarea sa fie bine colorata, pentru a fi cat mai apetisanta. 

De data aceasta, insa, am vrut ca varza calita sa aiba o culoare mai natur, ca sa semene in compozitie cu varza aceea din placinta de la Blaj, despre care v-am povestit mai sus. ;-)

In plus, mi-am mai dat seama de un aspect. Varza era preponderent dulce, morcovii erau dulci, ciupercile si ele dulci, ceapa dulce, deci reteta mea cerea ceva suplimentar, pentru a avea la final savoare si gust. 

Trebuia adaugat ceva mai acru. Asa ca am luat o cescuta de zeama de varza murata din frigider si am adaugat in cratita la fiert. Si am mai lasat asa un timp, pe foc.

Intre timp am pus si trei oua la fiert. Nici o reteta de placinta cu varza calita de pe internet nu mentiona oul, ca ingredient. 

Insa, cu ceva timp in urma, cand urmaream eu cu disperare si cu pasiune milioanele de clipuri cu street-food din tarile asiatice, daca va mai amintiti,  am retinut o idee extraordinara, pe care am folosit-o adesea, si pe care v-o deslusesc si voua acum, ca pe cel mai mare secret culinar planetar, de mare succes. 

Ei bine, nici o reteta fara ou! Cam asta ar fi secretul. :)))

In fine, nu este cazul nostru, adica, vreau sa spun ca noi nu mancam oua decat rareori, doar cand ne vine vreo pofta de cate vreo reteta din aceasta ciudata. Asa ca nu se face gaura in cer daca decidem sa deraiem uneori de la dieta noastra si sa adaugam pentru savoare cate un ou-doua printre celelalte ingrediente standard.

Iar acum chiar mi s-a parut ca se potriveste. Deci, l-am adaugat. :)))

Cand si ouale au fost gata fierte, mi-am zis ca ar cam fi timpul sa montez compozitia pe foile de lipii libaneze. 

Abia atunci am decis ca trebuie sa fac si couscousul si am folosit, in acest scop, in loc de apa fierbinte, zeama din cratita cu varza. 

Adica, am folosit din lichidul format prin fierbere, cu gust de varza, de ciuperci, care continea si zeama de varza murata adaugata ulterior, si cu toata savoarea condimentelor mentionate. 

Deci, va dati seama, a iesit un couscous de zile mari! Inspirational. :)

Ma apucasem sa pregatesc mancarea pe la ora 13, cu gandul ca avea sa-mi ia vreo ora. Aiurea! :)))

Dupa doua ore abia eram gata cu compozitia si de-abia ma pregateam sa o impachetez in foile de lipii. 

Asadar, pentru ca aveam de facut un fel de burrito cu varza calita si ciuperci, urma sa le bag si la cuptor cateva minute, pentru ca lipiile sa devina crocante, aburinde, iar aromele sa se amestece, sa se "imprieteneasca" intre ele, cum spun jamilutele. :)

Deci, abia pe la ora 15:45 am terminat de impachetat cele patru burrito, ca sa stiti. :)))

Am facut si pozele de rigoare, desigur, ca doar nu era sa va las asa, in aer, fara sa va arat partea cea mai spectaculoasa dintre toate! :))

Mai intai am pus, pe patru farfurii, cele patru foi de lipie dintr-o punga. Pe deasupra am pus couscous-ul. 

Peste couscous, am pus un strat de varza calita cu ciuperci si apoi am condimentat din nou cu marar.

Asta este inca unul din secretele acestei retete cu varza calita - mararul din abundenta se asorteaza perfect, pentru a-i amplifica savoarea. 

Daca folositi marar proaspat, va trebuie cam doua-trei legaturi. Poate chiar patru. Eu am folosit doua plicuri de marar uscat din magazin.

La final am adaugat ouale fierte, taiate in sferturi, pe lungime, deci cate trei sferturi la fiecare lipie. 

Am condimentat din nou cu boia de ardei iute si cu piper, si gata! au urmat ultimele poze inainte de impachetare.

Pentru impachetarea si mentinerea formei de burrito, eu folosesc de fiecare data hartie de copt, in care infasor bine lipia rulata in jurul compozitiei. 

Inchid bine de tot capetele, ca sa nu se scurga din lichid, daca este cazul, umezesc hartia de copt pe deasupra cu un pic de apa, si bag tava in cuptorul preincalzit la foc mediu.

Abia la ora 16 am scos burrito din cuptor! Intre timp am pregatit si cafelele, asa ca, in momentul in care ne-am asezat la masa, nici de poze artistice nu prea am mai avut chef. Poftele noastre aveau proportii astronomice! :)))

Am prins doar cateva cadre, cat sa nu zic ca nu am fotografiat si produsul final.

Din fericire, un singur burrito cu varza, ciuperci, couscous si oua este atat de consistent si bun, incat ne-a fost suficient fiecaruia doar cate unul singur, la pranz. 

Mai tarziu, spre ora 19, mi-am amintit ca ma puteam desfasura lejer si cu alte poze ale produsului final, caci imi ramasese un burrito, materialul fotogenic necesar, iar pofta imi deja fusese dezactivata. :))))

Am uitat sa mentionez ca noi am servit acest burrito (sau ce-o fi fost el, "placinta" cu varza si ciuperci....?) cu mustar Dijon de Predeal, acel mustar minune, facut de mine anul trecut, mai exact in 12 decembrie 2021, dintr-o punga de seminte de mustar pe care ne-am luat-o din Gradina din Ardeal, cand ne-am mutat de acolo. 

Puteti citi reteta de mustar aici "Mustarul Dijon de Predeal".

Mai poate fi servit cu smantana si cu cate un ardei iute alaturi, asa cum intentionam sa facem noi maine si poimaine. :))

Ei, si uite-asa, dragi prieteni, am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea! :)))

Asa ati aflat, din ea, din poveste, cum am reusit noi sa sarbatorim azi mandrete de portal 11.11.2022, un portal tare pribeag anul acesta, in care multi au aruncat cu pietre, multi l-au hulit si de care multi s-au dezis. :)))

Totusi, noi ne-am hotarat sa-l adoptam, sa ii ingrijim si sa-i pansam ranile, sa-i aducem un pic de bucurie si sa-l sarbatorim macar noi cu fast, cu masa plina de bucate traditionale romanesti, asa numitele "burrito" :)))), cum n-a vazut Parisul si n-a gustat nici Viena, nici Honolulu, nici Zanzibaru', si nici macar Elon Musk, pe-acolo pe unde traieste el, in America. :)))

Caci, probabil, de aceea s-o fi gandit el sa vina de Halloween prin Transilvania noastra, o fi avut pofta si el un burrito de-al nostru, traditional, dar, cand a auzit ca  nu va fi servit cu asa ceva, si ca urma sa-i bage pe gat tot caviarul ala fad si tot proseccoul ala fara gust, de care s-a saturat pana peste cap, s-a razgandit si n-a mai venit. :)))))

Deci, ca sa stiti, repet, ca sa nu ramana nimeni cu nici o confuzie, noi am sarbatorit azi Portalul 11:11, da. 

Sic, sic, sic! :)))))

PS. Deja ne gandim ce sa sarbatorim maine si poimaine cu urmatoarele doua serii de burrito! Ah, da, portalul 12:11 si 13:11, desigur! :))))

 

11.11.2022