Catelusul ranit II

Ei bine, da!!! catelusul acela a scapat!!!!  este viu, sanatos si vesel ca si cum n-a trecut niciodata prin trauma aceea!!!!!

In seara aceea in care l-am gasit plin de sange pe pod am vorbit numai despre el cand am ajuns acasa, iar a doua zi dimineata, in drum spre serviciu cu maxi taxi abia asteptam sa ajung din nou pe pod in dreptul locului unde stiam ca-l lasasem. Si, da, dimineata, la aproape ora noua, catelul era in aceelasi loc. Dupa o noapte in care plouase rau de tot!!  Mi s-a strans inima cand l-am zarit. Am ajuns la serviciu, dar toata ziua aceea am fost numai cu gandul la el. Imi venea sa plec si sa rog pe cineva sa-l ajute. Dar…n-am plecat.

Seara, la sfarsitul programului, am grabit pasul spre pod nerabdatoare.

Si, ce credeti? Nu l-am mai gasit acolo!!!! Si eram sigura ca cineva l-a luat si l-a ingrijit si l-a salvat!!!  Pe locul pe care statuse erau doar niste resturi de corn sau de chifle. Cineva se mai oprise sa-i dea sa manance, asa cum facusem si eu cu o seara inainte, pe ploaie. M-am uitat dupa bucatile de paine pe care eu i le lasasem si am constatat ca acelea nu mai erau, semn ca totusi le mancase. Iar langa cutiuta pe care i-o lasasem eu cu apa, care era plina cu nisip dupa o noapte furtunoasa,  mai era un alt vas cu apa curata, proaspata.

Stateam acolo si ma uitam la urmele lasate si ma simteam cu adevarat usurata, eliberata!!! Nici urma de tristete sau durere!!! Asta pentru mine inseamna ca sufletelul acela de catelus fusese salvat!!!! Ca cineva cu un suflet mai puternic si mai curajos decat al meu s-a incumetat sa-l ia de acolo si sa-l duca undeva unde l-a ingrijit, poate chiar la un doctor.

I-am multumit lui Dumnezeu ca mi-a auzit rugamintea din seara anterioara si m-am simtit fericita ca ma intorsesem din drum. M-am gandit ca, poate, vazandu-ma langa el a mai prins putin curaj.  Ascultasem vocea ingerasului meu care imi spusese direct in inima "fa chiar tu ceea ce te astepti de la altii sa faca!!!" Si am facut atat cat am putut. Am plans langa el. Dar, cine stie, poate chiar asta l-a intarit pe bietul catelus. Ce stim noi ce-o fi fost in mintea si in inimioara lui?!?!?...........i s-o fi facut si lui mila de plansul meu si s-a hotarat ca trebuie sa reziste si sa traiasca…… pentru mine….  :)   da, glumesc acum….   :)

Cred ca am stat vreo zece minute pe locul acela si nu-mi venea sa ma desprind si sa-mi continui drumul spre casa.  Nu aveam nici o certitudine ca fusese salvat, dar eu simteam asta in inima mea!!! Si eram fericita!!! Acasa am povestit din nou despre el repetand mereu  “poate voi avea ocazia sa aflu cumva ce s-a intamplat cu el.....dar asta simt.....si asta cred.........ca cineva l-a salvat.........”

Si au trecut sase zile pana am primit confirmarea. Mi-a iesit chiar el inainte!!!! Teafar, vesel, sanatos!!! L-am vazut de departe, era chiar cu putin inainte de a ajunge la podul acela peste calea ferata. Acum stiu sigur ca este catelul cuiva de prin curtile din zona aceea. Era impreuna cu un alt caine, amandoi curati, spalati, pufosi si veseli!!!!

Cand m-am apropiat de ei cel mic s-a uitat la mine de parca m-ar fi recunoscut!!!! De parca m-ar fi asteptat sa vin, sa-l vad, sa aflu ca este bine!!!! Au stat in fata mea cam cinci minute dupa care au coborat povarnisul care ducea de la sosea spre strazile si casele de pe langa pod.

Chiar in ziua aceea aveam la mine aparatul foto. Oare intamplator???? L-am scos repede din poseta si i-am facut cateva poze cu o atata duiosie in inima de parca in fata mea era un copil scump si drag. Va dati seama??? Daca treceam pe acolo cu cinci minute mai devreme sau cu cinci minute mai tarziu nu l-as mai fi intalnit!!!! Eram atat de fericita!!!

Vedeti? Nimic nu-i intamplator. In sfarsit eram linistita vazandu-l!!!

Desi “stiam” deja, desi simtisem ca este totul in regula chiar din seara in care nu l-am mai gasit acolo, pe pod. Stiam ca cineva mai trecuse pe langa el cu aceeasi mila pe care o simtisem si eu, ca cineva ii mai daduse mancare in dimineata aceea, ca ii adusese apa proaspata, ca cineva il luase, cu siguranta, de acolo ca sa-l salveze!!! Sufletul meu stia!!!! 

Nu stiu cum, dar “stiu” uneori anumite lucruri la modul subtil, intuitiv, nu am mereu dovezi, uneori nici nu stiu cum sa exprim exact ceea ce simt, dar sufletul imi transmite anumite semnale in urma carora sunt fie linistita, fie nu, fie mi-e teama, fie n-am incredere, fie sunt fericita, fie ma simt deznadajduita. Sunt stari pe care nu mi le pot justifica intotdeauna, dar uneori primesc confirmari sub o forma sau alta. De data asta, iata, Dumnezeu imi scosese inainte chiar catelusul asta frumos, mai sanatos ca niciodata, ca sa ma conving.

Sunt atat de multumita ca in seara aia n-am trecut mai departe!!! Ca m-am intors la el, ca i-am fost alaturi jumatatea aceea de ora, chiar daca plangeam de mama focului. Imi place sa cred ca pentru sufletelul lui a insemnat mult, ca i-a dat curaj sa reziste pana dimineata cand a fost gasit si salvat poate chiar de stapanii lui.

N-am sa uit niciodata vocea aceea interioara care mi-a spus " nu trebuie sa cauti in alta parte ceea ce exista in tine deja ", vocea care m-a facut sa ma intorc din drum, sa stau langa el si sa-i dau din energia mea, sa-l ajut macar asa.

Va trimit cateva poze cu el. Observati-i privirea aproape umana.

Privire matura, inteleapta, trecuta prin viata si experiente.

Si chiar asa a fost. El a luptat pe viata si pe moarte.

Si a invins.

Bucuresti : 17.06.2012

***