Să nu mă minţi!

Să nu mă minţi, iubite, niciodată! Să nu mă minţi oricât ar fi de greu!

Să nu te-ascunzi departe, prin cuvinte ce n-au nimic din adevărul meu,

Să nu te-aştepţi să reuşeşti destinul să-l amăgeşti cu vorbe fără rost,

Să nu mă porţi pe braţe obosite pe-un drum închis de viaţă şi anost.

Să nu mă minţi chiar dacă ştii că doare şi c-aş muri să ştiu ce ai să-mi spui,

Să nu mă laşi să sper într-o minciună şi-n faţa ta cu ea să mă supui,

Să nu mă uiţi într-un trecut în care ne împărţeam iubirea amândoi.

De vei dori să fii iar fără mine să-mi spui deschis şi voi fugi de “noi”.

Să nu mă minţi doar ca să-mi simţi iubirea, să nu mă legi de tine egoist,

Să nu mă minţi ştiind că fără tine mă prăbuşesc, că nu pot să rezist.

Să nu mă uiţi în clipa efemeră în care fericită vrei să fiu,

Dar rătăcită veşnic de-adevărul ce numai de la tine pot să-l ştiu.

Să nu mă minţi orice ar fi să fie! Să nu amâni pe mâine un cuvânt!

Nimic nu vreau fără sinceritate! Renunţ la tot ce nu-i curat şi sfânt!

Să nu cumva să îmi pătezi iubirea şi să mă minţi doar pentru că acum

Mă simţi a ta şi ştii că adevărul mă va purta cu totul pe alt drum!

Bucuresti : 13.05.2012

***