Tu eşti, copilărie?

Mai eşti aici, copilărie dulce?

Îmi eşti şi-acum alături? Şi-mi zâmbeşti?

Ai tăi sunt ochii-albaştri ai fetiţei

Cu care din oglindă mă priveşti?

A ta e inimioara care bate

Când îmi primesc cadoul aşteptat?

Al tău este surâsul ce se-ndreaptă

Spre Moşul ce de mine n-a uitat?

Tu te alinţi, copilă răsfăţată,

Când te ridică pe genunchii lui

Obrajii amândoi să ţi-i sărute?

Iar poezia asta tu i-o spui?

Mânuţele acestea-s ale tale?

Tu îl cuprinzi pe Moşul după gât

Şi-i spui frumos, nevinovat şi simplu

“De-ai şti cât te iubesc! De-ai şti tu cât!” ?

Tu eşti aceea care apoi râde,

Sărind în jurul lui într-un picior

Când îţi şopteşte blând “Ştiu, pui de fată,

Ştiu, puişor de Lilişor!”?

Oare tu eşti aceea care-l cheamă

în fiecare zi cu jucării?

Iar inima din pieptul lui, aprinsă,

ţie ţi-o dă? Sau mie? Spune-mi, ştii?

Chiar dacă-n ochii lumii sunt om mare,

Te-ascunzi în mine, suflet de copil!

Tu eşti aripa care mă înalţă

Către tărâmul nevăzut, subtil!

Tu mă îmbraci în rochie de prinţesă

Şi m-ameţeşti prin pagini de poveşti,

Iar visele frumoase, adunate,

Doar tu, copilărie, le-mplineşti!

...întrebările unui copil mare care îl aşteaptă pe Moşul ...

...cu mirare.... cu candoare....şi cu inocenţă....

Bucuresti : 06.12.2010

***