Eterna Iubire de moarte ne-nvinsă

E ziua când vii către Templu smerit,

ştiind că la capăt Te-aşteaptă o cruce.

În cale norodul îţi iese cu flori

şi încă nu ştie că-n moarte Te duce.

Măgarul Te poartă în spate sfios,

Picioarele-ţi sfinte prin colb se îngână.

Te vor ca un rege, dar vii ca sărman,

Tu, Fiul Ceresc, într-o lume păgână.

Cetatea-i gătită ca–n mari sărbători,

în cântec şi dans îşi rostesc azi cuvântul,

Dar ştii că-n curând, sub cunună de spini,

în mijlocul lor ţi-o închide mormântul.

Ei cred că eşti Om, dar eşti Sfânt Dumnezeu

Ce-aduce în mijlocul beznei Lumina,

Eşti leac pentru sufletul lor pustiit,

Precum va fi rănilor Tale verbina.

şi eu sunt cetate frumoasă zâmbind

Când văd paşii Tăi că se-ndreaptă spre mine.

Cu flori vin şi eu, şi cu lauri, ca ei,

Dar toate-mi vor fi, în curând, asasine.

Cu pietre mă văd aruncând şi blamând,

Iar biciul din mâna mea crunt Te loveşte.

În mâinile Tale şi eu cuie bat.

şi nu-s printre-aceia ce moartea-ţi jeleşte.

Apoi stau de strajă la Sfântul Mormânt,

Trei zile păzind ignoranţa ce-mi este

şi hrană, şi apă, şi pernă sub cap,

şi haină pe trup, şi a vieţii poveste.

şi nu ştiu când Moartea mă-nvinge târziu,

şi cad în abis, unde-i frig şi-ntuneric.

şi-o lume întreagă-i căzută şi ea.

şi ţipă acum disperată, isteric.

Dar Tu eşti Aici şi Acum, lângă noi!

şi-n braţele Tale ne este salvarea!

Eşti Sfânta Scânteie din fiece trup,

Eşti inima care şopteşte chemarea!

şi-n mine Te simt pâlpâind la-nceput

şi-apoi Te transformi în văpaie aprinsă.

Eşti Viaţa întoarsă în trup, fremătând!

Eterna Iubire de moarte ne-nvinsă!

Bucuresti : 17.04.2011

***