Femeia

Păcat ancestral şi icoană-n perete.

Privesc lumea asta şi-n ea mă cufund.

O nasc din durere, o legăn în braţe,

O mint sau i-arăt adevărul profund.

Cu mine începe misterul trăirii

şi-n mine se pierde tărâmul de basm,

Deschid cu privirea cărări de iubire

şi-apoi mă închid într-un glob de marasm.

Blestem şi descântec din mine se-nalţă

şi-n şoaptele mele pun leac sau venin,

Urgiile lumii le-nfrunt ca o stâncă

şi-apoi mă deschid ca o floare de crin.

Sunt albă scânteie aprinsă în noapte

Ce-arată ieşirea din strâmt labirint

Sau uşa-ncuiată ce-ascunde hotarul

Eternelor vise-n luciri de argint.

Am chip angelin şi chemare suavă,

Dar jocul durerii mă duce-n infern,

Demonice gânduri se luptă în mine

şi-acolo le-nving cu instinctul matern.

Îţi sunt destinată să-ţi fiu jumătate,

Cum ţie ţi-e scris jumătate să-mi fii,

Războiul puterii prea multe milenii

Ne-a-mpins spre iluzia pe care o ştii.

Am fost în trecut doar o Evă frumoasă,

Menită să-i fiu lui Adam ca un dar,

Apoi am urcat în icoană, Fecioară,

S-aduc din Lumină Cerescul Lui Har.

Acum sunt Femeia cu toate în mine,

E tot universul în mine clădit,

Dar numai alături de tine, Bărbatul,

Mă simt doar IUBIRE în trup înflorit.

Bucuresti : 14.04.2011

***