duminică, 5 august 2012

Un fel de replica



Fii sinceră, dar cântărește-ți cuvintele, pentru a nu-i răni pe cei care nu suportă adevărul.
Fii tu, dar ai grijă cum ești, pentru că devii o oglindă pentru cei din jurul tău, iar ei devin o oglindă pentru tine.
Fii un copil, dar fii și matură, iar oamenii vor ști că ești și copilăroasă, dar și un om responsabil.
Visează, dar fii și conștientă și realistă, pentru că viața este un balans fragil între împlinire și deziluzii.
Fii veselă, dar fii și serioasă, după cum este energia din tine și din jurul tău. Empatia este un dar minunat care te armonizează cu cei din jurul tău.
Plângi dacă simți nevoia, dar oprește-te înainte de a uita să zâmbești. Ceilalți vor înțelege că, deși ai avut un moment de suferință, nu te lași înfrântă de acesta.
Fii fericită și exprimă-ți fericirea în fața celor care știu să se bucure pentru tine. Față de ceilalți fii empatică. Este o lecție comună de armonizare umană. Cine a spus că a fi un om bun este „floare la ureche”?
Fii deschisă, dar fii și rezervată, în funcție de cum îi simți pe oamenii în fața cărora alegi să te manifești. Ascultă-ți intuitia.
Fii sensibilă, dar fii și puternică. Vulnerabilitatea și puterea de a o depăși sunt atribute umane pe care este bine să le experimentăm pe rând pentru a nu rămane blocați doar în una din ele.
Fii asertivă, dar fii astfel în mod plăcut pentru a nu fi respinsă.
Nici un om nu poate fi perfect, nici un om nu poate fugi de greșeală! Deci, cine aruncă piatra?
Regăsește-te detașându-te uneori de tine și acordând mai multă atenție celor din jurul tău. Sinele tău este Unul cu Sinele celorlalți. Te vei regăsi în ei.

Bucuresti : 20.04.2012

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)