Fior de iarnă zgribuleşte cerul,
Iar stelele se scutură târziu...
În albele-mi petale de lumină
Te-aştept oftând într-un decor pustiu.
Privesc departe, dar nu ştiu ce caut....
Te chem cu gândul, dar nu ştiu ce spun,
Iar vântul nopţii şuieră la geamuri
Şi printre gene lacrimi îmi adun.
Prea multe anotimpuri risipite,
Prea multe vise-n braţe mi-au lăsat...
În bradul de Crăciun le voi aprinde,
Ghirlande de-amintiri de neuitat.
La
gura sobei ard cuvinte calde
Şi sar scântei
spre crinul înflorit.
Parfumul
meu, eşarfă
de iubire,
Adie
către cer, îndrăgostit.
Deodată, prin ninsoarea ce se cerne
Peste
tărâmul tristelor tăceri,
O
aripă de flutur, argintată,
Se
zbate rătăcind spre primăveri.
Spre
sufletul-mi de floare se îndreaptă
Şi, obosit, se lasă
mângâiat
De
ochii mei în care se cufundă
Ca-ntr-un
potir de crin înmiresmat.
Pe
aripile sale îngheţate
S-au
prins în zbor frumoşii fulgi de nea
Ce
se topesc pe rând, ca nestemate,
Ca
boabele de rouă-n palma mea.
La
pieptul meu îl simt cum prinde viaţă
Şi-un zâmbet
cald îi creşte în priviri
Când, din uitarea blândă, liniştită,
Mă recunoaşte-n
albele zidiri.
Îmi amintesc şi
eu, cu el deodată,
De-un
vis frumos din bradul decorat
C-un
flutur alb îndrăgostit de-o floare,
În miez de iarnă
doar de ea salvat.
Eram
noi doi ascunşi într-o poveste,
Uitând de tot, de lume şi
de ger,
Ca şi acum, aici, în
clipa asta,
Trăind uimiţi al
dragostei mister.
Bucuresti :
03.12.2010
***
minunat, se poate sti autorul? multumesc
RăspundețiȘtergerePoeziile si textele de pe acest blog imi apartin. La cele care nu sunt ale mele, foarte putine, am specificat autorul. Multumesc pentru apreciere!
Ștergere