Dorul

Ce traire nemaipomenita este dorul!

Cate emotii extraordinare trezeste el in noi!

Ce nevoie incredibila de celalalt sau chiar de noi insine exista in dorul asta care ne provoaca simturile si imaginatia!

Sunt atatea doruri care ne cheama sa ne cautam unii pe altii sau sa ne cautam pe sine si care ne fac sa ne dorim sa ne fim aproape!!

Dorul, asa cum il simt eu, imi pare cea mai complexa stare emotionala,  un paradox al sufletului, o traire care uneori ma face sa ma simt teribil de vulnerabila sau, dimpotriva, care descopera in mine puteri nebanuite de a face fata unor situatii de viata.

Dorul ne poate hrani iluziile sau ne poate descoperi o anumita realitate.

Poate fi dulce si bland, ca o mangaiere, sau poate fi dureros si chinuitor, aducand confirmari ale unor simtaminte in care nu ne vine sa credem, la care nu ne-am asteptat sau pe care ni le refuzam.

Dorul ne poate darui aripi de sperante cu care sa ne ridicam deasupra problemelor, a absentei, a lipsurilor, sau ne poate smulge aripile si ne poate impinge in abis si in depresii periculoase.

Oare in ce masura depinde de noi sa fim in una din cele doua situatii?

Cand dorul incepe sa doara unii dintre noi incepem sa ne punem intrebari incercand sa descoperim semne ale unor greseli, mesaje ale unor schimbari, incercand sa gasim cai de iesire, de vindecare, de eliberare.

Dar oare nu este dorul insusi un semn?  Nu este el insusi un mesaj al sufletului nostru? 

Nu il putem nici ignora, dar nici nu-l putem trata cu ratiune si discernamant.

El exista pur si simplu. Ca iubirea.

Doar il simtim. El doar ESTE.

Ne putem preface ca nu-i acolo, in noi, putem sa ne directionam atentia catre o multime de lucruri, oameni, evenimente, dar prin asta reusim doar sa-l inchidem in adancul nostru, sa-l inabusim un timp, sa ne cream iluzia ca ne-am detasat de el.

Dar cu certitudine STIM ca el este acolo. Il simtim cum vibreaza cand din el ne cresc aripi, sau il simtim cum ne devoreaza, cand suntem la pamant din pricina lui.

Uneori ne bucuram de prezenta lui, caci el ne umple golul acela in care am dori sa fie cineva. 

Alteori insa ne dorim vindecarea, stiind ca…

Si eu simt dorul acesta in mine.

Vibrez in aripile lui, dar, totodata, ma consuma.

Imi hraneste iluziile, dar tot el ma trezeste la realitate.

Si, parca, nici nu mai stiu ce vreau... ce am voie...

Bucuresti : 15.08.2012

***