Răspuns la chemare

Pădurea foşneşte în muguri, sfioasă,

Prin frunzele crude clipeşte în zori.

Alunecă blând peste trunchiuri lumina

Când soarele iese zâmbind dintre nori.

Păşeşti pe cărări doar de tine ştiute,

Copacii te-aşteaptă mereu printre ei.

Din frunzele toamnei trecute se-nalţă

Petale şi vise de albi ghiocei.

Cu gândul mă cauţi departe, departe…

În rochie de alb anotimp mă gaseşti,

În iarna în care, primindu-mă-n suflet,

şi tu, fericit, ai văzut că-nfloreşti.

De crengile tale mă simt legănată,

Prin frunzele tale te simt cum m-alinţi.

Sunt lujerul fraged de crin şi de fată

Ce zilnic te cheamă în braţe fierbinţi.

Dar nu poţi să vii… căci de trupul pădurii

Te leagă vertebre din vechi rădăcini.

Doar sufletul tău rătăceşte spre mine

Dorind să se-mbete-n parfumul de crini.

Tăcerea din trunchiuri de pomi te-nfioară…

Dorinţele tale se strâng în izvor…

Din ele se-adapă noiane de vise

Prin care mă chemi lângă tine uşor.

Deodată… o umbră micuţă apare

Pe strâmta potecă pe care paşeşti.

În ochii tăciune albastrul sclipeşte.

Himeră îţi pare… priveşti şi zâmbeşti…

Fiinţa aceea-i răspuns la chemare?

Ce inimă mică îi bate în piept!

Zglobie aleargă în juru-ţi şi, parcă,

Îţi spune ca mine… “de mult te aştept!”…

“Eşti, parcă, iubita mea! Scumpă fetiţă!

Ce dulce e, Doamne!” …îţi spui lăcrimând…

Un suflet de floare-n trup de veveriţă

E-n braţele tale acum, surâzând!

Bucuresti : 12.04.2011

***