Câte anotimpuri ne adună visele, iubitule!
Câte nopţi cu lună plină ne-au îmbrăţişat!
Câte ploi de vară ni s-au scurs peste gânduri
în timp ce noi ne gustam
unul altuia picăturile prelinse
peste ochii închişi, peste umerii goi,
sorbindu-le din palmele noastre,
din vârfurile degetelor împletite!
De câte ori am fugit împreună de privirile lumii
pe insula noastră pustie,
doar cu palmieri, cu nisip fierbinte şi cu dragoste,
cu arşiţă solară în trupurile noastre
şi luciri de stele
dincolo de ele!
Apoi, ca
doi copii,
ne-am umplut sufletele cu bucurie
punând zăpezii ochi de tăciune,
şi duioşie zâmbetului, şi salut înflăcărat,
şi cochetărie în eşarfa roşie şi parfumată,
şi dor cu dor, unind îngheţatele forme!
Apoi florile!!!
Câtă iubire am primit amândoi
din floricica aceea albă de corcoduş!
N-am să uit lalelele,
narcisele, florile de soc,
garofiţele sălbatice, sânzienele,
crinii albi!
Oh, iubitule, crinii... ce vis, ce minune!...
şi păpădiile! Miliarde!
Stele galbene din
petale şoptind “Mi-e dor de
tine!”
Cât iubesc păpădiile noastre!!!
însă, mai mult decât orice,
muzica ne-a rămas
angelică mângâiere
prin vise...
Când cuvintele tac,
când luminile se sting,
când timpul stă în loc
noi doi visăm
la fel...
şi dansăm...
chiar dansăm...
Bucuresti :
18.08.2011
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)