Soferul de maxi taxi

Vreau sa va spun o noua poveste.

Poate este inspiratoare.

Priviti-l pe Leonard Cohen. Are, oarecum, o legatura cu povestea mea.

Este vorba despre un om intalnit tot in drumul meu spre sau dinspre serviciu.

O parte din acest drum il fac mergand cu maxi taxi. Calatoria cu aceste mijloace de transport in comun nu este intotdeauna confortabila. Veti afla de ce. Insa in unele zile ea devine o placere deosebita. Din pacate asta se intampla destul de rar. Dintr-un anumit motiv: destul de rar pe acest traseu am ocazia sa calatoresc cu un anumit sofer, un om care stie sa fie diferit de ceilalti, care stie sa se respecte pe sine insusi si sa castige astfel respectul celor din jur numai prin simpla sa prezenta.

Dar mai intai sa va introduc in atmosfera.

Eu lucrez undeva, la margine de Bucuresti, intr-o zona pe care nici nu mai stiu cum s-o denumesc: nu-i nici urbana, nici rurala, nu-i nici in capitala, dar nici in afara ei, dar as putea spune fara a face vreo exagerare ca este un traseu al navetistilor. Spre aceasta margine de Bucuresti sunt foarte multe en-gros-uri spre care se indreapta dimineata devreme mai ales vanzatorii care muncesc acolo. Apoi, este ruta catre localitatile limitrofe capitalei unde, in unele din ele, sunt condensate populatii numeroase de tigani. Si mai sunt satenii nativi ai localitatilor invecinate.

Deci, este un drum printr-o lume pestrita. Ceea ce nu este nici rau, nici bine, este doar o constatare facuta prin propria viziune. Asa cum este toata aceasta poveste. Fara critica, fara etichete, doar folosind anumite expresii lingvistice binecunoscute pentru a putea fi sugestiva, pentru a va transmite prin cuvinte cunoscute o imagine de ansamblu a “decorului”. 

Calatorii de pe aceasta ruta formeaza o imagine destul de amestecata, asortata destul de bine cu zonele prin care si catre care circula aceste mijloace de transport in comun.

Ei bine, asa cum sunt calatorii, in general, asa sunt si soferii acestor microbuze, soferi al caror loc de origine este, in multe cazuri, chiar in aceste localitati din jurul Bucurestiului prin care isi au traseul aceste masini. Sunt soferi cu vechime la volan, cu experienta condusului in traficul infernal al capitalei, barbati care respecta regulile de circulatie aproape la limita legii, cat sa nu-si riste prea ostentativ carnetele de conducere. Si sunt "manelisti", cum le spune un coleg de-al meu folosind acest adjectiv de definire conventional nu numai pentru ca in masinile lor  se aude frecvent acest gen de muzica, care place majoritatii calatorilor de pe aceasta ruta, ci si pentru ca ceva din aceasta “cultura” ii caracterizeaza in mod ostentativ .

Nu este o eticheta, este doar o descriere sugestiva a ceea ce vad zi de zi, o descriere prin care incerc acum sa ma fac mult mai usor inteleasa de oricine citeste folosind aceste clisee ale exprimarii si ale intelegerii. Sunt barbati cu atitudini “grele”, cu vocabular “greu” si cu unele obiceiuri “grele”, de nemanifestat, totusi, in public. Dar, repet, este doar o perceptie personala.

Cand am inceput sa folosesc in mod curent transportul acesta in comun, recunosc, am avut un soc. Nu puteam crede ca se poate circula asa, intr-un dispret aproape total si o mare lipsa de respect a soferilor fata de calatori, dar chiar si a calatorilor intre ei. Soferii de maxi taxi sunt prea concentrati pe castigul incasat de la fiecare om in parte si si-au dezvoltat un sistem  de comunicare intre ei, prin telefon, prin care isi adjudeca pe rand calatorii pe care ii intalnesc pe drum. Aceste microbuze nu au statii fixe, putand fi oprite oriunde printr-un semn cu mana si putandu-se cobora oriunde doresti doar solicitand soferului sa opreasca.  Insa nevoia de castig aproape ca i-a dezumanizat, ajungand sa ne priveasca pe noi, calatorii, doar ca pe surse de bani, doar ca pe niste marfuri care se vand si se cumpara si care le aduc profit.  Ei, majoritatea soferilor de pe acest traseu, nu se mai jeneaza sa vorbeasca intre ei la telefon in fata noastra despre gradul de incarcare al masinilor fiecaruia, despre castigul incasat pana la acea ora, despre taxele pe care le au de platit patronilor lor, sau chiar comparandu-se intre ei, acuzandu-se ca si-au “furat” calatorii unii altora, impartindu-si ”ariile de influenta” sau incalcandu-si regulile impuse intre ei, reguli pe care si noi am ajuns sa le cunoastem.  Auzim zilnic convorbiri de genul : "eu am vreo cinci", "vezi ca-ti las unul la intersectie, sa-l iei tu", "ia-o pe aia de la colt, ca n-am luat-o eu ca sa ti-o las tie, sa bagi si tu ceva in buzunar", etc. etc, etc.

Poate ca pare comic si caraghios, eu insa am resimtit mult timp un mare disconfort din cauza acestor discutii. Pana la urma m-am obisnuit si cu asta. Cred. Dar, de cate ori pot, evit transportul cu maxi taxi. De aceea aleg deseori mersul pe jos pana la legatura cu tramvaiul care ma duce pana acasa.

Totusi, uneori se intampla sa nimeresc intr-un anume maxi taxi, condus de un anume sofer. Atunci calatoria este o placere. Pentru ca atunci, in acea masina, toata energia este alta, toti oamenii se comporta altfel si parca suntem intr-o alta lume, una  normala dealtfel dupa opinia mea, asa cum cred eu ca ar trebui sa fie mereu.

Cum este acest sofer? Este un barbat trecut de prima tinerete. Varsta i se citeste in parul grizonat, in ridurile care-i infrumuseteaza fata, aducand noblete si respect figurii sale din spatele ochelarilor de vedere, este mereu imbracat elegant, in costum, camasa si pantofi, iar pe cap poarta intotdeauna o palarie neagra de fetru cu o banderola de matase in jurul borului, precum domnii gentlmani ai vremurilor de alta data, din vechiul Bucuresti. Intreaga lui tinuta inspira eleganta, noblete si respect. Are alura lui Leonard Cohen. Vorbeste calm si respectuos cu toti pasagerii, ba chiar ii saluta la urcare si la coborare pe fiecare: "buna ziua, domnule", "sarut mana, doamna", "la revedere, tinere". Invariabil, se comporta de parca toti calatorii sunt musafirii lui in propria casa. Caci chiar asa pare masina lui.

In timp ce toate celelalte masini de maxi taxi de pe traseu sunt autovehicule uzate, degradate, cu tot felul de probleme care creeaza disconfort in calatorie, masina lui este o bijuterie. Este relativ  noua, bine intretinuta, mereu curata, cu mocheta pe jos, cu scaunele tapitate si curate, cu deodorante parfumate agatate din loc in loc, cu perdelute curate la ferestre. Este exact asa cum trebuie astfel incat calatoria sa fie o placere. In masina lui se aude mereu, in surdina,  o muzica linistita, intotdeauna pe gustul meu. Omului ii plac melodiile calde, linistite, romantice. Nu vorbeste niciodata la telefon si niciodata nu a intrat in vorba cu calatorii neintrebat, asa cum mai fac mai toti ceilalti soferi care isi permit tot felul de glume, remarci si comentarii.

Da, acest om creeaza in jurul lui o alta atmosfera. Cine urca in masina lui se simte el insusi altfel. Calatorii sunt mai retinuti, mai linistiti, mai calmi, mai atenti, mai grijulii. Interactiunea de doar cateva minute cu un astfel de om le schimba, cred eu, starea de spirit. Deseori i-am auzit pe oameni multumindu-i acestui sofer la coborare si urandu-i o zi usoara mai departe. Totul este inspirat din interiorul acestui om. 

Astfel de oameni sunt cei care pot schimba efectiv lumea, care o pot face frumoasa acolo unde ea este uneori neplacuta, care pot aduce zambetul pe chip cand gandurile triste coplesesc, care pot aduce un moment de relaxare intr-un moment de ingrijorare si stres doar prin simpla prezenta si prin grija si respectul aratat la locul lui de munca celorlalti oameni.

De cate ori am ocazia sa calatoresc cu el simt o mare admiratie fata de prezenta lui de "domn", fata de imaginea si prestanta sa care mie mi se pare s-ar potrivi mai bine in foaierul unui teatru de opera, intr-un salon elegant al unui restaurant select, la o serata mondena, la o expozitie de arta sau la o lansare pretentioasa de carte. Este doar o asociere de imagini care mie mi se pare ca “se asorteaza”.

El este un sofer de maxi taxi, insa inainte de asta este un Om care se respecta pe sine insusi si pe cei din jurul sau si care inspira si primeste la randul sau respect si admiratie.
Si este un minunat exemplu de frumusete interioara.
Din perspectiva mea, evident. :)
L.

Bucuresti : 29.05.2012

***