Poate că eu nu-s încă pentru tine motiv de
suferinţă şi de chin
Însă tu eşti în inima din mine o rană vie, un amar suspin,
Eşti un adânc clocotitor, în
flăcări, în care cad cu ochii către cer
Cu mâinile aduse-n rugăciune şi speriată de al tău mister.
Poate că eu te mângâi prin cuvinte şi poate eşti un pic mai fericit,
Eu însă simt cum mor de dor de tine prin fiece cuvânt ce ţi-l trimit.
Mă sting de tot când pleci de lângă mine, când ochii tăi nu-i caută
pe-ai mei
Şi-ncremenesc în
lunga aşteptare până te-ntorci, până din nou mă vrei.
Poate că eu sunt floarea
fermecată ce te-a vrăjit cu tandrul ei parfum,
Dar când nu eşti în albele-mi petale mă risipesc spre stele... ca acum...
Şi mă topesc cu fiecare clipă ce trece fără tine în trecut,
Murind şi-apoi reinviind,
iubite, doar prin nemai-speratul tău
sărut.
Bucuresti : 04.07.2012
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)