Crucificaţi din iubire

Încă nu ştim şi, poate, niciodată nu vom afla de ce ne este dat

Să ne traim iubirea doar în vise, cu sufletul din noi crucificat,

Nu ştim de ce atâta de departe ne-am pironit în cuie, prin destin,

Murind de dor în trupuri biciuite şi înviind arareori puţin.

Nu ştim de ce suntem precum tâlharii ce mor pe-aceeaşi cruce răstigniţi,

Nu ştim de ce iubirea ne e vină, de ce suntem cu pietrele loviţi.

Oare sunt toţi cu suflete curate? Sunt toţi fără greşeală-n viaţa lor?

Ei n-au iubit? Cum oare să-nţeleagă de n-au simţit din dragoste că mor?

Cum să ne ierte şi să ne coboare de pe Golgota? - încă n-am murit!

Ne ung pe buze cu oţet şi-n coaste ne-mpung cu gândul lor cel ascuţit.

Şi dacă unii ne ascund în grote şi-acolo, ca-n mormânt, ne odihnim,

Ei ne păzesc intrarea făr’să ştie că şi în faţa morţii ne iubim!

În mir de nard ne îmbăiem iubirea şi-n dor de viaţă înviem apoi

Ca-n nesfârşite ceruri să se-nalţe, din două trupuri, sufletul din noi!

Şi-acolo, printre stele, să cunoaştem tot ce în lume ne e interzis,

Să ne iubim la fel ca-ntotdeauna, dar mult mai mult decât aşa, în vis...

Bucuresti : 22.04.2012

***