Mos Craciun, la mandolina

Sa va mai spun o poveste.

Inceputul ei este in saptamana dinaintea Pastelui, in Saptamana Patimilor.

Era atunci, ca in fiecare an in acea perioada,  forfota mare pe strazi si in magazine. Lumea alerga de colo-colo dupa tot felul de cumparaturi. Intr-una din zilele acelea mi-a iesit in cale un om care m-a impresionat tare mult si cu care urma sa-mi mai intersectez drumul apoi, ramanand in sufletul meu intr-o frumoasa amintire.

Era spre seara si ma intorceam acasa de la serviciu. Ajunsesem in zona Bucur Obor si coborasem in pasajul subteran ca sa trec strada, cand am auzit de departe niste sunete muzicale. M-am oprit in loc si am ascultat atenta. In galagia pasajului, amplificata de ecoul specific zonelor pietonale subterane, am distins o melodie ce-mi parea a fi cantata la chitara. M-am indreptat spre directia de unde veneau sunele si am ramas surprinsa vazandu-l cantand la o mica mandolina pe… Mos Craciun!!!

Stiu ca zambiti!!! Si poate va intrebati contrariati “Mos Craciun? De Paste??”  Nu, muzicantul nu avea costumatia lui Mos Craciun. Dar avea cumva alura lui.

Era un om in varsta, marunt, cu parul alb, cu o mustata lunga si o barba mare si alba, cu ochelari de vedere pe nas si cu un abdomen rotunjor incat eu imediat am vazut in el un fel de Mos Craciun in miniatura. Statea pe un scaunel mic si canta la mandolina auto-acompaniindu-se la muzicuta. Iar in fata lui avea o palarie cu cativa banuti in ea.

Canta concentrat la corzile intrumentului, iar muzica lui mi s-a parut atunci frumoasa, romantica si melancolica.  Si mi-a induiosat inima. N-am putut merge mai departe. M-am apropiat si i-am pus si eu in palarie niste bani. S-a oprit din cantat si mi-a multumit demn "sarut mana, doamna, sarbatori fericite!".  Mi-a placut timbrul vocii sale si tonul cald cu care mi-a vorbit. I-am multumit si eu la randul meu, i-am dorit sanatate si mi-am continuat drumul atenta la muzica lui pana cand aceasta s-a pierdut in zgomotul din jur.

A doua zi l-am gasit tot acolo, in acelasi loc, in pasaj. Cand l-am reauzit de departe cantand si cand l-am revazut am simtit o emotie in suflet. Omul iesise iar sa cante in strada pentru un ban in plus de Paste. Lumea se oprea sa-l asculte impresionata poate nu atat de muzica lui, cat mai ales, cred eu, de statura lui putin exotica. Era ca un bunic muzicant, un Mos Craciun iesit in calea oamenilor, in prag de sarbatori pascale, sa imparta daruri muzicale trecatorilor.

Mi-am dorit atunci sa fi avut aparatul foto la mine, ca si alta data. I-as fi cerut permisiunea sa-i fac o poza. Mi-am dorit asta pentru ca imi place sa-mi adun amintiri in imagini, sa surprind clipe, oameni, decoruri care ma impresioneaza si sa le revad apoi din cand in cand, retraind emotiile, bucurandu-ma de aceste rememorari. Imi propusesem sa-mi iau cu mine zi de zi de atunci inainte aparatul foto in mod special pentru batranul muzicant.

Insa zilele urmatoare nu l-am mai intalnit. Si inca mult timp dupa aceea. Dar ramasesem in suflet cu imaginea prezentei lui: demna, un pic solemna, putin trista, putin romantica.

Insa de curand, la sfarsitul lunii mai, l-am reintalnit din nou. In acelasi loc, in aceeasi postura.  Aproape ca nu mai credeam ca-l voi mai revedea.  De la Pasti incoace il mai cautasem cu privirea si ascultasem atenta in jur incercand sa mai surprind eventuale sale acorduri muzicale si, pentru ca nu mai aparuse in calea mea, aproape ca nu mai speram sa-l mai vad.

Pana de curand. L-am revazut si, mai mult decat atat, l-am fotografiat si l-am si inregistrat cantand!!!!  Si am stat de vorba cu el cel putin o jumatate de ora!!! De fapt, aproape numai EL A VORBIT!!! 

Este un omulet extraordinar!!!! Mi-a spus ca are 73 de ani, a fost in tinerete comandor pe vapor, a calatorit in toata lumea pe vremea comunismului, dar mai ales inspre Spania. In urma cu cinci ani i-a murit sotia si a ramas singur cu datorii la banca. Are doi copii casatoriti prin strainatate, prin Spania si prin Italia, dar care nu mai vor sa stie de el. Traieste ca un pustnic si uneori iese in pasaj sa cante lumii la mandolina si sa mai castige un ban.

Mi-a vorbit mult despre efectele curative ale muzicii, despre meloterapie, despre sufletele suferinde ale oamenilor, despre greseala de a trata mai intai trupul in cazul unor boli in loc de a fi pus sufletul in centrul atentiei. Mi-a vorbit mult, cu patos, cu pofta de vorba, cu nevoie avida de comunicare!!! Mi-a umplut sufletul de incantare!!!!

Chiar din momentul in care coborasem in pasaj si ii auzisem mandolina de departe stiusem ca il voi fotografia, caci in ziua aceea luasem aparatul cu mine. Nimic intamplator, nu-i asa?  Eram intr-un spatiu public, asa ca am indraznit sa-l surprind intr-o poza de departe si as fi plecat numai cu atat daca nu ma oprea un bodyguard sa-mi spuna ca nu am voie sa fotografiez in pasaj. Ca sa scap de el i-am spus ca daca tot i-am facut o fotografie domnului aceluia macar sa-i las si eu un banut. M-am apropiat, i-am pus niste bani in cutia din fata lui si in momentul acela Mos Craciun s-a oprit din cantat si mi-a multumit ca si prima data cu un "sarut mana , doamna!" . Atunci am profitat de pauza lui si i-am cerut permisiunea de a-l fotografia de aproape. A fost de acord imediat si de aici a inceput dialogul nostru.

Mi-a povestit o multime de lucruri despre viata lui, despre cum a calatorit prin lume si cum a cantat el din frageda tinerete, cum a intalnit-o pe o scena din Spania pe Emillia Rodriguez, o mare cantareata a tineretii sale cu care a cantat impreuna si mi-a reprodus chiar si un dialog de-al lor direct in spaniola!!!.

Dupa vreo douazeci de minute de povestit m-am gandit ca este cazul sa plec si i-am intins mana pentru o strangere de mana afectuoasa la plecare. Doar ca el a cuprins mana mea in ambele sale maini si mi-a sarutat-o cu o asa recunostinta in priviri incat n-am stiut cum sa reactionez. Era in ochii lui, nu respect, ci recunostinta!!! Pentru ca am fost acolo, pentru ca m-am oprit din drum, pentru ca am stat de vorba cu el.  Mi-a spus sa-mi fac rost de o mandolina si sa-l caut ca sa ma invete sa cant pentru ca vede pe chipul meu inclinatii artistice. “Dar sa nu fie una noua! Sa fie o mandolina muncita, obisnuita cu mainile, cu sunetul!”

Il ascultam si ii zambeam si il aprobam uneori...iar el vorbea..... si vorbea....iar spre final mi-a spus ca vrea sa cante special pentru mine o melodie pe care a cantat-o si cu Emilia Rodriguez pe scena. Si mi-a cantat, iar eu l-am ascultat zambind si l-am inregistrat cu camera foto.

A fost  o intalnire cu totul magica!!! La final i-am urat sanatate si i-am spus ca m-as bucura sa-l mai revad si sa-l mai aud cantand si am plecat spre casa incarcata de o frumoasa emotie!!!

Daca treceti vreodata prin pasajul subteran de la Bucur Obor si vedeti un “Mos Craciun” cantand la mandolina opriti-va cateva minute si ascultati-l. Ii veti face o mare placere!!!!

Daca aveti timp si dispozitia necesara schimbati doua vorbe cu el, urati-i sanatate. Il veti face fericit!!!!

Veti simti un suflet insingurat intr-un om obisnuit, intr-un sarman cantaret iesit pe strada ca sa mai castige un ban in plus cu mandolina sa, dar cantand cu toata placerea inimii sale, amintindu-si de tinerete si visand inca spre frumusetile de alta data din viata sa.

Poza de la inceput este chiar poza lui.

Va ofer chiar si inregistrarea acelui cantec din final, dedicatie speciala. Un cantec simplu, dar cantat din inima.  :)

L.

Bucuresti : 04.06.2012

***