Sunt un izvor cu apă fermecată

O binecuvântată apă vie

Se scurge lin în nesfârşit izvor.

În trupul meu îşi are începutul

Şi, nesecat, porneşte călător.

Atinge-n cale pietre ascuţite

Şi rădăcini de brazi bătuţi de vânt

Şi-n mângâiere dulce, cristalină,

Ca o lumină iese din pământ.

Un gângurit de candidă fetiţă

E clipocitul apei prin păduri

Şi râde-ades în joaca ei sprinţară

Când ostoieşte însetate guri.

Şi-n albie frumoasă, graţioasă,

Se mlădiază ale ei comori,

Strălucitoare-n soarele amiezei,

Ca o oglindă vie printre flori.

Apoi, pe înnoptat, sub clar de lună,

Adâncul ei se tulbură uşor,

Sub draperii de stele se-nfioară

Când curge tainic în al tău ulcior.

Tăcerea ei devine cântec dulce

Şi se preface-n dor nestăpânit,

Izvorul meu cu apă fermecată

Abia în trupul tău s-a liniştit...

Bucuresti : 03.12.2010

***