Sala de conferinte

Alaltaieri dimineata am participat la un seminar organizat de institutia in care lucrez.

Alaltaieri dimineata am stat cuminte pe fotoliul din sala de conferinte ascultand un pic plictisita toate discutiile. Nu s-a spus nimic interesant, a fost doar o introducere a unui proiect nou si ne-au fost prezentati coordonatorii acestuia. O formalitate.

Totusi am avut si un  beneficiu de pe urma prezentei mele la aceasta conferinta -  am admirat sala si arhitectura ei deosebita. Am fost impresionata de fastul ei, o sala foarte inalta amplasata in incinta unei cladirii din central orasului , acea cladire emblematica pentru institutia noastra, veche, dar atat de frumoasa si pe exterior, dar si pe interior.

Sala era plina de basoreliefuri fine, de stocaturi albe sau imbracate in foita aurita, cu decoratiuni incarcate, dar de bun gust, cu detalii florale sau cu o dantelarie de linii arcuite  pictate pe pereti sau in jurul coloanelor din marmura gri care impodobeau sala pe toate cele patru laturi. Tavanul parea a se deschide privitorului catre cer printr-o capodopera executata din sticla pictata si vitralii iluminate de dincolo de geamuri de neoane bine camuflate de ramele din lemn infrumusetate de incrustatii delicate. O minunatie artistica.

De acolo, de sus, un candelabru urias cobora deasupra noastra si patru randuri de corpuri de iluminat albe straluceau aprinse printre bratele metalice arcuite, inspirandu-mi un urias buchet de crizanteme aprinse intr-o inflorescenta de lumina, iar usa de acces in aceasta sala incununa farmecul acela somptuos cu o dantelarie din fier forjat vopsit in negru si impletit armonios cu furnituri din lemn slefuit si lacuit peste vopseaua in nuante de negru si maron inchis din care se ghicea patina timpului in care talentatii maestri au muncit la executarea ei.

Rar am avut ocazia sa admir o asa frumusete arhitecturala imperial. Am vizitat cu ani in urma Palatul Cotroceni cu ocazia "usilor deschise" - o zi pe an cand se permite accesul publicului in interiorul acelor ziduri - si acolo am mai intalnit stilul acela fastuos al arhitecturii de lux al unor vremuri de mult apuse,  iar pentru ca acum am avut ocazia de a intra in aceasta minunata sala am admirat-o uimita si m-am bucurat din plin ca sunt acolo, ca ochii mei vad acea frumusete si am simtit ca de aceea sunt acolo, sa vad, nu sa aud.

De ce am povestit toate astea? Pentru ca numai in noi insine este dorinta de a transforma realitatea din jurul nostru într-o realitate în mijlocul căreia să ne simţim bine, în ceva frumos de trăit, o clipă de plictiseală într-una de încântare,  o clădire banală într-un loc de poveste. Este dorinţa de a aduce acum şi aici bucuria de A FI. A fi undeva, a fi cu cineva, a fi pentru ceva, a fi pentru a asculta o melodie emoţionantă, a fi pentru a admira frumuseţea din jur, din oameni. Există întotdeauna o parte bună şi frumoasă în fiecare lucru, în fiecare situaţie de viaţă, în fiecare om cu care interacţionăm.

Frumuseţea este peste tot, în orice, în oricine, trebuie doar să vrem s-o vedem şi să ne bucurăm de ea şi s-o arătăm şi altora.  Frumuseţea este întotdeauna în ochii privitorului.

Bucuresti : 19.10.2010

***