Răstignirea şi învierea

Ieri am fugit rănită şi m-am ascuns în mine

Şi-am plâns acolo toată însingurarea mea.

Mi-am ridicat privirea în ceruri, către Tine,

Iar mâna-n rugăciune iertare îţi cerea.

M-am reîntors la Tine cu inima în lacrimi

Ca un copil pe care străinii l-au certat.

În braţe ia-mă, Tată, goleşte-mă de patimi,

Salvează-mă de clipa în care Te-am uitat.

Prin Fiul Tău trimite-mi din ceruri izbăvirea

Chiar dacă ştii că-n mine mereu L-am răstignit.

Sunt Crucea Lui, Părinte, iar El îmi e Iubirea

Pe care iar o caut cu sufletul smerit.

Cununa Lui, pe frunte, din spini îmi sângerează,

Iar biciul şi în mine loveşte nemilos.

Îndură-Te, Tu, Doamne, nu-L vezi cum lăcrimează?

E prea amar paharul... e mult prea dureros...

Am aruncat în mine cu-o piatră vinovată,

M-am ţintuit pe cruce şi-acolo am murit.

Îmi ung acuma trupul în smirnă parfumată

Şi-l las trei zile-n grotă, de-un ţol acoperit.

Când Fiul Tău, în ceruri, va fi luat de Tine

Voi răsturna capacul din cripta-n care stau.

Voi tămâia în juru-mi cu fumul din răşine

Şi-n trup, nouă Lumină, din Tine o să-mi iau!

Bucuresti: 09.03.2010

***