Sfâşietorul bun rămas

La poarta albă şi tăcută a cimitirului din sat

Stau doi artişti privind convoiul ce se îndreaptă spre mormânt.

Pe-obrajii lor tardiv se scurge o taină care i-a legat,

O veşnică iubire sfântă ce-acum se duce în pământ.

Pe albul ei sicriu jeleşte un alb buchet din flori de crini,

Iar chipul ei, ca o icoană, se scaldă-n lacrimi şi regret.

Printre suspinele amare durerea prinde rădăcini

În două inimi ce-au purtat-o ca pe-o comoară, în secret.

Nici unul n-a-ndrăznit să-i spună nici un cuvânt din dorul lor,

Dar amândoi simţeau cum arde un foc aprins, nepotolit.

Acum doar o petrec pe drumul spre veşnicie călător,

Punându-i la mormânt statuia la care ambii au cioplit.

Din marmura atât de rece şi-atât de albă, fără glas,

Cei doi au plămădit, din vise, un chip de fată adormit.

I-au mângâiat, plângând, cu dalta, sfâşietorul bun rămas

Frumoasei lor, mândrei fecioare, boboc de floare ne’nflorit.

Din toata dragostea pe care nu i-au putut-o oferi

Au zămislit o adiere a celei care a plecat.

Parfum de crini îi înconjoară… din el o vor descoperi

Mereu pe-aceea-atât de dragă, ce doar în piatră li s-a dat.

Bucuresti: 11.04.2010

***

Autor: Liliana Pașcanu

Notă copyright: 

Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod explicit sursa. 

Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare sau recenzii, cu menţionarea sursei. 

Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini creativitatea şi unicitatea!

Îţi doresc lectură plăcută!

Cu drag,

Liliana Pașcanu