Sfâşietoare amintire

Pe poarta albă şi tăcută a cimitirului din sat

Ies doi artişti privind în urmă mormântul proaspăt, plin de flori.

Ei au cioplit statuia albă fecioarei care a plecat

Lăsând în urma ei durerea prin suflete de muritori.

Căci o iubeau cu disperare, iar frumuseţea ei le-a fost

Precum un foc ce arde ceara din cele două lumânări.

Ca doi rivali erau pe-atunci, deşi nimic nu avea rost

Ştiind-o prea îndrăgostită de-un vis şoptit din depărtări.

Privirea ei, spre cer oglindă, îl căuta la ceas târziu

Şi numai dincolo de stele îl regăsea, pe înnoptat.

El o chema să îl urmeze spre răsăritul auriu

Căci din Luceafăr al iubirii în Soare mândru s-a-ntrupat.

Din raze fine de lumină el îi croia doar ei veşmânt,

Să-i fie veşnică mireasă Frumoasa Floare de April,

O îmbrăca în calde gânduri, în mângâiere de cuvânt,

Dorindu-i lângă el şi trupul şi albul suflet de copil.

Ea a urcat pe-acea cărare ce o vedea spre el ducând,

Lăsându-şi viaţa într-o clipă, zălog al timpului trecut.

A devenit şi ea lumină cu aripi, zâmbete purtând

În zbor spre-a lui eternitate… un dor înspre Necunoscut…

În urma ei prea multe lacrimi cei doi artişti au risipit,

Oftând spre amintiri în care îi revedeau chip angelin.

Din focul inimilor, două, statuie albă i-au cioplit

De-a pururi astfel să-nflorească, doar pentru ei, Floare De Crin.

Bucuresti: 12.04.2010

***