Naufragiul în apele iubirii

Spre care ţărmuri neştiute îţi duci vaporul, căpitane

Şi ce furtuni înfrunţi pe calea ce te atrage iar în larg?

Ce dor te cheamă în adâncuri din valurile de oceane,

Ce cântece vrăjite-ţi leagă, prin nopţi, uitarea de catarg?

Ce albe mâini te înfioară din apele învolburate

Şi-n care ochi frumoşi se-apleacă privirea ta, semeţ bărbat?

Ce glas duios te ameţeşte şi ce cuvinte minunate

Răsună cald din depărtarea în care-ai naufragiat?

Te-ai rătăcit printre fiorduri ca printr-o magică poveste

Ştiind că numai veşnicia oglindă-n ape îţi va fi.

Din nava ta ce se scufundă doar inima salvare-ţi este,

Doar aripile ei deschise spre stele-n vis te vor răpi.

Te vor aduce-n pragul fetei, la pieptul ei vei suspina,

Din palma ei vei şti parfumul ce te-a atras amăgitor.

Tărâmul ei te va cuprinde. Al ei vei fi, iar ea a ta:

Sirena apelor iubirii  şi-un căpitan cutezător.

Bucuresti: 14.04.2010

***