Singurătăţii mele scut

Când vei dori să uiţi a mea cărare,

Când nici o clipă nu vei mai veni

Pe înserat, la geamul meu, iubire,

O floare albă se va ofili.

Din gândul ăsta dureros din mine

Îmi fac singurătăţii mele scut.

Că prea îmi arde dorul lumânarea

Şi prea se scurge ceara peste lut.

Din lacrimile astea-mi fac săgeată

Şi o atac în inimă, atent.

Acolo ea şi-a picurat amarul

Şi, din trecut, o simt iar în prezent.

Mă apăr folosind aceleaşi arme

Cu care-ntotdeauna m-am luptat.

Un cui pe cui încearcă să se scoată.

Azi mi-ai lipsit... azi am capitulat.

Bucuresti: 05.03.2010

***