Îmi amintesc de basmul cu prinţesa
Şi iar m-aş îmbrăca în rochia ei,
Dar te aştept prin razele de
soare
Ce încă n-au apus în ochii mei.
Doar noaptea e tărâmul ei de vise
Şi poarta către ea nu s-a deschis.
Din turnul închisorii simt dovada
Că visul e mai mult decât un vis.
Nu te-ntrista că nu mă ai în braţe
Aşa cum vrei, aşa cum vreau şi eu.
Suntem iubire pură, minunată,
Prin care ne vom întâlni mereu!
Te rog, nu suspina că sunt departe
Sau că-n misterul absolut m-ascund.
Cu
sufletul mă
simţi că-ţi sunt aproape.
Prin el, iubeşte-mă deplin, profund.
M-am dăruit iubirii tale toată.
Sunt
fericită că ne-am regăsit!
Să nu te temi de-a ta singurătate.
Ai fost deja pe cruce răstignit.
Acum te-nalţi spre ceruri lângă mine,
Ţi-am dat aripi de dragoste şi dor!
Sunt floarea ta, iar tu îmi eşti parfumul!
Nimic nu e, să ştii, întâmplător!
Bucuresti: 03.03.2010
***
Autor: Liliana Pașcanu
Notă copyright:
Blogul "Oglinzile Sufletului" este protejat
de legea drepturilor de autor. Toate textele și poeziile publicate pe acest
blog sunt creația autorului acestui blog, respectiv, Liliana Pașcanu, cu
excepția celor care au altă specificație, la care este menționată în mod
explicit sursa.
Te rog să nu reproduci texte sau pasaje din conţinutul
blogului fără acordul expres al autorului, indiferent de suportul fizic sau
electronic, cu excepţia limitelor legale de citare pentru situaţii de promovare
sau recenzii, cu menţionarea sursei.
Îţi mulţumesc că recunoşti, apreciezi şi sprijini
creativitatea şi unicitatea!
Îţi doresc lectură plăcută!
Cu drag,
Liliana Pașcanu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)