Să nu-ţi doreşti…

Să nu-ţi doreşti să fii ca mine, o floare albă-a nimănui,

O frumuseţe în vitrina la care nimeni nu ajunge,

Un chip de fată fermecată ce ştie zâmbet da oricui,

Ascunsă într-un glob de sticlă ce nimeni nu îl va străpunge.

Să nu-ţi doreşti să fiu a ta mai mult decât în visu-n care

Mai poţi să simţi fiorul dulce ce din iluzie coboară.

Eu sunt în el, mă simţi vibrând, dar sunt o umbră călătoare,

Părerea unui gând ce-aduce, în el, atingeri de fecioară.

Să nu-ţi doreşti să ştii nimic despre suspinul ce te doare

Căci rug aprins vei fi-n lumină şi-n întuneric sloi de gheaţă.

Privirea ta va căuta, pe cer, doar stele căzătoare,

Temându-te că peste noapte se-aşterne-o nouă dimineaţă.

Să nu-ţi doreşti să mă iubeşti, sunt doar prinţesa din poveste

Răpită pe-un tărâm, departe, în floare albă transformată,

Ascunsă ochilor ce-o vor într-un castel, pe ‘nalte creste,

Păzită doar de duhuri care nu-mi vor da drumul niciodată.

Să nu-ţi doreşti să mă salvezi, pericolele sunt prea multe

Şi am deja prea multe vise în lacrimi albe spulberate.

Iubindu-te din depărtări mă rog la ceruri să m-asculte,

Să te întoarcă de pe calea ce te aduce spre cetate.

Bucureşti : 09.02.2010

***