Ochii mei

Ochii mei îmi sunt flori ridicate spre cer.

Prin albastre priviri spre zenit rătăcesc.

Din seninele zări, fermecate oglinzi,

Îţi vor spune, şoptit, cât de mult te iubesc.

Ochii mei îmi sunt stele din nopţi fără nori.

Freamăt viu, ne’nţeles, neştiut, nepătruns.

Luminând pe-nserat adormite alei

Ei îmi spun că, acum, în sfârşit te-au ajuns.

Ochii mei îmi sunt mâini care-n suflet ating,

Vindecând şi iubind răni ce încă mai dor.

Mângâierile lor risipesc amăgiri,

Sărutând ne’ncetat tot ce este al lor.

Ochii mei sunt aripi fluturate în zbor,

Ploi de lacrimi şi vânt izgonind spre apus,

Aducând răsăritul de soare-napoi

Pe tărâmul ce-acestuia îi este supus.

Ochii mei sunt ai tăi când în ei te priveşti,

Când uităm depărtartarea din visul cu noi,

Când din inimi se-aude un singur ecou,

Când acelaşi tangou îl dansăm amândoi.

Bucuresti: 12.03.2010

***