Am spart oglinda

Azi strâng din jurul meu, plângând, doar cioburi.

Am spart oglinda-n care mă priveam.

Ştiu c-am greşit când m-am lăsat minţită

De tot ce-n ea, prin ochii mei, vedeam.

Am construit în ea doar o poveste,

Un vis absurd în care m-am privit

Şi am trăit o magică secundă

În care inima mi-a înflorit.

Dar orice floare, ştiu, se ofileşte...

Şi o aştept să moară şi a mea,

Căci din oglinda-n care am văzut-o

A dispărut şi n-o voi mai vedea.

Am spart oglinda să nu mă mai mintă

Şi altă floare-n ea să nu mai ştiu.

Azi inimii-i voi spune să adoarmă

În locul pregătit ca pe-un sicriu.

Iar sufletu-l voi pune tot în lanţuri,

În vechea mea cetate părăsită,

Să-şi vindece în lacrimi, singur, rana

Rămasă dup-o floare ofilită.

Bucureşti : 08.01.2010

***