Te rog, să nu mă-nchizi în colivie.
Am fost deja acolo răstignită.
Am înviat şi-s dincolo de gratii
Şi-mi amintesc să fiu iar fericită.
Şi totuşi nu-s, iar paşii-mi lăcrimează
Oriunde alte lacrimi se ivesc.
Cuvântul meu este parfumul florii
Cu care-ncerc pe toţi să îi iubesc.
Pe frunte mi-am purtat şi eu cununa,
Iar spinii ei mi-au scris dureri adânci.
Din mine dau acum dulceaţă celor
Ce suferă, la fel ca mine-atunci.
Dac-ai
cunoaşte ce pocal băut-am
Mi-ai înţelege rostul de acum.
Cuvântul Lui îl dăruiesc prin mine
De când, doar El, m-a ridicat din drum.
Te rog, aşteaptă, nu pleca în noapte
Şi
nu îţi stinge încă lumânarea.
Izvorul tău de cântece din suflet
Îmi risipeşte zilnic resemnarea.
Îmi dai putere să zâmbesc şi mâine,
În tine simt trăire prin cuvânt.
De mă alungi şi eu voi şterge clipa
Ce ne-a adus alături pe pământ.
Bucureşti : 09.01.2010
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Interior, exterior.
Inspiratie, expiratie.
Impresie, expresie.
Ganduri, cuvinte.
Oglindire.
:)