Melancolie în duet

Cantonu-acela din câmpie, uitat în iarna ce-a trecut,

Mai poartă amintiri de-o noapte sub două albe, sfinte, cruci.

Pustiu e timpul lor în care două minuni s-au cunoscut

Gustând din miezul lor dulceaţă sub cerul liber, printre nuci.

Copacul singur mai veghează pierdute amintiri ce-au fost

Duioase mângâieri albastre pe albe trenuri lăcrimând.

Prin ruginitele macaze doar mărăcinii fără rost

Mai povestesc de clipa-aceea ce încă tremură în gând.

Trecutul, da, încă vibrează printre nămeţii viscoliţi

Şi-nfiorarea mai cuprinde, arar, tabloul nemişcat.

Acolo-n tainăşi-n tăcere rămân doi veşnic adormiţi,

Îmbrăţişaţi prin cruci de piatră în dor etern, neîntinat.

Doar sufletele lor curate din înălţimi se mai cobor

Din când în când, în mica haltă, cu-o rugăciune la mormânt.

Din două trupuri doar ţărâna o mai găsesc într-un ulcior,

O efemeră mărturie iubirii lor de pe pământ.

În nostalgia unei clipe se-ntorc să-şi caute comori

Două scântei din Cer venite, melancolie în duet.

Spre fericirea lor eternă se-ntorc apoi cu-n braţ de flori:

Ea, vise dulci de viorele, el, flori de crini,  tandru buchet.

Bucuresti: 11.03.2010

***