Aievea păşeşti către mine

Trec zile, trec ore, minute, iar sufletul meu te aşteaptă,

Te simt cum te-apropii de mine prin valul acela de dor.

Mă-mbrac în cuvintele tale, le simt cum mă strâng cu căldură,

Din ele-ţi primesc mângâierea şi sărutul ucigător.

Dar toate acestea sunt vise, iar ele se vor întrupate,

Dorinţele mele se-adună în gândul cu tine în el.

Privesc pe fereastră şi-mi pare, o clipă, că vii către mine,

C-aievea păşeşti pe cărarea spre îndepărtatul castel.

Te văd şi rămân fără aer, iar inima-mi bate, nebună,

În trup mă străbate fiorul, obrajii în flăcări se-aprind,

În ochii albaştri privirea clipeşte fierbinte prin gene,

Iar degete fine şi albe îmi tremură-ascuns, clocotind.

Această iluzie dulce e gândul trimis către tine,

E visul pe care-mpreună curând ni-l dorim împlinit,

E doar un crâmpei din povestea ce-o scriem în suflete unde

Sunt pagini curate şi albe, tărâmul de dor nesfârşit.

Bucureşti : 18.02.2010

***