Doar tăcerea din noi s-o auzim

În fiecare clipă când nu eşti lângă mine

Pământul-ntreg oftează, ştiind cât mi-e de dor.

Şi-mi ninge peste suflet, prin albele petale,

Şi iar polen prin gene îmi tremură uşor.

Aş vrea să fug cu tine, să uit de lumea asta,

Să rătăcim în noapte spre dragostea din noi,

Iar paşii din zăpadă în viscol să se şteargă

Ca nimeni să nu ştie că suntem amândoi.

În pieptul tău, iubire, mi-aş îngropa privirea

Şi m-aş lăsa pierdută pe braţul tău, târziu,

Obrazul meu să simtă căldura mângâierii

Şi-n nerostite şoapte iubită să îţi fiu.

În linişte şi pace iubirea să ne-aline

Suspinele prin care ne-am căutat să fim

Alături într-o clipă cât o eternitate

În care doar tăcerea din noi s-o auzim.

Bucureşti : 25.01.2010

***