Iubirea în inimi s-o primim - Povestea capcaunului nefericit

Dumnezeu a creat Omul.... din Iubire

Omul visează....Iubire

Universul lucrează... cu Iubire

Omul primeşte.... Iubire

şi se metamorfozează... prin Iubire

şi devine.... Iubire.

Totuşi, Iubirea nu este un act de voinţă.

Este o stare de Graţie!  Ea doar ESTE.

O simţi când ESTE. ŞTII.

Iar asta te schimbă cu totul.

***

Să ne dorim în viaţă doar Iubire,

Să râdem, să glumim, să ne jucăm,

Să căutăm frumoasele cuvinte

Prin care sufletul în ceruri să-l urcăm.

Putem alege să visăm Iubirea,

Un dans de fluturi albi, în noi plutind,

Minunea-n care inima renaşte

Şi se deschide tuturor, zâmbind.

Putem alege visul să ne scrie

Poveşti de dragoste sau de război

Scenariul să ne fie plin de lacrimi

Sau plin de fericire, în şuvoi.

În joaca noastră ne putem alege

Ce rol dorim în viaţă să trăim:

Eroi de basm, prinţese din poveste,

Ori căpcăuni nefericiţi să fim.

Putem să facem jocul mângâiere

Sau în duel de săbii să murim,

Putem lăsa tristeţea să ne-nvingă

Sau doar Iubirea-n inimi s-o primim.

Ea poate fi o floare parfumată,

Ori un copac cu ramul troienit,

Un vultur cu aripile întinse,

Un cântec pentru sufletul rănit.

Ea poate fi Cuvânt ce povesteşte

De Frumuseţea lumii, încântat,

Sau poate coborâ oricând din Ceruri

În omul de alături, întrupat.

Să ne-o dorim! Iubirea-i elixirul!

Să o primim când o simţim venind!

Să o trăim frumos când ne cuprinde!

Şi tuturor s-o-mpărtăşim... iubind!

***

Important: toate rolurile personalejor fericite din versurile mele au fost deja distribuite.

Întrucât suntem toţi afectaţi de criză (sic!), suntem nevoiţi să facem restructurări drastice de personal. De aceea, postul căpcăunului nefericit este trecut pe lista de disponibilizări.

Totuşi, pentru că am sufletul plin de iubire şi pentru că mi-a fost deja atribuit un rol de personaj fericit, pe care mi l-am asumat cu mare drag, ei bine, am o soluţie şi pentru rolul căpcăunului nefericit. Îl supunem unor cursuri de reconversie profesională şi, dacă trece toate testele iubirii, îl redistribuim în alt rol. Dar, asta e, va trebui să porneasca din nou de la început, de la zero: îl vom plasa într-un rol de copil inocent.

Nu va şti să vorbească, dar va învăţa să râdă şi să plângă.

Nu va şti să meargă, dar va învăţa să cadă şi apoi să se ridice.

Nu va şti să construiască, dar va învăţa să primească şi să ofere.

Nu va şti să lupte, dar va învăţa că în Iubire nu există război.

Şi, până când toate acestea vor fi fost învăţate, sigur se va sfârşi criza. Atunci va avea loc o revizuire a grilei de personal.  Atunci va avea dreptul de a-şi alege singur ce rol doreşte să joace. Şi îl va primi. 

Ca noi toţi, de altfel.

Trebuie sa spun ca prin rolul personajului trist, al capcaunului nefericit, trecem toti în viaţă, mai devreme sau mai târziu. El este un personaj care se simte neînţeles, el este un însingurat. Este dezamăgit de toţi şi de toate. Este furios în interior şi nimic nu reuşeşte să-l convingă că viaţa are şi alte culori decât alb şi negru.
El suferă profund, este încremenit în suferinţă, este ascuns într-un zid pe care-l consideră de protecţie. Este suspicios şi negativist. Este ca un arici care se închide în el instantaneu la orice apropiere, cu ţepii bine întinşi, la vedere, gata de apărare. Oare se recunoaşte cineva? Oare aţi trecut şi voi prin astfel de stări? Eu da.

Ei bine, da, şi eu am jucat rolul căpcăunului nefericit, dar m-am autovindecat de nefericire. Cu foarte multă voinţă. Pur şi simplu mi-am dorit "să evadez" din starea aceea.  Mi-am spus că nu mai vreau să fiu aşa, că îmi TREBUIE să-mi fiu altceva, altfel, altcum. M-am întors şi eu la zero şi am redevenit copil. 
Şi, da, am trecut prin cele patru etape de "reconversie".

Am renunţat să vorbesc. Dar am plâns mult. Aproape cât am avut nevoie. Aş mai fi vrut să mai plâng o vreme. Măcar pe ascuns. Dar mi-am amintit că TREBUIE să învăţ din nou să râd.

Şi să vorbesc. A fost mult mai greu. Uitasem complet chiar şi să zâmbesc.

Acum zâmbesc şi cânt cu tot sufletul, cu toată INIMA.

Am renunţat să merg. M-am lăsat să cad cât se poate de jos. Până la punctul de unde n-aş mai fi vrut să mă ridic niciodată. Apoi m-am prins pe mine însămi de mână, m-am tras din hăul disperării şi m-am ridicat. Ştiam că TREBUIE. Acum zbor cu aripile Iubirii.

Mi-au crescut din INIMA.

Am renunţat să construiesc. Am început să caut în jur izvoare din care doar să primesc. Aveam nevoie să primesc mult, foarte mult. Încă mai am nevoie. Dar am înţeles că TREBUIE să-mi amintesc şi să ofer. Foarte greu mi-a fost. Simţeam că nu am de unde, din ce. Şi aproape mă resemnasem, spunându-mi că “de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”. Dar, în căutarile mele pentru a primi, am descoperit un loc unde mi-am dat seama că am ce să ofer. Cuvântul. Din inimă. A fost un început bun. Acum ofer Iubirea. Tot din INIMA.

Despre renunţarea la luptă ce să mai spun? N-am avut niciodata o atitudine beligerantă. Zbaterea mea a fost, poate, doar pentru a mă menţine pe poziţie, pentru a nu da înapoi. Acum ştiu că nu contează unde sunt. Nu mai TREBUIE să lupt. Contează doar să fiu. Iubirea m-a învăţat restul. Acum fac chiar şi pasul înapoi, nu mai contează. Tot eu sunt şi acolo. Oriunde. Aceeaşi.  INIMA.

Viaţa este atât de frumoasă în Iubire!!!!!

Să oferim şi să primim Iubirea! Este atât de greu?

Totuşi, Iubirea nu este un act de voinţă.

Este o stare de Graţie!  Ea doar ESTE.

O simţi când ESTE. ŞTII.

Iar asta te schimbă cu totul.

Concluzia mea este că atunci când există intenţie există şi rezultate.
Dar numai Iubirea (iubirea aceea de viaţă, de soare, de cântec, de poezie, de dans, de păsări, de flori, de fluturi, de zăpadă, de gărgăriţe, de ….. OAMENI…..) este cea care te transformă din căpcăun nefericit în orice alt personaj care îţi doreşti să devii.
Iar Iubirea asta ţi se dă doar prin Graţie Divină. Dar trebuie s-o ceri.

Pe EA să ţi-o doreşti mai înainte de toate.
Ea poate veni în fel şi chip, dar când vine ŞTII. SIMŢI că ESTE.
Şi te schimbi.
Trăiesti.
Te bucuri.
Poţi să râzi. Şi-i poţi face şi pe alţii să râdă.
Poţi să te joci.
Abia atunci simţi cum Iubirea vine în tine şi poţi să o dai mai departe din toata inima!
Liber, frumos, neîngrădit, necondiţionat!
Doar când o trăieşti ştii CUM ESTE!

Mă opresc aici. Sper că am fost de folos cuiva cu toate aceste destăinuiri. Poate cineva îşi va dori Iubirea şi, astfel, poate o va primi. Pentru că oricum, oricând, toţi suntem înconjuraţi de Iubire. Ea este peste tot. Trebuie doar să ne-o dorim şi s-o lăsăm să se apropie de suflet.

Prin  liber-arbitru. Mai departe ea va şti ce are de făcut.

Bucureşti : 04.02.2010

***